Lucruri pe care le stiu ca fiind adevarate de Andrew Bovell
Regia: Puiu Serban
Distributie:
Rosie – Irina Noaptes
Pip – Adelina Toma,
Mark – Claudian Siman
Ben – Vlad Linta
Fran – Raluca Ghervan/Anca Bejan
Bob – Dorin Enache
Asistenta de regie: Raluca Ghervan
Scenografie: Flavia Stroe
Lumini si sunet: Claudia Ene si Patricia Cordos
Se joaca la Teatrul Arte Dell’Anima
Lucruri pe care le stiu ca fiind adevarate – Opinie LaTeatru.EU
Lucruri pe care le stiu ca fiind adevarate este unul dintre putinele spectacole care m-a facut, in mai putin de 2 ore, sa rad cu pofta, zgomotos, dar si sa fiu aproape sa-mi dea lacrimile. Un spectacol despre schimbarile (prea) rapide din societate si modul in care oamenii reactioneaza la ele.
Vedem, de fapt, povestea (desfasurata pe parcursul unui an de zile) unei familii: sot, sotie si 4 copii (2 baieti si 2 fete). Fiecare membru al familiei avea probleme, mai mici sau mai mari: fata cea mare avea o casnicie nefericita, in urma careia avea, totusi, 2 copii; fata cea mica se intorsese mai devreme dintr-un tur al Europei din cauza unor … neintelegeri cu un strain; unul dintre baieti, preferatul mamei, avea probleme de natura legala, iar celalalt baiat voia sa-si schimbe sexul. Nu ca parintii lor ar fi fost scutiti de probleme.
Toata povestea se petrece in Australia, insa povestea este atat de universala, de globala, ca s-ar putea petrece oriunde. De altfel, Australia nu este o locatie deloc intamplatoare: o tara foarte liberala, deloc conservatoare. O tara unde astfel de povesti sunt mai probabile decat in oricare alta tara europeana.
Vazand spectacolul Lucruri pe care le stiu ca fiind adevarate, am observat 3 chestii interesante, extrem de importante:
- Reactia mamei, atunci cand aude ca unul dintre fiii sai urmeaza sa-si schimbe sexul, este de nepretuit. Ea era asistenta medicala si asistase la multe astfel de operatii. Nu era ceva necunoscut pentru ea. Doar ca nu concepea, nu accepta, ca acest lucru sa se intample FAMILIEI EI. Altora da, ei nu.
- Reactia complet diferita a celor 2 parinti, care pareau a nu fi niciodata pe aceeasi lungime de unda. Pareau niste parinti COMPLET diferiti. As zice ca ar trebui dati ca exemplu celor care sustin ca Extremele se atrag. Sustin si se lauda cu asta.
- Modul EXTREM DE DIFERIT in care erau tratati cei 4 copii. Vorbeam la un moment dat cu mai multi prieteni despre ideea de a avea copii. Dupa mai multe discutii, trasesem concluzia ca acele persoane care fusesera singure la parinti isi doreau mai multi copii, dorindu-si, atunci cand erau mici, un fratior sau o suriorara; totodata, cei care proveneau din familii cu mai numeroase spuneau ca nu si-ar dori decat maximum 1 copil. De ce? Foarte simplu: multi au avut impresia, in dese randuri, ca parintii nu si-au iubit in mod egal copiii. De altfel, obiectiv vorbind, gandind, un parinte, oricat si-ar dori, tot va tine mai mult la unul si mai putin la altul. Daca stau bine sa ma gandesc, multi dintre cei care au un singur copil gandesc la fel: prefera sa evite aceste situatii hai sa le zicem dificile.
Nu va zic nimic altceva, nu va zic punctul de cotitura din familia in cauza. Va spun doar sa mergeti sa vedeti Lucruri pe care le stiu ca fiind adevarate si sa incercati sa va ganditi, fie inainte de spectacol, fie dupa, la lucrurile pe care voi le stiti din start ca fiind adevarate. Apoi sa va imaginati viata fara unul ori mai multe dintre ele.