La Ronde – Teatrul Andrei Muresanu din Sfantu Gheorghe – Sepsi Theatre Showcase 2024

La Ronde - Teatrul Andrei Muresanu din Sfantu Gheorghe poster

La Ronde
dupa Hora Iubirilor de Arthur Schnitzler
Regia: Eugen Jebeleanu
Dramaturgia & colaborator artistic: Yann Verburgh
Scenografia: Cosmin Florea
Sound design: Eugen Jebeleanu & Rémi Billardon
Productie audio: Marius Popa
Lumini: Bakó Zoltán
Sunet: Magyar Csaba, Somogyi Ede László
Regia tehnica: Lidia Baciu, Ioana Popescu
Distributie:
Costi Apostol
Nicholas Catianis
Ioana Alexandrina Costea
Oana Jipa
Sebastian Marina
Fatma Mohamed
Camelia Paraschiv Kátai
Anca Pitaru
Daniel Rizea
Madalina Muşat
Iulian Traistaru

La Ronde – Opinie LaTeatru.EU

 

De obicei, dupa ce enumar echipa spectacolului pun o fotografie ori un clip strict legat de acel spectacol. De aceasta data am simtit nevoia sa pun interviul pe care i l-am luat Annei Maria Popa, managerul teatrului din Sfantu Gheorghe, pentru ca a vorbit la un moment dat despre La Ronde. Nu va spun exact minutul, trisez un pic, vreau sa va conving sa vedeti interviul in intregime, insa la un moment dat intervievata mea vorbeste despre cum au selectat spectacolele, ordinea lor. Spune ea ca intai am fost dati cu capul de toti peretii la Blasted, apoi a venit ceva mai calm (Tortul de gheata), insa apoi iar vine ceva intens si tot asa. Despre La Ronde spusese ca iar voi fi dat cu capul de toti peretii. Lucru pe care il confirm pe deplin dupa ce am vazut spectacolul.

Acum ar trebui sa va spun rezumatul, sinopsisul (in limbaj cinematografic), insa este foarte greu. In piesa originala, scrisa de Arthur Schnitzler, sunt 10 scenete, 10 dialoguri, care au loc DUPA actul sexual in Austria sfarsitului de secol XIX. Yann Verburgh rescrie total aceste scenete, pastrand insa ideea de baza.

De aceasta data, ni se ofera o gama variata de iubiri, imi este greu sa spun ca ar fi chiar toate, caci nimeni nu poate spune care sunt toate. Povestile sunt intrepatrunse, fiecare poveste preia un personaj din precedenta. Acum, este de discutat alegerea acestor povesti, relevanta lor si mai ales ordinea in care sunt ele spuse. Ca sa dau un exemplu, la un moment dat este o poveste despre MOARTE, despre alegerea momentului in care vei muri. O poveste excelenta despre viata si moarte, mi-a placut mult. Eu insa as fi vazut-o ca poveste finala, spectacolul AR FI TREBUIT sa se termine cu ea.

Nu ar fi fost un final MEMORABIL, unul SPECTACULOS, dar ar fi fost unul logic din punct de vedere literar, dramaturgic. Din pacate, tot ce a urmat ulterior, desi spectaculos si socant, parca a stricat totul. Scena finala chiar mi se pare ca este din alt film. La propriu si la figurat.

Altfel, discutiile ce pot fi generate in urma acestui spectacol sunt extrem de interesante. Nu doar despre toleranta, despre cat de deschisa este societatea noastra in 2024 (evident mult mai deschisa ca-n 2000, dar inca mai putin deschisa ca alte societati occidentale), ci si despre iubirile acelea in sine. A vorbi despre toleranta inseamna a vorbi despre NOI, chiar daca spectacolul nu este despre NOI, ci despre ei: despre ce traiesc, ce simt, despre cum si ce iubesc.

Fiecare scena in parte (hai sa zicem cu exceptia celei finale) sunt excelent jucate, strict teatral nu am nimic de reprosat. Singurul lucru gresit este aglomerarea lor care devine obositoare, este prea mult intr-un timp prea scurt, pare a fi acea prezentare a unui elev care vrea sa spuna multe, se precipita, vorbeste repede si chiar mai cere timp de la profesor pentru ca nu a terminat. Ideea este ca fiind atat de multe, se mascheaza una pe alta, mintea unui spectator nu le va putea memora pe toate. Drept urmare, daca s-ar fi bazat pe sintagma arhicunoscuta din publicitate LESS IS MORE, Eugen Jebeleanu ar fi putut face un spectacol memorabil. In acest caz, memorabil inseamna un spectacol de la care sa retii mai multe.

Evident, vei retine o scena sau alta in functie de interesele tale, de experientele tale de viata. Ori de pozitionarea ei in spectacol.

Mai este un lucru interesant pe care vreau sa-l subliniez la final: asezarea spectatorilor. Sunt cateva randuri normale de spectatori, dar fix in fata scenei sunt niste mese. Practic, niste spectatori norocosi vor sta la masa, iar altii vor sta in spatele lor. Ca s-o zic altfel: unii spectatori vor fi jumatate spectatori, jumatate participanti la spectacol.

Norocul meu este ca am fost pus la o masa, altfel pe bune ca m-as fi gandit ca n-am simtit pe deplin spectacolul. Daca sunteti din Sfantu Gheorghe, chiar va recomand sa vedeti spectacolul din cele 2 ipostaze, sa descoperiti singuri care perspectiva este mai ofertanta.

La Ronde este un spectacol bun, bazat pe o idee excelenta, care putin efort putea fi un spectacol fabulos, memorabil. Din pacate, este prea incarcat, usor obositor, cu un final care parca strica tot ce se construise pana atunci. Merita oricum sa-l vedeti si merita sa fie jucat in multe contexte educationale, caci pe baza lui se pot face o gramada de discutii foarte utile.

ps: La un moment dat in La Ronde este o scena foarte anticrestina, cu o cruce pe care scrie God is a Woman. Sunt multe blasfemii acolo. Discutia este simpla: oare era absolut necesara acea scena? Oare tot feminismul si toata discutia despre toleranta sexuala trebuie sa includa religia? Nu or exista si crestini, credinciosi, toleranti? Oare ei vor fi incantati de acea scena? La modul cel mai serios, partea religioasa mi se pare o exagerare inutila. Nu m-a deranjat, eu sunt ateu, dar pot intelege de ce altii s-ar putea simti atacati, jigniti. 

 

Leave a Reply