Inima de caine
Scenariu de Radu Aldulescu dupa Mihail Bulgakov
regia: Alina Hiristea Aldulescu
Cadrul vizual: Serban Savu si Ciprian Duica
Distribuția:
Șarik/ Șarikov: Gabriel Costan
Filipp Filippovici Preobrajenski: Mihai Capatina
Viazemskaia: Anastasia Nashko
Liza Arnoldovici Bormenthal / Dactilografa Nina: Patricia Ionescu
Vazut la Teatrul Coquette in data de 2 aprilie 2026
Inima de caine – Opinie LaTeatru.EU
Acum multi ani, am verificat ulterior si am vazut ca-s 21, s-a jucat la TNB un spectacol despre care se spune ca l-a facut celebru pe Marius Manole, ca ar fi primul spectacol in care Manole efectiv A STRALUCIT, Inima de caine se chema, fiind o adaptare dupa un text mai putin celebru de Bulgakov. Mai putin celebru la noi, sa ne intelegem.
Povestea este una SF, “cainele” fiind un fel de Frankenstein sovietic: un caine pe nume Șarik/ Șarikov este atras in laboratorul unui doctor extrem de dubios. Dupa ce-l ademeneste cu salam si alte bunataturi (nu existau boabe pentru caini in acele vremuri), doctorul face o operatie extrem de dubioasa acelui caine, transformandu-l in … om. Un om care preia atat lucrurile bune, cat si lucrurile rele de la om si caine. Caci omul de la care doctorul preluase hipofiza nu era deloc un intelectual, ca sa ma exprim astfel. Asa ca am putea spune ca a preluat mai multe lucruri rele decat bune (desi are indeajuns de multa minte incat sa rationeze, sa constientizeze ceea ce face).
Rezultatul este unul socant: apare un om, Poligraf Poligrafovici Șarikov, o bruta cu chip de om, un om extrem de violent si de vulgar. Incearca (si reuseste) sa se cupleze cu o vecina, cea care “ii semana” cel mai mult.
Omul nou astfel de rezultat este de fapt un experiment scapat de sub control, drept urmare doctorul Filipp Filippovici Preobrajenski face operatia inversa, omul redevenind caine.
Povestea este o satira politica intai si intai, una la care ne raportam cu totul altfel in 2026. Ea a aparut in 1925, in plin Stalinism, intr-un URSS extrem de opac, de reticent la schimbare.
In 2026, progresismul are un cu totul alt inteles. Iar unul ca mine, obisnuit cu cinematografia americana, se raporteaza invariabil la Frankenstein (carte scrisa initial in 1818, deci cu 100 de ani inaintea micutului roman Inima de caine). Nu stiu daca Bulgakov citise povestea robotului-om, dar unul ca mine a gasit o gramada de asemanari, dar si o diferenta fundamentala: cainele are suflet, un suflet nobil, curat, pe care elementele umane l-au anulat aproape in totalitate.
Iar legat de omul-nou, cel pe care voiau sa-l construiasca sovieticii, discutia este ampla. Ea are un cu totul alt sens in URSS fata de orice alta tara. Acolo, bolsevicii doreau sa inlocuiasca ucraineanul, estonul, armeanu, azerul, chiar si rusul, cu omul nou care era SOVIETICUL. Era irelevant pentru sovietici unde erai nascut, tu nu mai erai RUS, erai SOVIETIC. Este neclar daca operatia de transformare in omul nou era sau nu reversibila.
Trebuie sa spun cateva cuvinte si despre interpretari, despre cei 4 actori de pe scena. Daca in montarea de acum 21 de ani toate privirile s-au indreptat catre Manole (care-l interpreta pe Sarikov), de aceasta data cea mai buna interpretare o are tanara actrita basarabeana Anastasia Nashko (in rolul vecinei). Pe ea o ajuta si originile ei de peste Prut, caci pare foarte credibila in rolul unei vecine rusoaice foarte devotate cauzei sovietice. Desi rolul ei nu este unul principal, ea acapareaza prim-planul in fiecare scena in care apare. Este cea mai REALISTA interpretare, este actrita care se potriveste cel mai bine in URSS-ul acelei perioade.
Cealalta prezenta feminina, asistenta Liza si dactilografa, este de asemenea excelent interpretata de Patricia Ionescu. Nu are un rol atat de proeminent, este o prezenta mai discreta, insa nu am nimic de reprosat vizavi de interpretarea ei. O mentiune simpatica: o mica modificare a coafurii si un pic de machiaj m-au facut sa nu o recunosc o buna parte a spectacolului. Vocea imi era extrem de cunoscuta (o voce extrem de placuta, iti mangaie urechile), dar nu stiam de unde s-o iau. M-am prins intr-un final (nu ma uitasem dinainte pe distributie).
Mihai Capatina este doctorul, o interpretare foarte buna, nimic de reprosat. E drept, a fost parca un pic prea discret, probabil asa era rolul. Parca isi dorea, isi propunea, ca ceilalti sa iasa mai mult in evidenta. Le oferea lor prim-plan-ul. Fara sa-i reprosez lui ceva, parca mergea un actor mai in varsta aici (stereotipic, doctorul nebun care face experimente este unul cu parul alb si valvoi, un fel de Einstein ca infatisare). Ideea de a nu merge pe stereotipuri nu e deloc, dar deloc gresita. Eu spuneam doar cum mi-as fi imaginat eu un astfel de doctor (el poate fi oricum, nu scrie nicaieri ca doctorii nebuni sunt musai batrani).
Nu in ultimul rand, Gabriel Costan este cainele, avand o interpretare realmente senzationala. Chiar daca in multe momente a fost ECLIPSAT de colega lui de scena, de vecina, textul se invarte in jurul personajului Sarikov. Este spectacolul LUI indiferent cum l-ai monta. Gabriel Costan face un rol excelent, avand marele merit de a se tempera, dar a nu urla si de a fi om chiar si cand este caine (ar fi fost gresit sa-l aud latrand ori tipand). El oricum era in prim-plan, nu trebuia sa faca mai mult pentru a atrage atentia. Mi-a placut, mai ales scenele in care era alaturi de “vecina”, de colega lui de scena, momente in care el parea decent si ea stridenta, absurda. Acolo vedeai exact cine de la cine invata lucruri rele.
Mergeti sa vedeti Inima de caine la Teatrul Coquette din Bucuresti. Este un teatru micut, nu intra multi oameni, drept urmare sentimentul pe care-l veti avea este ca veti unul dintre putinii norocosi care au privilegiul de a asista la un asemenea experiment. Eu va las mai sus si mai jos ecranizarea ruseasca a povestii, respectiv o montare radiofonica a textului. Iar cartea, pentru cine doreste s-o citeasca, poate fi cumparata de pe Libris, Carturesti ori eMAG.
ps: Mai jos gasiti audiobook-ul Inima de caine.