Moarte la Teatrul de Revista – Teatrul Stela Popescu

moarte la teatrul de revista teatrul stela popescu

Moarte la Teatrul de Revista
Regie, concept si text: Gabriel Sandu
Coregrafie: Andrea Gavriliu
Decor, grafica video, lumini: Miruna Croitoru
Costume: Miruna Croitoru si Departamentul Moda UNArte
Butaforie: Ana Udreanu, Sanda Mitache
Asistenta regie si dramaturgie: Teodora Savu
Editare video: Cristina Popa
Muzica si ambianta sonora: Andrei Dinescu, Viorel Andrinoiu
Multumiri: Teatrul Masca, UNArte, Mihai Dobre
Distributie:
Miruna, solista si actrita angajata: Ana-Maria Ivan
Toma, regizorul spectacolului: Vlad Crudu
Elvira, directoarea teatrului: Irina Caramizaru
Stela, actrita amatoare si dansatoare angajata: Cristina Danu
Toni, coregraf, dansator si instrumentist colaboratorul regizorului: Teodor Caus
Laur, circar si actor angajat: Cristi Neacsu
Iulia, solista, dansatoare si actrita: Elena Foris
Dima, dansator, fost fotbalist, iubitul Iuliei: Alex Burca
Sara, dansatoare: Cristina Marin-Neagu
Florentin, dansator: Florentin Munteanu
Spectacol vazut la Sala Mare a Teatrului Metropolis

moarte la teatrul de revista - teatrul stela popescu

Moarte la Teatrul de Revista – Opinie LaTeatru.EU

 

Cand s-a infiintat Teatrul Stela Popescu am ridicat din spranceana. Erau 3 probleme atunci, 3 intrebari pe care mi le-am pus:

  1. De ce era nevoie de inca un teatru in Bucuresti?
  2. De ce poarta numele Stela Popescu, desi actrita respectiva ESTE inca in viata (ma rog, ERA in momentul infiintarii teatrului)?
  3. Care este nisa acestui teatru?

In privinta ultimei intrebari, ma asteptam sa fie un teatru de revista. Dar de ce s-ar fi infiintat un altul? Daca nu este vorba despre un teatru de revista, de ce poarta numele Stela Popescu?

Ma rog, decizia a fost SI politica, la intrebarea aceasta nu ar putea raspunde cineva din teatru. Caci oamenii isi fac treaba excelent, sunt buni organizatori, au un repertoriu foarte bun, destul de variat, intr-un cuvant se descurca admirabil, mai ales avand in vedere mare handicap al acestui teatru: absenta unui sediu propriu.

Initial juca spectacolele la Palatul Copiilor, insa apoi a inceput sa joace care pe unde: ba pe la Metropolis, ba pe la Bulandra, ba pe la Nottara.

Spectacolul Moarte la Teatrul de Revista nu raspunde la niciuna dintre intrebarile de mai sus, insa incearca sa aduca un omagiu celei care a dat numele acestui teatru. Ca bonus: spectacolul a avut avanpremiera pe 21 decembrie 2024, adica fix de ziua Stelei Popescu. Evit sa spun ca ar fi implinit 89 de ani, caci nimeni nu stie daca i-ar fi prins (daca n-a murit cand a murit, nu avem de unde sa stim cat ar mai fi trait).

Spectacolul in sine nu este despre Stela Popescu, nu este nici macar un omagiu adus ei, insa este si despre ea. Nu este pusa intr-o lumina pozitiva, nu este un laudatio, insa nici nu este criticata, nu este defaimata. Este pur si simplu un spectacol in care unul dintre personaje este obsedat/a de Stela Popescu si ajunge sa o imite.

Pentru cine a vazut spectacolul 10 lucruri pe care le-am pierdut la Festivalul de la Mamaia, de la acelasi autor/regizor, lucrurile stau cam la fel. Probabil Gabriel Sandu este fascinat de aceste dubluri, de artistii obsedati de un alt artist, pe care ajung sa-l imite 1 la 1. Ajung sa se confunde cu el. Ajung sa nu mai poata interpreta alt rol decat rolul “idolului”.

Povestea este mult mai complicata de atat: un teatru de revista, de “varieteu”, este pe cale sa se inchida, asa ca aduce un regizor din afara pentru a monta un nou spectacol, unul care trebuie sa rupa gura targului, cu care trebuie sa-si dovedeasca utilitatea, unul care sa salveze teatrul. Cine este acel regizor, ce schimbari propune el, cine sunt actorii, protagonistii si cum se termina totul ramane sa descoperiti singuri. Tot singuri veti descoperi despre ce crima este vorba si cine este faptasul.

Din pacate, nu sunt foarte familiarizat cu conceptele teatrului de revista. De vizitat l-am vizitat rar, singurele mele tangente cu acest gen de teatru fiind scenetele transmise la TV. Nu sunt atat de batran incat sa ma refer la cele de dinainte de 1989, insa unele dintre ele, multe dintre ele, au fost difuzate si dupa 90. Stela si Arsinel, “vedetele” genului, au fost difuzate pana la saturatie, zic unii, de toate posturile tv.

Nu sunt foarte familiarizat nici cu barfele din interiorul acelui teatru. Deci nu am prins chiar toate referintele. Insa pot recunoaste o interpretare buna atunci cand o vad. Pot fi impresionat de un spectacol bun chiar si atunci cand nu inteleg multe “inside jokes”. Sa spunem ca m-am bucurat doar de 70% din spectacol.

De intregul spectacol se bucura doar foarte putini, cei care stiu toate dedesupturile. Ma rog, poate pentru unii termenul “se bucura” este folosit fortat. Acestia INTELEG, dar nicidecum NU SE BUCURA de ce vad.

Singurul meu regret dupa acest spectacol a fost faptul ca s-a jucat intr-o sala atat de mica. O sala frumoasa, cu un vibe special, dar mica. Probabil ar trebui ca teatrul organizator, Stela Popescu, sa forteze intrarea pe scena Teatrului de Revista Constantin Tanase. Sa joace acolo macar o data. As indrazni chiar sa afirm ca acel teatru ar trebui sa fie GAZDA PERMANENTA a acestui spectacol.

Va invit in final sa (re)cititi intreaga echipa de creatie. Daca ati vazut numele Andreei Gavriliu sa stiti ca ati vazut bine. Mana ei sa vede. Nu spun mai multe, spun doar ca ea ar trebui sa fie un motiv in plus sa mergeti sa vedeti spectacolul Moarte la Teatrul de Revista.

Moarte la Teatrul de Revista se joaca la Teatrul Metropolis din capitala. Vi-l recomand din suflet. Gabriel Sandu este unul dintre regizorii care trebuie urmariti cu atentie. Are un stil aparte, care mie-mi place. M-a prins. Inca nu m-a cucerit complet, mai trebuie sa castige niste batalii.

Leave a Reply