Lettice si Leusteanul – de Peter Shaffer
Traducere: Crina Linta
Regie: Geanina Hergheligiu
Distributie:
Lettice Douffet – Crina Linta
Charlotte/ (Lotte) Schoen – Ioana Pavelescu
Țâfnosul /Framer/Jim Mackintosh/ Mr. Bardolph – Silviu Biris
Pictura decor: Alina Mavru
Sound&light: Alex Bibere
Productie: Teatrul Arte dell’Anima
Lettice si Leusteanul – Opinie LaTeatru.EU
Ghizii turistici sunt o specie aparte. Sunt niste pseudo-istorici cu papagal. Sunt niste oameni de vanzari extrem de inventivi.
Acum, bineinteles ca-s si ei de mai multe feluri. Eu nu ma refer la ghizii turistici care insotesc un grup de persoane in zece locuri. Astfel de tururi nu mi-au placut niciodata, deci nu le-am frecventat (ma rog, am fost o singura data, cand eram mic de tot, cred ca aveam 8 ani). Vorbesc, deci, de ghizii obiectivelor turistice. Aia care-ti spun legendele ascunse ale acelei locatii, in tara noastra cu precadere ale diverselor cetati.
Am aflat, in legatura cu aceste cetati, o chestie simpatica. In majoritatea cetatilor se afla o fantana. Si, in mod ciudat, majoritatea fantanilor vin insotite de aceeasi legenda. Se spune ca un turc (sau 2, sau 3, sau, in functie de fantana, chiar 4) a fost capturat de romani. I s-a spus ca va fi omorat. El, disperat, ca sa-si salveze viata, a promis ca va face o fantana. Romanii, stiind ca e imposibil ca un om sau doi sa faca singuri o fantana, i-au promis ca daca va reusi sa faca fantana intr-o zi (la unele legende in 2 sau 3 zile), ii vor da drumul. Si, ca-n povesti, asa s-a intamplat. Si uite cum a rasarit aceasta fantana aici.
Legenda asta circula la multe cetati. Multi oameni, dintre cei care viziteaza tara si care chiar isi propun sa vada obiectivele turistice din tara noastra, sunt chiar convinsi de aceste legende. Iti vor spune, foarte siguri pe ei, nu LEGENDA fantanii, ci POVESTEA fantanii. Sunt convinsi ca asa a aparut.
Eu am auzit de legenda asta si de cat de adevarata este ea de la un istoric. Omul se ocupa de una dintre cetatile din Romania. Dupa ce mi-a spus aceasta poveste, una clasica pentru ghizii de la noi, m-am interesat. Se pare ca, intr-adevar, este spusa la alte 2 cetati din tara noastra. Si mai sunt legende, care de care mai nastrusnice. Mai incredibile, daca-mi este permis termenul.
Am aflat apoi, insa, ca legende de genul circula prin toate cetatile Europei. Si-n Franta, si-n Germania, si-n Scotia. P-acolo n-au venit turcii, deci legendele lor nu contin turci, ca ale noastre. Unii rautaciosi ar spune ca legendele lor sunt mai interesante. Mai atractive.
Ceea ce nu inseamna ca sunt adevarate.
Acum, apar trei probleme, trei intrebari pe care mi le-am pus deseori:
1. Cum o fi sa inveti istoria din gurile ghizilor? O istorie a legendelor? Tu sa nu stii nimic si sa iei de bun tot ce spune ghidul. Si sa pleci acasa cu lectia invatata din gura lui: bai, am fost la o cetate unde exista o fantana construita d-un turc intr-o singura zi. Vai, cat de tare este cetatea aia!
2. Oare de ce acesti ghizi nu sunt corectati in timp ce debiteaza tampenii de un adevarat cunoscator al istoriei? Un profesor de istorie, care sa iasa in fata si sa spuna ca nu e deloc adevarat. Sa explice cat de absurda este acea legenda, sa explice cum sta, de fapt, treaba.
3. Oare nu exista nimeni care sa-i verifice pe ghizi? Care sa-i controleze? Care sa-i tempereze? Ori, dimpotriva, responsabilii acelor obiective turistice ii incurajeaza sa debiteze acele tampenii? Nu cumva chiar acei responsabili ii indeamna sa inventeze gogomanii din ce in ce mai mari?
In spectacolul Lettice si Leușteanul fix despre asta este o vorba. O ghida, care facea meseria asta de ani de zile, este pusa responsabila de o casa izolata. Un conac unde, din pacate, nu se intamplase nimic interesant. Asa ca ea decide sa inventeze povesti. Cu personaje reale, bineinteles. Dar povesti. Legende.
Iar profesorul de istorie care indrazneste s-o intrerupa este catalogat drept nepoliticos. La fel si responsabila cu monumentele istorice. Sefa ei directa.
Cand intrerupi un om care spune aberatii se cheama ca esti nepoliticos?
E drept, cele 2 devin ulterior prietene. Periculos de apropiate una de cealalta. Va las pe voi sa vedeti cat de periculos si cum se termina totul.
Va marturisesc sincer: eu urmaream cu interes personajul, ghida, pe Lettice. Argumentele ei, modul cum se apara. Modul in care intelegea ea sa insufleteasca un loc. Modul in care iubea ea istoria. Caci da, ea chiar iubea istoria, in felul ei.
Pana la urma, spectacolele de teatru, ca si filmele, sunt franturi din viata. Din ele trebuie sa retinem personajele, adica oamenii. Caci ghid precum Lettice intalnim multi. Si nici macar nu stiu cat este ea ori una ca ea de condamnat. Cat de grav este ce facea ea? Dupa ce criterii o judecam?
Apropo de ghizi si de legende, stiti ca in unele orase o legenda inventata de un ghid a ajuns sa fie crezuta de localnici? In loc sa plece de la localnici, legenda a plecat de la ghidul turistic al cetatii: va zic eu ca asa e, ne-a zis-o chiar ghidul cetatii. Omul stie ce spune! #qed
Lettice si Leusteanul se joaca la Teatrul Arte Dell’Anima. Merita sa mergeti sa-l vedeti, chiar daca pe unii s-ar putea sa nu-i atraga titlul. Serios, cand le-am spus unor amici la ce spectacol merg, au strambat din nas, spunand ca titlul nu le suna … serios. Treceti peste titlu si mergeti sa-l vedeti, caci nu veti regret 🙂