Iubitule hai sa renovam
dupa “Radiant Vermine” de Philip Ridley
Regia, traducerea si adaptarea : Tanya Brighidin
Distributie:
Stefana Ionescu-Darzeu / Claudia Morosanu
Massimiliano Nugnes / Radu Catana
Ioana Perescu / Ionel Barac
Spectacolul Iubitule hai sa renovam a fost vazut pe data de 5 iunie 2025, in distributia Stefana Ionescu-Darzeu, Radu Catana, Ionel Barac
Iubitule hai sa renovam – Opinie LaTeatru.EU
Mai multe prietene care au copil mi-au povestit cat de radical s-au transformat dupa ce au devenit mamici. Transformarea este vizibila si nu neaparat in bine.
Evident ca sunt multe mamici care se transforma in bine, care devin mult mai responsabile, care se maturizeaza brusc, care devin mai altruiste. Dar sunt la fel de multe, cred eu majoritare, cele care se transforma in rau. Cele care devin egoiste. Cele care ar face ORICE, dar absolut ORICE, pentru ca al lor copil sa primeasca ce-si doreste.
O amica imi povestea senin ca dupa nasterea copilului a simtit ca pur si simplu orice altceva a devenit irelevant. Exista acel copil si atat. Tot universul tau se reduce la acel copil.
Se da urmatoarea situatie: un cuplu care asteapta un copil primeste o oferta de nerefuzat. Aceasta oferta este ciudata: urmeaza sa se mute in casa ideala, casa visurilor lor. Problema cu acea casa este ca se afla intr-o zona izolata. Practic, ei trebuie sa se mute acolo si, prin mutarea lor, sa-i convinga si pe altii s-o faca. Sa creasca valoarea caselor in zona. Foarte aproape de acea casa a lor se afla o zona unde stau mai multi vagabonzi, oameni ai strazii.
Doar ca in spatele acelei mutari, acelei gratuitati, se afla ceva foarte sinistru. Sunt ei dispusi sa faca acel lucru pentru a-si indeplini visul? Acel vis are legatura cu copilul, care trebuie sa creasca in cele mai bune conditii, sau are legatura cu ei?
De aici inainte articolul este foarte dificil de scris. Pe de-o parte, as putea face spoiler si sa discut moralitatea actiunilor acelui cuplu. As avea multe de spus, as spune si despre mine ceva, doar ca imi amintesc cat de intens am trait acest spectacol, cum mi-a ramas el in minte ore bune dupa aceea, asa ca prefer sa traiti si voi ce am trait eu. Macar 50% din senzatiile traite de mine.
Pentru ca nu pot discuta finalul, mi-am dat seama ca ar trebui sa incep cu decizia … initiala. Asadar, voi ati accepta o propunere din aceea senzationala? O oferta din aceea ce nu poate fi refuzata? Multi ar refuza din start sa se mute intr-o casa ideala PE GRATIS! Multi evita gratuitatile din principiu, nu vor sa ramana datori, miros ca e ceva dubios, prefera sa nu se complice.
Caz in care apare urmatoarea intrebare: de ce acel om (cel imbracat intr-un FABULOS costum ROZ!) apeleaza fix la ei si nu la altii? De ce LOR le face oferta?
Eu as fi acceptat? M-as bucura sa spun ca nu, dar ma tem ca da. M-as bucura sa spun ca sunt o persoana morala, doar ca uneori ispita e prea mare. Uneori ti se face realmente o oferta pe care n-o poti refuza.
Sa va spun acum cum sunt interpretarile? Dupa cum vedeti, fiecare rol este dublat, asa ca puteti vedea spectacolul de mai multe ori. Daca luati fiecare combinatie posibila, veti vedea de cate ori ar trebui sa vizitati Teatrul Nou pentru acest spectacol.
Stefana Ionescu-Darzeu este excelenta in rolul viitoarei mamici. Foarte naturala, o interpretare credibila, puternica. Nu stiu cum este Claudia Morosanu in acest rol, mi se pare o actrita mult diferita, deci probabil spectacolul arata altfel. Nu-mi dau seama cum, asa ca trebuie sa merg sa ma conving.
Radu Catana este sotul, cel initial sceptic, care este convins de sotie sa accepte oferta. Rolul sau este unul dificil, pentru ca trebuie sa faca trecerea de la o stare la alta, rol pe care-l duce la capat in mod credibil. E drept, senzatia generala este ca e tot timpul in umbra sotiei, ca ea dicteaza tonul, ca el nu prea ia nicio decizie.
Despre Ionel Barac si al sau dublu rol (care rol vad ca uneori este interpretat de o femeie! asta chiar vreau sa vad!) nu vreau sa spun nimic. Vreau sa-l descoperiti singuri.
Un ultim lucru as vrea sa mai subliniez si acela legat de public. Eu am prins o reprezentatie cu putin public, erau doar 2 randuri de scaune, nici acelea pline. Insa exact acest aspect, publicul restrans, m-a facut pe mine sa ma simt mai bine: parca trageam cu ochiul in initimitatea acelor oameni. In plus, ma simteam special, diferit, caci doar eu si alti cativa oameni avem privilegiul sa vedem acest spectacol. Inteleg ca nu e chiar placut pentru actori, ca teatrul independent traieste din bilete, dar uneori publicul putin numeros are farmecul sau. Poate-s eu prea optimist si vad lucruri bune chiar si acolo unde nu ar trebui.
Oricum, mergeti sa vedeti Iubitule hai sa renovam si incercati sa fiti sinceri cu voi insiva: ati actiona la fel? Daca nu, tot respectul. Dar tind sa cred ca majoritatea vor zice nu, desi raspunsul este clar da.