Luminita de la capatul tunelului – TNB – Festivalul Dramaturgiei Romanesti Contemporane

Luminita de la capatul tunelului de Radu F. Alexandru
Regie: Mircea Cornisteanu
Scenografie: Puiu Antemir
Asistent scenografie: Alexandra Panaite
Ilustratie muzicala: Mircea Cornisteanu
Video: Dimitris Palade
Virgil Neacșu: Constantin Cotimanis
Delia Neacșu: Monica Davidescu / Iuliana Moise
Doru Maxim: Dragos Stemate
Luminita Maxim: Alexandra Poiana

Luminita de la capatul tunelului – Opinie LaTeatru.EU

 

Am plecat tot timpul de la premisa ca viata noastra sociala si politica ofera indeajuns de multe prilejuri incat sa poata fi pusa in scena. Avem indeajuns de multi parlamentari, ministri, afaceristi incat sa nu fie nevoie sa ne referim la cei ai altora. Bune si textele rusesti, frantuzesti ori americane. Sunt utile si adaptarile, referirile subtile ori mai putin subtile strecurate in texte venite de afara, replici romanesti puse in gura unor personaje straine.

Cu toate astea, am tot asteptat un text romanesc, conceput aici, in tarisoara noastra. Un text dedicat politicienilor nostri, diferiti, pana la urma, de politicienii francezi, rusi ori englezi. Si mai ales de cei americani. Un text bun, cu dialoguri bine tintite, cu personaje bine construite.

Tocmai am vazut un spectacol bazat pe un astfel de text. Luminita de la capatul tunelului (scris asa, fara virgula, din motive de SEO) este bazat pe un text scris de Radu F. Alexandru. Deloc intamplator, dramaturgul a fost (ori poate inca mai este) politician, senator in 3 legislaturi. A trait viata politica si de partea cealalta a baricadei. A fost parlamentar atat la putere, cat si in opozitie. Cum ar zice oamenii simpli: stie ce vorbeste.

Spectacolul, pe scurt, este despre familia parlamentarului – ministru Virgil Neacsu, care avea o casnicie speciala cu sotia lui, una bazata pe libertate absoluta. Fiecare avea voie sa-si petreaca timpul cu cine dorea atat timp cat nu se afla. Imaginea lui trebuia sa fie imaculata, iar un divort era, din acest punct de vedere, exclus. Sotia sa avea de ceva timp (aproape 2 ani) o aventura cu un barbat insurat. Problemele au aparut atunci cand sotia acestuia afla si vrea sa faca totul public. Bineinteles ca cel care trebuia sa rezolve problema era politicianul.

Acum, dupa cum vedeti in distributie, Luminita ar trebui sa fie personajul principal. Titlul spectacolului asta ne sugereaza, ne indeamna s-o urmarim cu precadere pe ea. In fapt, PERSONAJUL, in adevaratul sens al cuvantului, este politicianul.

Costantin Cotimanis, un actor bun ce s-a facut cunoscut foarte mult datorita rolurilor sale in seriale si emisiuni TV (fiind unul dintre actorii trustului PRO), interpreteaza magistral rolul politicianului. Poate si datorita pozitionarii mele in sala, l-am urmarit mai cu atentie. Am avut tendinta sa-i urmaresc gestica, sa-l urmaresc pe el in dauna celorlalti chiar si atunci cand nu el era cel care vorbeste. De fapt, era interesant de urmarit mai ales atunci. Modul cum asculta, modul cum BRUSC lua cuvantul, modul cum isi pregatea vorbele … totul parea AUTENTIC. Si constitutia (nu legea fundamentala, nu la ea ma refer) il ajuta, caci nu stiu de ce, dar POLITICIANUL adevarat, autentic, este cel INALT si UN PIC GRAS. Poate d-aia tizul meu Emil Boc nu a fost atat de apreciat. Este o imagine anti-stereotipica.

Al doilea rol, ca importanta, in economia spectacolului este cel al lui Doru Maxim. Un rol de amant prost, jucat pe degete de femei, care nu stie pe ce lume se afla, care nu stie ce vrea. Un rol jucat perfect, un rol MULT mai greu decat cel al lui Cotimanis. Mult mai greu si, in acelasi timp, mult mai savuros.

Poate nu intamplator greul spectacolului il duc barbatii. Poate dramaturgul, un barbat, vrea sa sugereze ca politica este usor misogina. Mai bine ma opresc cu speculatiile, desi mai aveam vreo 2 ipoteze. Totusi, in politica CE CRED oamenii este deseori mai important decat adevarul in sine.

Luminita, personajul pe care il credeam principal, este de fapt vioara a treia. Apare mai tarziu in peisaj si, desi vrea sa fure prim-planul, joaca, intr-un final, dupa partitura care i se da. Este invingatoare, caci in politica vorbim intotdeauna de invingatori si invinsi, dar in spectacol pare un pic eclipsata. O interpretare corecta, decenta, dar nicidecum de nivelul interpretarilor celor 2 masculi din spectacol. Poate doar eu am impresia ca ni se insinueaza faptul ca acolo, in locul ei, ar putea fi oricine. Orice femeie cu un pic mai mult tupeu. Oare asa sa fie?

Scenografia este foarte sugestiva, casa bogatasului Neacsu inspira PUTERE, inspira SNOBISM, inspira, in acelasi timp, teama. Caci el, parlamentarul, avea camere de supraveghere si arma cu electrosocuri. Plus un intreg bar plin de bauturi care mai de care (ma rog, si un pic de bere ramasa de la muncitori).

Luminita de la capatul tunelului este spectacolul perfect pentru aceste zile. Contra unor astfel de politicieni protesteaza oamenii in Piata Victoriei, insa, din pacate, noua generatie de politicieni, cea care asteapta la cotitura, este la fel de nociva. Vedeti in spectacol cu exactitate.

Luminita de la capatul tunelului a fost vazut in cadrul Festivalului Dramaturgiei Romanesti Contemporane. Este, dupa mine, un spectacol emblematic pentru contemporaneitatea romaneasca. Fix din acest motiv trebuie sa nu-l ratati. Salutari CONTEMPORANE tuturor!

 

 

Lasă un răspuns