Magic National
Regie: Ion Caramitru
Scenografie: Florilena Popescu Farcasanu
Muzică live: Emy Dragoi,3D Pro`ect,Jazz Hot Club Romania,Lucian Maxim
Lighting design: Mircea Mitroi
Video: Andrei Florea
Sunet: Sorin Brehuiescu, Calin Țopa
Asistent regie: Cristiana Gavrila
Regizor scena: Viorel Florea
Ion Caramitru
Medeea Marinescu
Marius Manole
Tania Popa
Istvan Teglas
Anca Sigartau
Lari Giorgescu
Aylin Cadir
Eduard Adam
Florin Calbajos
Emilian Mârnea
Petre Ancuta
Emy Dragoi
Lucian Maxim
Orchestra 3D Pro`ect
Invitata speciala: Ato Kawara
Magic National – Opinie LaTeatru.EU
Rareori ies de la teatru ori de la film intrebandu-ma ce am vazut. Indiferent daca mi-a placut sau nu ce am vazut, proiectia, reprezentantia, concertul, de fiecare data stiu macar ce am vazut. Un film, fie el si prost, absurd ori superficial, ramane un film. E clar ca am vazut un film. Un spectacol de teatru, indiferent de calitatea lui, ramane un spectacol de teatru.
Despre concerte, chiar daca le frecventez mai rar, pot spune acelasi lucru.
Acum, ca nu stiu ce fel de film am vazut este cu totul altceva. Ce gen este filmul X? Este si comedie, si actiunea, si SF, si drama, are si ceva istoric… Adica e putin din toate.
La teatru e un pic la fel, aici putem discuta si despre clasificarile de genul teatru clasic, teatru contemporan si alte asemenea.
La concerte dilema este simpla: ce gen muzical am ascultat? Si rock, si rap, si dance, si ceva balcanic … Stim, insa, cu certudine ca ceea ce am vazut a fost muzica. A fost un concert, indiferent de genurile muzicale ce au putut fi auzite.
Atunci cand ies, de la film ori de la teatru, cu dilema ca nu stiu ce am vazut o fac, de obicei, dintr-un singur motiv: ceea ce am vazut a fost atat de prost incat cu greu poate fi numit film ori teatru. Pana acum, si subliniez pana acum, foloseam aceasta sintagma doar in cazul in care mi-a displacut profund ceea ce am vazut.
Magic National este, insa, ceva diferit. Este un spectacol, in intelesul cel mai complex al cuvantului, pe care cu greu l-ai putea incadra intr-un singur gen. Este muzical fara sa fie concert. Are elemente de dans, mult dans, are si proiectii video, fara sa-l faca nicidecum film. Are poezie, multa poezie, este in sine o poezie. Totul pe scena mare a Teatrului National. Cei care presteaza sunt actorii Teatrului National, alaturi de invitatii lor. Maestrul de ceremonii, numit in mod oficial regizor, este directorul teatrului, Ion Caramitru.
Problema cu acest spectacol, unica lui problema, este ca nu poate fi redat in cuvinte. Problema este, de fapt la mine si la cei ca mine, care trebuie sa redam in cuvinte ceea ce am auzit, ceea ce am vazut si mai ales ceea ce am simtit. Ceea ce este mai complicat decat pare.
Sunt filme bune care te lasa fara cuvinte, pe care simti ca merita sa le ridici in slavi. Cand te apuci sa scrii despre ele, constati ca vorbele parca-ti vin singure. Articolul se scrie singur. Cand e vorba despre un film prost, lucrurile nu-s cu mult diferite. Daca este prost si are defecte evidente, articolul iarasi pare ca se scrie singur.
In cazul teatrului lucrurile nu-s atat de clare. Teatrul are o energie aparte, care face ca un spectacol nu doar sa fie vazut, ci si sa fie simtit. Fiecare spectator il simte diferit. In plus, acelasi spectacol poate fi vazut intr-un fel la o reprezentatie si in cu totul alt fel la alta reprezentatie.
Sunt spectacole seci, despre care cuvintele nu vin nici cu forta. Spectacole care nu mi-au starnit nimic, nu mi-au miscat nimic. Bune in esenta, corect jucate, dar care s-au lovit ca de un zid.
Exista spectacole mai slab interpretate, cu decor minimalist ori stangaci realizat, dar care au atins o coarda sensibila. Despre ele scriu usor, eu scriu EXPERIENTE traite in sala de teatru si nu recenzii.
Ce as putea, insa, sa scriu in legatura cu un spectacol despre care nici macar nu stiu ce este? Este concert intr-o proportie covarsitoare, dar n-as putea spune cu exactitate ce gen muzical s-a auzit. Ori ce genuri. Sau poate exista un gen numit Muzica live, caz in care pot spune cu exactitate ce am auzit. Daca nu e concert, e teatru, dar ce gen teatral? Dar nu doar teatru, ci si dans si poezie. Serios, ce as putea spune?
E drept, poate parea paradoxal: am scris peste 700 de cuvinte, probabil voi depasi 800 pana la final, si inca ma plang ca nu am ce scrie. Ca nu am putut exprima in cuvinte ceea ce am simtit. Nici macar nu stiu cand s-au facut atatea cuvinte. Ceea ce nu e deloc un paradox. Fix asa m-am simtit si in sala de teatru: nici nu am simtit cand au trecut cele 2 ore, fara pauza, atat cat a durat spectacolul.
Poate ca, intr-adevar, titlul este cel mai sugestiv: Magic National. Un spectacol magic pe scena Teatrului National. Si asta ar trebui sa fie de ajuns. Dar daca e de ajuns, de ce am mai scris peste 800 de cuvinte?