Improvisneyland – Comedy show

Improvisneyland - Comedy show POSTER

Improvisneyland – Comedy show
(teatru de improvizatie)
Trupa cuprinde urmatorii actori:
Axel Moustache
Doina Antohi
Radu Ciobanasu

Pavel Barsan
Andreea Samson
Beatrice Rubica
Andreea Mateiu
Invitati speciali:
Andreea Moustache
Dan Miron
Vlad Pasencu
Sabina Uta
La reprezentatia vazuta de mine, din 16 octombrie 2023, au fost pe scena primii 3, cei scrisi cu italic, alaturi de Marian Hancu la clape

Improvisneyland - Comedy show Emil Calinescu Doina Antohi Axel Moustache Radu Ciobanasu

Improvisneyland – Comedy show – Opinie  LaTeatru.EU

 

Vazusem nu cu mult timp in urma spectacolul Romanian comic book, un spectacol produs de Improvisneyland – Comedy show. Teoretic, acel spectacol ar trebui sa contina cele mai bune scenete de improvizatie ale trupei. Ar trebui sa fie crema. Best of the best.

Fara sa contest calitatea acelui spectacol, dupa ce am fost la Improvisneyland – Comedy show mi-am dat seama de ce teatrul de improvizatie are avantajele sale, avantaje pe care acel spectacol, Romanian comic book, le-a anulat.

In primul rand, teatrul de improvizatie se petrece in fata ta. Asisti la conceperea lui si esti martor la un spectacol unic. Oricat de mult ai vrea sa-l strici, sa-l spoilezi (oare exista #pebune acest cuvant in DEX?), nu vei reusi. Pentru ca data urmatoare va fi un cu totul alt spectacol.

In al doilea rand, tu participi activ la conceperea lui. Participarea ta este in 2 moduri care se pot intrepatrunde. In primul rand, fie ca vrei, fie ca nu vrei, esti parte a unui personaj colectiv numit publicul. Care public participa activ la unele scenete prin aplauze ori prin huiduieli. Da, la improvizatie ESTI INCURAJAT sa huidui. Doar uneori. In afara de asta, din public vin sugestii de locuri, de relatii intre personaje si de limbi in care sa vorbeasca actorii. Pe bune, nu inventez nimic!

In al doilea rand, unii spectatori pot ajunge pe scena. Eu am ajuns acolo aproape de fiecare data, inclusiv la spectacolul de fata.

Pentru cine a mai fost la improvizatie, va voi povesti un pic scena: in fata mea erau 4 actori (va zic imediat cine era al patrulea) care spuneau o poveste. Eu aveam rol de … telecomanda. Pocneam din degete, la propriu, si aratam spre actorul care trebuia sa continue povestea. Eu alegeam CINE s-o continue, nu CUM s-o faca.

Partea interesanta abia acum urmeaza: de obicei pe scena sunt 4 actori (dintre cei de mai sus), insa in acea zi au fost doar 3. Asa ca al patrulea a fost un tanar din public. Ideea e ca la spectacol au asistat mai multi elevi (imi pare rau ca n-am retinut liceul), iar unul dintre ei isi serba ziua de nastere in acea zi. Sarbatoritul in cauza a fost al patrulea actor, care s-a descurcat extrem de bine. Eu cu siguranta ca nu m-as fi descurcat asa.

Ideea e ca un show de improvizatie are mai multe scenete, nu-s tot timpul aceleasi. Asa ca data viitoare cand asisti, chiar si la aceeasi trupa, nu doar ca vei vedea alti actori (vedeti mai sus care-s optiunile), dar vei vedea si alte scenete.

Cel mai important lucru este ca un spectacol de improvizatie are foarte multa energie, un vibe pozitiv. Iesi de la teatru cu o stare de bine pe care nu ti-o poate da niciun alt teatru. Starea aceea de bine este data de energia actorilor, este data de faptul ca ai vazut la cum este CONCEPUT un spectacol si este data de sentimentul ca ai vazut ceva UNIC. Ca esti un norocos care a avut ocazia sa vada asa ceva!

Cel mai interesant este atunci cand vezi la improvizatie actori pe care i-ai vazut si in spectacole normale, clasice. Sentimentul este cu atat mai placut.

Eu am vazut de-a lungul timpului mai multe spectacole de improvizatie, vazusem actorii de pe scena in alte contexte, dar nu vazusem la lucru celebra Improvisneyland – Comedy show decat indirect, prin acel Romanian comic book.

Improvisneyland – Comedy show este show-ul emblema al acestei trupe. Abia dupa ce-l vedeti o sa va dati seama de asta. Vi-l recomand din suflet. Au reprezentatie din 2 in 2 saptamani, ultimele dintre ele fiind la TNB (intr-una dintre salile acelea micute). Lunea sunt reprezentatiile, urmatoarea fiind luni 30 octombrie 2023. Nu stiu cand veti citi acest articol, insa reprezentatiile apar si pe calendarul de pe site-ul TNB. Este un spectacol invitat ca multe altele de la TNB.

ps: Dupa cum va ziceam, am ajuns pe scena si la spectacolul Improvisneyland – Comedy show. Uitasem sa va povestesc un pic senzatia traita. Eh, partea proprie o stiti, este amuzant, intrerupi fraza unui actor, celalalt trebuie s-o continue de acolo. Nu dai cuvantul in ordinea asezarii, asa ca uneori actorii se trezesc ca trebuie sa spuna ceva. Sunt atenti, dar tot se mira, sunt uimiti. Metaforic insa, lucrurile stau in felul urmator: m-am simtit exact ca atunci cand butonez telecomanda televizorului printre canalele de stiri. Canale de stiri care, datorita ori din cauza CNA-ului, sunt puse la rand de catre firmele de cablu. Uneori am impresia ca atunci cand schimb de pe un canal pe altul aud de fapt aceeasi fraza continuata de altcineva. Toti oamenii zic acelasi lucru, insa pe mai multe voci. Ideea este ca foarte putini se gandesc la asa ceva, foarte putini cauta metafore in teatrul de improvizatie. Desi ele exista CHIAR si acolo. Ce va recomand este sa ridicati mana si sa va duceti pe scena. Sa fiti implicati ACTIV. Stiu ca pentru unii e greu, emotiile sunt inerente. Insa fix acei oameni ar trebui sa mearga. Stiti voi, iesirea din zona de confort (chiar daca ea trebuie facuta cu masura).

Leave a Reply