Iubirea perfecta – Teatrul InCulise

Iubirea perfecta - Teatrul InCulise poster

Iubirea perfecta
De Adam S. Q. David
Regia: Adam S. Q. David
Distributie:
Daria Tanasescu
Elena Ianichi
Robert Avram
Teofil Memelis

Iubirea perfecta - Teatrul InCulise

Iubirea perfecta – Opinie LaTeatru.EU

 

Cum va imaginati ca ar arata Iubirea perfecta? Hai sa ne-o imaginam din perspectiva unui barbat nu doar pentru ca eu, cel care scrie aceste randuri, sunt barbat, ci si pentru ca aceasta este perspectiva acestui spectacol. O perspectiva interesanta, ofertanta, chiar daca nu vor fi toti barbatii de acord cu ea.

Asadar, Iubirea perfecta este aceea cand tu, un tip destept, dar tocilar, cu evidente probleme de relationare, nu doar vizavi de persoanele de sex opus, esti pur si simplu agatat de o tipa misto din toate punctele de vedere. Tipa aia misto nu se sperie de cum arati, nu se sperie de obiceiurile tale, nu se sperie modul in care-ti petreci tu timpul liber. Este atat de cool incat chiar vrea sa participe la activitatile tale recreative: sa va jucati impreuna pe consola, sa va uitati la filme. Intr-un final, desi tie ti se pare socant, tipa aia vrea in continuare sa fie cu tine. Vrea mai mult decat tine sa fiti impreuna. Adica tu initial nu vrei, desi din toate punctele de vedere ti se pare o tipa misto.

Insa Iubirea perfecta vine cu un pret: trebuie sa te schimbi. La inceput schimbarile sunt minore, dar treptat aceste lucruri minore, banale, te transforma. Nici nu-ti dai seama cand ai devenit alt om. Cand nu mai esti tu.

Si ce te faci atunci cand motivul schimbarilor tale dispare? Mai poti da timpul inapoi? Care TU esti mai bun, cel actual sau fostul?

Iar daca Iubirea perfecta te-a transformat, te-a facut sa devii altul, mai este ea perfecta? Ce o face perfecta?

Stiu, am dat exemplul din spectacol, dar hai sa intreb la modul general: cati barbati nu viseaza sa fie EI cei agatati? Nu de o tipa grasa, urata si seaca, ci de o bomba sexy foarte desteapta, foarte cool, foarte dezghetata la minte. De o tipa pe care nu vrei sa incerci sa o agati doar pentru ca ai impresia ca nu ai nicio sansa cu ea.

Mai adaug un element si-mi cer anticipat scuze pentru eventualul (mic) spoiler: cum ti s-ar parea ca NOUL TU sa fie nevoit sa renunte la vechile prietenii? Prietenii vechi nu se mai potrivesc noii tale personalitati.

Va rog sa retineti in continuare intrebarea: mai este aceasta Iubirea perfecta?

Hai acum sa incerc sa ma pun in locul fiecaruia dintre personaje. Glumesc, ma voi pune in locul a trei dintre personaje, caci pur si simplu nu pot sa ma pun in locul tipei misto care se duce catre tocilar. Nu dau cu pietre in ea, pur si simplu spun ca nu ma pot vedea nicicum intr-o atare situatie. Ori poate ma vedeti ca fiind un tip cool, slab, plin de viata, care vrea musai sa agate o tocilara. Evident, nu-s eu ala.

Asadar, raman 3 personaje, asa ca ma pun in pielea fiecaruia dintre ei:

  1. Cum as reactiona eu daca o tipa ar vrea sa ma agate? Apai aici mi-ar fi greu. Foarte greu. Insa ceva din mine imi spune ca eu m-as schimba mult mai greu decat personajul din poveste. Insa probabil este vorba si de varsta. Am totusi aproape 39 de ani (stiu, si eu sunt socant cand ma gandesc).
  2. Cum as reactiona daca prietenul meu cel mai bun ar pati asa ceva? Eh, aici as fi mult mai moale decat credeti. As interveni chiar mai putin decat o face prietenul din poveste. Eu nu fac bine cu forta, desi oricum in 90% dintre cazuri nu stiu care ar trebui sa fie acel bine.
  3. Pentru al treilea personaj trebuie sa fac un exercitiu de imaginatie mai complicat. Cum ar fi ca eu sa fiu prietenul (adica iubitul) unei tipe a carei cea mai buna prietena este agatata intr-un mod de genul. Ca sa intelegeti situatia complicata: toti 3 fusesera colegi de generala. Ganditi-va la o gasca de 3 in care 2 se cupleaza si al treilea ramane de fazan, de fraier. Ramane totusi sa locuiasca cu ei, in continuare sunt o gasca. Aici chiar nu stiu ce as face, insa ma gandesc ca macar nu as vrea sa locuiesc cu ei. Nu stiu, mi-ar displacea sa locuiesc alaturi de un cuplu, indiferent care-i relatia mea cu acel cuplu. Intelegeti voi ideea.

Despre interpretarile actorilor numai de bine: cu totii au interpretari solide, chiar daca de departe cea mai buna de pe scena este Daria Tanasescu. Ea este tartorul, ea dicteaza ritmul. Si este si indeajuns de frumoasa incat sa fie credibila in rolul “femeii fatale”. Aici stiu ca-mi vor sari-n cap multe feministe, insa unul ca mine nu poate sa vada o Julieta urata (caci imi pun intrebarea aia misogina: cum sa te sinucizi PENTRU ASTA?!). Eh, pentru o persoana precum Daria parca te-ai schimba. Zic. 🙂

Si inca ceva: este un text autohton foarte actual, asa cum imi place mie sa vad. Asa ca-mi vine sa spun Iubirea perfecta din 2025. Caci in 2028 s-ar putea ca Iubirea perfecta sa arate cu totul DIFERIT. AI-ul sa ma judece daca am dreptate sau nu.

Leave a Reply