Napasta
de Ion Luca Caragiale
Regie: Marcel Top
Distributie:
Andreea Moustache
Emanuel Cifor
Emil Mandanac
Radu Ureche
Spectacolul Napasta a fost vazut la Sala Atelier a Teatrului National din Bucuresti
Napasta – Opinie LaTeatru.EU
Printre spectatorii de teatru circula 2 mituri, ambele usor de daramat de catre cunoscatori. Primul dintre ele spune ca Shakespeare a scris doar tragedii (pentru spectatorul de rand, diferenta dintre drama si tragedie este aproape inexistenta). Al doilea dintre ele spune ca I.L. Caragiale ar fi scris doar comedii. Aici este partial adevarat, caci Napasta este SINGURA drama a acestuia.
Napasta este ULTIMA piesa scrisa de marele dramaturg, aparuta in 1890. Se pare ca dramaturgul se afla alaturi de niste prieteni intr-o excursie pe Valea Oltului cand s-au oprit intr-un sat (Tigveni, actualmente in judetul Arges). In carciuma de acolo acestia s-au minunat de frumusetea unei satence, despre care un grup de tineri ar fi spus “pentru fata asta se va face moarte de om”.
Punerea in scena gazduita de TNB (produsa de compania independenta The Creative Moustache – Teatru la Mustata) este una complet atemporala, satul romanesc actual nefiind foarte diferit de cel din vremea lui Caragiale.
Povestea probabil o stiti: Anca este personajul principal. Ea este vaduva, primul ei sot fiind gasit mort de un padurar care a fost catalogat ulterior drept nebun (Ion). Ion este cel acuzat de crima, sufera de pe urma batailor primite, insa nu toata lumea este convinsa ca el a savarsit crima. Alte 2 personaje cheie in poveste sunt Dragomir, actualul sot al Ancai, si Gheorghe, tanarul invatator din sat ce este indragostit lulea de Anca.
Legat de distributie, mi s-a parut excelenta alegerea Andreei Moustache in rolul Ancai. Ma rog, eu o vazusem recent (cu o saptamana in urma) in spectacolul Cerere in casatorie, intr-un rol asemanator (de taranca), asa ca mintea mea era deja obisnuita cu ea intr-un rol de genul. Si aici are o interpretare solida, convingatoare, credibila, cei 3 barbati din jurul ei scotand-o in evidenta.
Excelenta atmosfera, scenografia, partea sonora, toate acestea confirmandu-mi ceea ce am stiut inca de cand am citit piesa prima data: este tipul de text ce trebuie vazut montat. Daca veti citi piesa vi se va parea un text mort, sec, text care prinde viata atunci cand e pus in scena.
De fapt, aceasta-i parerea mea despre majoritatea pieselor de teatru, ele nefiind scrise pentru a fi citite de publicul larg, ci pentru a fi vazute si aplaudate pe diversele scene.
Un ultim aspect este demn de a fi mentionat si discutat: nu ne dam seama de cat de infricosator e textul pana nu-l vedem pus in scena. Ultima oara cand am gandit asa a fost dupa ce am vazut FILMUL Capra cu trei iezi. Acolo discrepanta este si mai mare: o poveste pe care o spunem copiilor este de fapt ceva foarte infricosator. Aici vorbim despre o piesa pe care scoala romaneasca o ignora (nu aflam despre Napasta din scoala ori din liceu), din acest motiv putini o cunosc. Insa atunci cand este pusa in scena, fara sa se fi modificat textul, povestea devine de-a dreptul infricosatoare.
Aceste doua texte sunt pentru mine dovada ca imaginatia mea saraca are uneori un rol protectiv: pur si simplu nu-mi pot imagina povesti de groaza. Am nevoie sa le vad, am nevoie sa ma conving, altfel parca nu cred.
Mergeti sa vedeti Napasta, productie a companiei independente The Creative Moustache – Teatru la Mustata. Eu am vazut-o la Sala Atelier a TNB, teatru care doar gazduieste acest spectacol. Un spectacol excelent, o punere in scena care ne arata inca o data, daca mai era nevoie, cat de actual este Caragiale. Caci o poveste de genul este posibila si-n zilele noastre.