Mama
de Florian Zeller
traducerea: Bogdan Budes
Regia: Cristi Juncu
Scenografia: Carmencita Brojboiu
Muzica originala: Cristina Juncu
Distributia:
Mama (Anne) – Catrinel Dumitrescu
Tatal (Pierre) – Sorin Cocis
Fiul (Nicolas) – Rares Andrici/Vlad Balan
Fata (Élodie) – Diana Roman/Alexandra Murarus
Asistenti medicali (figuratie) – Bogdan Chichea, Ciprian Udriste
Mama – Opinie LaTeatru.EU
Despre relatiile toxice dintre mame si copii s-au tot scris piese de teatru. Mostenire antica, de la Oedip, ar putea spune unii. Cert este ca un nou spectacol despre o noua relatie toxica, una in care mama nu isi lasa fiul sa traiasca, nu-i permite nicio alta relatie, si-l doreste doar pentru ea, ar putea sa nu aduca nimic nou.
Anne, interpretata de Catrinel Dumitrescu, este o femeie care si-a dedicat intreaga viata familiei. Din pacate, fiul ei Nicolas a plecat la casa lui, iar sotul ei Pierre (interpretat excelent de Sorin Cocis) este mai mult plecat. Asa ca Anne se simte singura si inutila.
Toti au parasit-o, nimeni nu mai are nevoie de ea, iar existenta ei nu mai are niciun sens, nicio noima. Nu are pasiuni, nu face nimic toata ziua. Doar sta.
Drept urmare, cu greu mai poate distinge realitatea de dorinte si de temeri. Granita dintre realitate si fictiune a disparut demult. Cine este de vina pentru toate acestea? Care este solutia? Care este rezolvarea? Iata cateva intrebari pe care eu mi le-am pus la finalul spectacolului.
Autorul este un tanar (pentru un dramaturg este tanar, zic) nascut in 1979 la Paris. A scris piese de teatru, a si tradus multe piese (Ibsen, Moliere, Cehov, von Harvath), dar a scris si scenarii de film. Filmul sau de debut ca regizor, Tatal (2020), a avut 6 nominalizari si 2 premii Oscar (pentru cel mai bun scenariu adaptat si pentru cel mai bun actor in rol principal). Pentru toate aceste motive, dar si pentru multe altele, revista Times l-a numit “cel mai fascinant dramaturg al timpurilor noastre”.
Doar citind aceste lucruri despre autorul piesei, al textului, putem raspunde partial la intrebarea initiala: ce ar putea aduce nou acest spectacol? Relatia mama-fiu, invidia mamei-soacre fata de nora care are mii de defecte, nu a fost pe deplin deslusita, nu putem spune ca s-a scris destul, ca nu se mai poate aduce nimic nou.
Pentru mine, povestea este atemporala, se poate lesne petrece in 1920, 1950, 1980 ori 2022. Nu avem vreun indiciu privitor la perioada de timp, nici televizor, nici laptop ori telefon mobil. Hainele actorilor nu pot fi nici ele relevante, chiar daca tanarul Nicolas era imbracat in blugi, obiect vestimentar pe care nu-l intalnim prea des pana prin 1950. Asta daca intr-adevar hainele ar trebui sa ne dea un indiciu in acest sens.
Partea interesanta a spectacolului este, de fapt, legata de bariera dintre fictiune si realitate. Practic, fiecare spectator va lua propria realitate din spectacol, va stabili pentru el ce este real, ce este dorinta si ce este temere. Fiecare spectator va avea propriul spectacol, propria poveste.
Fidel principiului meu, de a ma pune in pielea personajelor din spectacol, mi-am pus urmatoarele intrebari esentiale:
- Ce as face daca as fi in locul nurorii? Evident, in oglinda. Cum as reactiona daca m-as cupla cu o tipa care are o astfel de relatie toxica cu mama sa? Oare chiar as indemna-o sa rupa definitiv orice legatura cu aceasta?
- Ce as face daca m-as afla in rolul sotului? Cat este el de vinovat de situatia respectiva?
- O intrebare adiacenta, pe care mi-o pun tot timpul cumva din oficiu: cum as reactiona daca cineva din jurul meu, un prieten, un apropiat, poate o ruda, s-ar afla intr-o atare situatie?
Pentru ca nu ma pot abtine sa nu aduc spectacolul la zi, la situatia sociala si politica actuala, pot spune ca SI acest spectacol s-a potrivit in peisaj. Practic, Mama este un spectacol despre eliberare, despre libertate, despre modul in care vad unii “protejarea celuilalt” si “libertatea”. Cu cat il protejezi mai mult pe celelalt, cu atat ii reduci libertatea. Nu aduce un pic cu situatia pe care am trait-o pana acum cateva zile? 🙂
Mergeti sa vedeti Mama, spectacol vazut de mine la Sala George Constantin (sala mica) a Teatrului Nottara. Loc undeva va recomand si voua sa mergeti.