Interzis sub 18 ani – Teatrul Excelsior

Interzis sub 18 ani - Teatrul Excelsior AFIS

Interzis sub 18 ani
de Mihaela Michailov
Regia: Lenus-Teodora Moraru
Scenografia: Gelu Risca
Ilustratia muzicala: The Kryptonite Sparks
Foto: Radu Tuta
Distributie:
Lulu – Iulia Samson
Mona – Andreea Sovan / Teodora Daiana Pacurar
Edi – Ion Bechet
Mama lui Lulu – Raluca Botez
Vazut in Sala Mare a Teatrului Excelsior

Interzis sub 18 ani – Opinie LaTeatru.EU

 

Intr-o perioada in care in tara pare a se vorbi doar despre Covid-19 si despre vaccinare, o mana de oameni (nu i-am numarat, dar nu pareau a fi mai mult de 20) s-au incumetat sa mearga sambata seara (sambata 23 octombrie) la Teatrul Excelsior pentru a vedea un spectacol despre problemele adolescentilor si ale parintilor de adolescenti. Multi tineri, dar si cativa domni si doamne in varsta, probabil bunici de adolescenti

Lulu este o adolescenta care mai are un pic, cateva luni, pana la 18 ani. Parintii ei sunt despartiti, insa ea ramasese sa locuiasca cu mama. Fiecare parinte avea probleme, fiecare problema a lor dovedindu-se mai importanta decat problema ei, a lui Lulu.

Sala aproape goala a Teatrului Excelsior, un teatru ce se adreseaza cu precadere adolescentilor, mi s-a parut ca intregeste decorul: acea adolescenta voia sa-si URLE problemele nu doar in fata parintilor, prea ocupati cu altele pentru a o asculta, ci si in fata tuturor celorlalti oameni, tuturor celorlalti ADULTI.

Varsta de 16-18 ani, mai mare in alte tari (in SUA, de pilda, major este considerat de la 21 de ani) este considerata varsta cea mai dificila, atat pentru cei care au aceasta varsta, cat si pentru parintii ori bunicii acestora: ei nu sunt nici copii, nici adulti. Se supara daca-s tratati precum niste copii, insa nu se dovedesc indeajuns de maturi pentru a fi tratati precum niste adulti.

Revenind la spectacolul Interzis sub 18 ani, marturisesc ca titlul m-a dus cu gandul la ceva obscen, ma gandeam la ceva erotism, macar la ceva vulgaritate. Ce am vazut pe scena de teatru este departe de asa ceva. Dimpotriva, spectacolul acesta ar trebui jucat in fata liceenilor, ei ar trebui sa fie publicul tinta.

Un singur lucru mai trebuie sa adaug, insa despre el trebuie sa spun mai multe. Ati intalnit cu siguranta prieteni care au un OCD accentuat. Acele persoane care vor sa aiba tot timpul controlul, care trebuie sa decida totul pana la cele mai mici detalii. Prieteni care vor sa decida absolut toate melodiile de la o petrecere, prieteni care vor sa decida aranjamentul exact al preparatelor culinare, prieteni care vor sa decida totul, indiferent ca e vorba de ei ori de altii.

Ati avut vreodata curajul sa spuneti acelor prieteni ca nu ar trebui vreodata sa ajunga parinti? Eu, unul, am avut acest curaj in vreo 3 randuri. Sunt multe motive pentru care un om nu ar trebui sa devina parinte. N-o sa spuna asta vreun medic, parintii si bunicii isi vor incuraja intotdeauna copiii ori nepotii ca ar trebui sa aiba copii, insa unul ca mine are curajul sa spuna si astfel de lucruri.

Imaginati-va un parinte care vrea sa controleze absolut fiecare aspect al vietii propriului copil. Ii va spune cate secunde trebuie sa stea painea in prajitor, ii va spune exact cat sa manance, ii va face un program fix. Credeti ca acel adolescent va fi fericit? Credeti ca va fi eficient un astfel de program?

Si, cel mai important, credeti ca acel program este gandit pentru copil sau pentru adult? Din punctul meu de vedere, programul acela este pentru adultul, pentru bunastarea sa sufleteasca.

Un astfel de parinte nu va avea timp sa-l asculte pe tanar. Acel parinte STIE din start ce e mai bine pentru adolescent, nu mai vrea sa auda nimic.

Mergeti sa vedeti Interzis sub 18 ani si vedeti exact despre ce este vorba. Si ganditi-va ce lucruri nu puteati face pana la acea varsta. Daca sunteti parinti, ganditi-va mai bine la relatia pe care o aveti cu copilul vostru. Copilul poate avea si 30 de ani, pentru voi tot copil este.

Leave a Reply