Neliniste
de Ivan Vîrîpaev
regia: Bobi Pricop
Scenografia: Oana Micu
Light design: Costi Baciu
Traducerea: Raluca Radulescu
Distributie:
Ula Richter – Dorina Lazar
Natalie Blumenstein – Nicoleta Lefter
Krzysztof Zieliński – Niko Becker
Steve Raccoon – Alexandru Papadopol
Michael – Mihai Smarandache
Prezentatorul – Gabriel Pintilei
Vazut in Sala Mare (Majestic) a Teatrului Odeon pe data de 9 iulie 2023
Neliniste – Opinie LaTeatru.EU
Ca in multe alte dati, in cazul multor altor articole, voi incepe cu o contextualizare mai larga. Pentru mine este importanta, pentru altii sunt pur si simplu … coincidente. Asadar…
Neliniste a fost spectacolul de final al stagiunii 2022-2023 a Teatrului Odeon. Obisnuit fiind cu orele de limba si literatura romana din scoala, m-am tot intrebat ce au vrut sa sugereze organizatorii programand fix acest spectacol in incheierea stagiunii? Ca ar trebui sa simtim cu totii o Neliniste pana la inceperea viitoarei stagiuni? Ca a fost o stagiune plina de Neliniste? Nu imi dau seama daca s-a avut cu adevarat in vedere transmiterea unui mesaj, dar un spectator ca mine nu inceteaza sa caute mesaje si simoboluri chiar si cand acestea nu exista. Ori daca exista sunt neintentionate.
Tot ca o contextualizare importanta, Ivan Vîrîpaev este un dramaturg rus ajuns acum in Polonia, interzis insa in tara lui de bastina. Chiar daca subiectul razboiului din Ucraina nu mai este in prim-plan, ajungand rutina, stirile de acolo devenind pur si simplu “lifestyle”, din cand in cand ar trebui sa ne mai amintim de el. Ar trebui sa contientizam ca acolo mor oameni, ca nu foarte departe de noi se intampla niste lucruri de care noi, cel putin momentan, suntem feriti.
La originile dramaturgului Ivan Vîrîpaev m-am gandit pe tot parcursul spectacolului, caci intuiesc ca problema pe care o are personajul sau principal o are de fapt el. Personajul principal al spectacolului Neliniste este Ula Richter, o scriitoare care locuieste in SUA cu origini evreiesti. Ea acorda rar interviuri, insa de aceasta data a facut o exceptie pentru un tanar jurnalist polonez. In timpul interviului mai sunt prezente alte 3 persoane: un fotograf, agentul literar al scriitoarei si fiica acesteia (care si ea lucra pentru celebra scriitoare). Cum decurge interviul si cum se termina totul ramane sa descoperiti singuri.
Nu vreau sa fac spoiler, dar despre unul dintre subiectele acestui interviu, de altfel si unul dintre subiectele operei literare a acesteia, trebuie sa va vorbesc. Acest subiect este … SANGELE!
Sa va explic: scriitoarea in cauza avea 3 origini diferite. Mama ei era poloneza (de origine evreiasca), iar tatal ei era ofiter SS. Practic, sangele ei era cam 25% evreiesc, 25% polonez, 50% german. Ca influente culturale, influenta poloneza era mai pregnanta, insa plecarea ei in SUA o face o scriitoare globala, universala.
Acum, incercati sa va ganditi cum ati reactiona voi daca ati avea asemenea origini. V-ar fi rusine cu ele, cu sangele vostru? Ati considera ceva extrem de relevant? Sangele este cel mai important aspect al unui om?
Un al doilea subiect, cumva secundar, este legat de scriitori. Ar trebui ca ei sa acorde interviuri, sa-si transmita mesajele si prin intermediul presei? Sau ei ar trebui sa vorbeasca exclusiv prin intermediul cartilor pe care le scriu?
Nu sunt scriitor, desi am cochetat si inca n-am renuntat la ideea de a deveni unul, asa ca judec lucrurile strict din perspectiva cealalta, a cititorului. Spun clar: in majoritatea cazurilor nu-mi doresc sa cunosc scriitorul. Alteori da, ma fascineaza un scriitor, vreau sa-l cunosc, dar nu pentru a-mi spune mesajul unei carti. Pe ea vreau sa o inteleg eu. Daca am inteles altceva decat a dorit el sa transmita e de bine: inseamna ca a scris-o in asa fel incat sa o poti privi din mai multe unghiuri.
Evident, in cazul scriitoarei din acest spectacol, se punea problema anti-semitismului: daca ei ii era rusine de “sangele” ei pentru ca era pe acolo si sange de evreu.
Iar eu stau si ma intreb, fara sa imi doresc neaparat sa aflu un raspuns oficial, daca dramaturgului Ivan Vîrîpaev ii este rusine cu sangele sau de rus. Eu banuiesc ca da, spectacolul mi-a dat de inteles ca da, deci nu am nevoie de o confirmare oficiala.
Fara ca asta sa fie spoiler, vreau sa va dezvalui cum s-a terminat totul: la final de tot doamna Dorina Lazar, directoarea Teatrului Odeon, ne-a anuntat ca a fost ultimul spectacol al stagiunii si ne-a multumit pentru prezenta. Apoi cu totii, actori si spectatori, ne-am uitat in sus (contrar indemnului de pe Netflix: Don’t look up) si am privit cerul instelat, caci teatrul retractase acoperisul. Atmosfera era realmente de vis.
Si pentru ca tot am vorbit despre Dorina Lazar, trebuie sa o mentionez: o interpretare exceptionala. Este acel tip de interpretare care-ti da de inteles ca NIMENI altcineva nu ar putea interpreta LA FEL DE BINE acel rol. Exceptionala interpretare. Am inchis la un moment dat ochii si am inceput sa ma gandesc ce alta actrita s-ar potrivi la fel de bine. M-am gandit la Doamna Maia, dar in cazul dansei s-ar schimba complet spectacolul. Ar fi o interpretare buna, dar ar personaliza rolul, l-ar duce in alta directie. Nu ar fi un lucru rau, dar ar iesi cu siguranta ceva diferit.
Despre restul actorilor nu vreau sa spun nimic. Nu au interpretat gresit, nu au facut nimic rau, dar cu totii pareau, la propriu si la figurat, ca se invart dupa soare, ca o lasa pe doamna Dorina Lazar sa straluceasca. Ei erau acolo doar pentru a o scoate pe ea in evidenta. Ceea ce, nu zic, le-a iesit de minune. Fara ca asta sa insemne in vreun fel ca-i critic.
Mergeti sa vedeti Neliniste. Eu cred ca-l voi revedea in viitoarea stagiune. MERITA!