La Tiganci dupa Mircea Eliade – UnTeatru

La Tiganci dupa Mircea Eliade
Regia si adaptarea : Andrei si Andreea Grosu
Scenografia : Vladimir Turturica
Distributia:
Richard Bovnoczki
Liviu Pintileasa
Mihaela Trofimov
Corina Moise
Florina Gleznea
Cristina Casian
Bogdan Cotlet
Proiect finantat in programul Bucuresti 555, sustinut de ARCUB Centrul Cultural al Municipiului Bucuresti; se joaca la Teatrul UnTeatru

 

La Tiganci – Opinie LaTeatru.EU

 

V-am mai spus in cateva randuri despre modul in care scoala a reusit, de-a lungul timpului, sa compromita niste opere literare. In tara noastra, cel mai bun exemplu este Morometii. O carte buna, ecranizata superb de Stere Gulmea, a devenit dispretuita de catre romani din cauza faptului ca au fost obligati s-o citeasca. Iar obligatia de a o citi a venit la pachet cu obligatia de a retine niste sintagme si expresii prea putin intelese. Taranul filosof, expresia care mi-a ramas in minte, a stricat, de fapt, esenta operei.

La Tiganci, caci despre ea trebuie sa vorbesc acum, este o nuvela mai putin cunoscuta publicului larg. A aparut in programa scolara mult dupa 90, in manualele alternative, motivul fiind evident: inainte de 90 Eliade era interzis in scoala romaneasca pentru ca fusese catalogat drept legionar.

De ce am subliniat faptul ca avem parte de manuale alternative? Pai pentru a-mi continua argumentatia: nici acum nu il studiaza toata lumea. Ceea ce, sincer sa fiu, este de bine. Este perfect.

In cazul meu, relatia mea cu opera La Tiganci este una cel putin dubioasa. In liceu am tot schimbat manualele de limba romana (in general, o editura avea o anume logica, daca studiai dupa aceeasi editura 4 ani de zile, aveai o coerenta; eu am schimbat editurile, am schimbat si profesorii, deci coerenta a cam lipsit), drept urmare, la capitolul Nuvela Fantastica (aici este incadrata nuvela La Tiganci) am studiat nu una, nu doua, ci trei opere: La Tiganci de Mircea Eliade, respectiv Kir Ianulea si Doua Loturi, de Caragiale.

Tin minte ca acest subiect, nuvela fantastica, mi-a picat la simulare la bac. Atunci am fost apreciat pentru ca am facut paralele intre mai multe opere (de fapt, ma referisem la cele 2 opere de Caragiale, nuvela lui Eliade nefiind printre preferatele mele).

Si acum ajungem unde trebuie: am dispretuit La Tiganci pentru ca nu ma regaseam in nimic din ce auzeam in jur. Profa, la clasa, zicea ceva, cartile de comentarii ziceau altceva, eu vedeam lucrurile altfel. Nu pot afirma ca I.L. Caragiale ar fi fost mai genial decat Eliade (oricum genial nu are grad de comparatie, dar chiar si fortand gramatica nu pot afirma asta), insa pot afirma ca I.L. Caragiale este mult mai accesibil. Si atunci, in liceu, si acum, sunt de parere ca Eliade nu este pentru oricine si, mai ales, nu este pentru orice varsta.

Sansa mea, ca sa zic asa, a fost sa redescopar aceasta opera pe la 21-22 de ani. Am recitit-o si mi-a placut la nebunie. Am inteles cu totul alte lucruri si, in plus, nu mai eram nevoit sa retin ce ziceau tot felul de critici, pseudo-critici si profesori mai mult sau mai putin competenti. Eram doar eu cu opera, singurul lucru care conta era ce am inteles eu. Si atat.

De ce zic sansa? Simplu: daca n-as fi recitit aceasta opera in facultate, as fi ramas cu prima impresie, ca-i o nuvela elitista si supraevaluata. Atunci, in liceu, fix impresia asta o aveam si asta, repet, din acele 2 motive: mi se bagase pe gat si, poate, nu aveam varsta necesara (care, atentie, poate fi diferita de la persoana la persoana).

Cu ce putea veni nou, deci, punerea in scena a nuvelei La Tiganci? Pai cu fix 3 lucruri fundamentale:

1. Totul se petrecea in fata mea. Nu stiu cum va raportati voi la carti, dar spectacolul de teatru are marele avantaj de a ma transpune acolo. Il vad jucat in fata mea, uneori actorii sunt printre spectatori, deci ma vad in mijlocul actiunii. Iar in acest caz ma vedeam acolo, La Tiganci, alaturi de profesorul de pian Gavrilescu. Si oricat de mult v-ar placea sa cititi, a va simti in mijlocul acestei povesti nu poate fi decat MAGIC.

2. Despre piesele de teatru pot afirma ca se urmaresc mult mai usor decat se citesc. Oricat v-ar placea sa CITITI O scrisoare pierduta ori O noapte furtunoasa, credeti-ma, este de mii de ori mai capitvant sa le vedeti jucate in fata voastra. E drept, Caragiale mi-a placut dintotdeauna, e prea misto pentru a putea fi stricat de scoala (ca sa citez un amic), dar chestia e valabila la toate piesele de teatru.
Cu toate astea, vazand punerea in scena a nuvelei La Tiganci, am stat sa ma intreb daca nu cumva nuvela este, de fapt, piesa de teatru. Nu cumva Eliade a gandit-o ca pentru teatru? Nu cumva, cand a scris-o, a facut-o cu gandul ca ea va fi pusa in scena? Credeti-ma, e PERFECTA! Totul pare facut ca pentru scena. Nu se intervine foarte mult pe text, nu pare a lipsi nimic. Absolut nimic.

3. Ca la orice spectacol, ma uit cu precadere la interpretarile personajelor. In acest caz, PERFECT! Totul este perfect.

Inchei spunandu-va doar atat: desi se joaca la un teatru mic si independent, La Tiganci a aterizat, brusc, in topul personal al spectacolelor de teatru vazute anul acesta si nu numai. Mergeti si voi sa-l vedeti, dar rezervati-va locuri din timp, La Tiganci este mereu coada 🙂 La propriu si la figurat! Salutari TEATRALE tuturor!

 

Leave a Reply

%d bloggers like this: