Lacrimile amare ale Petrei von Kant – Teatrul Andrei Muresanu din Sfantu Gheorghe – FNT 2022

Lacrimile amare ale Petrei von Kant
De: Rainer Werner Fassbinder
Traducerea: Victor Scoradet
Distributia:
Petra von Kant: Elena Popa
Valerie von Kant: Camelia Paraschiv
Gabrielle von Kant: Anca Pitaru
Karin Timm: Madalina Musat
Sidonie von Grassenabb: Ioana Alexandrina Costea
Marlene: Fatma Mohamed
Regia: Radu Nica
Scenografia: Theodor Niculae
Coregrafia: Ioana Marchidan
Muzica originala: Adrian Piciorea
Foto: Volker Vornehm
Spectacol produs de Teatrul Andrei Muresanu din Sfantu Gheorghe; vazut pe data de 8 noiembrie 2022, la Sala Atelier a TNB, in cadrul FNT 2022

Lacrimile amare ale Petrei von Kant – Opinie LaTeatru.EU

Lacrimile amare ale Petrei von Kant este ACEL spectacol, unul dintre putinele, care m-a cucerit cu modul in care imi este spusa povestea, cu artificiile teatrale, chiar daca mesajul spectacolului, al textului in sine, m-a lasat rece.

Lacrimile amare ale Petrei von Kant ne spune povestea creatoarei de moda Petra von Kant, care sufera pentru ca PRIETENA ei a parasit-o pentru a se intoarce la fostul ei sot. Pana aici nimic nou, nimic spectaculos, nimic care sa ma faca sa misc macar o spranceana.

Sapand mai adanc, aflu ca textul a fost scris in 1972, fiind de fapt un film (este anul aparitiei filmului omonim). Lucrurile incep, deci, sa fie mai interesante, caci oricat de libertin era Germania de Vest in acei ani, relatiile homosexuale dintre 2 femei nu erau atat de NORMAL vazute.

Nu insist asupra autorului textului, Rainer Werner Fassbinder, decedat de tanar la varsta de 37 de ani din cauze nu tocmai naturale (o combinatie letala de cocaina si antidepresive). Viata lui ar putea (si ar trebui) sa faca obiectul unui film distinct.

Deci, trecand peste originea textului si autorul lui, ajung la partea importanta: la modul in care ne este prezentata povestea. Si aici vine partea FRUMOASA.

Caci avem, de fapt, 3 spectacole intr-unul singur, mai precis 2+1 spectacole:

1. Avem un spectacol dans, un spectacol pur de miscare, pe care spectatorii il urmaresc fascinati, cu sufletul la gura. Spectacolul in sine are tot ce-i trebuie, inclusiv muzica.
2. Suprapus cu acesta, avem textul, care este, de fapt, un spectacol distinct. Un teatru RADIOFONIC, in care auzim vocile personajelor, fara sa le vedem efectiv vorbind. Pur si simplu.
3. Suprapunerea celor 2 spectacole ne da un alt treilea spectacol, spectacolul pe care de fapt, il vedem. Si, in functie de ce alegem sa urmarim, spectacolul este diferit. Caci, sa va zic sincer, in multe momente am inchis ochii si am incercat sa ma bucur pentru cateva minute DOAR de spectacolul radiofonic.

Daca as fi din Sfantul Gheorghe, m-as duce la teatru de inca 2 ori si le-as vedea separat, distinct:

• M-as duce o data doar sa il aud. Efectiv as inchide ochii si as incerca sa-mi imaginez ce se intampla pe scena. As vrea sa urmaresc distinct ACEST spectacol.
• Pentru al doilea spectacol ar fi mai greu, dar nu imposibil. Probabil m-as duce cu niste casti cu noise cancelling, le-as pune in urechi (nu, e gresit sa pui MUZICA in urechi, ea te disturba si cine stie ce altceva iti produce creierul tau!) si m-as bucura strict de ceea ce imi arata spectacolul din punct de vedere vizual.

Altfel, trecand peste regia originala si creativa, Lacrimile amare ale Petrei von Kant nu mi-a transmis mai nimic. Nu m-am putut atasa de personaje, insa nici nu am putut in vreun fel sa le dispretuiesc. M-au lasat rece, pareau ca au niste probleme carora le dadeau prea multa importanta. Nu ca era spectacol feminist ori ca era cu gay, caci as fi avut aceeasi reactie si daca erau barbati acolo, daca un barbat suferea dupa femeia lui. Pur si simplu sunt atat de defect incat acele probleme mi se pareau supraevaluate (eu sunt din ala care la povesti tip Romeo si Julieta rad cu gura pana la urechi!). Insa fix aceasta detasare de problema personajelor mi-a permis sa ma bucur de artificiul regizoral. Nu m-a furat povestea, nu am stat cu sufletul la gura sa vad ce se intampla. Pur si simplu ma bucuram ca un copil de 2 jucarii, 2 spectacole intr-unul, incercand sa-mi imaginez care-s diferentele dintre ele, ce imi zice diferit unul fata de celalalt. Eram fascinat pentru prima oara de modul in care imi era transmis mesajul, nu de mesajul in sine.

Mergeti sa vedeti montarea Teatrului Andrei Muresanu a textului Lacrimile amare ale Petrei von Kant. Este o experienta teatrala SPECIALA, UNICA!