Nepotul meu se crede poet
de Calin Liviu Georgescu
regia: Magda Catone
Distributie:
Magda Catone
copilul Rares Prisacariu
Alecsandru Dunaev
Anda Sarbei
pianistul Petru Cioaca
Vazut la Teatrul Godot in data de 17 ianuarie 2026
Nepotul meu se crede poet – Opinie LaTeatru.EU
Nepotul meu se crede poet este un spectacol manifest, un spectacol care incurajeaza consumul de poezie. Magda Catone este aici intr-un dublu rol, de regizoare si actrita.
In spectacol, ea joaca rolul unui psiholog pentru vedete, un psiholog scump, care nu este accesibil oricui. La ea reuseste insa sa intre un barbat impreuna cu nepotul lui. Acest nepot era bolnav de poezie, asa ca doamna psiholog trebuia sa scoata poezia din el.
In cabinetul psihologic mai era Anda, o asistenta care venise acolo pentru ca voia sa ajunga prezentatoare de stiri, dar si un pianist care nu avea unde sa repete.
Ce se intampla acolo, in acel cabinet, ramane sa descoperiti singuri. Veti asista la un adevarat recital de poezie, dar in acelasi timp va veti bucura si de o lectie de actorie data de Magda Catone.
Nu vreau sa intru in detalii extra-teatrale, cum acest spectacol a fost scos in ultima clipa din repertoriul TNB, fiind preluat de Teatrul Godot. Eu m-am bucurat de spectacol, l-am savurat, intr-un fel sala impunatoare de la Godot potrivindu-se parca mai bine (desi n-au fost locuri la mese, ci a fost o asezare clasica teatrala a scaunelor).
M-as fi bucurat ca povestea sa fie un pic mai profunda, doamna psiholog Magda Catone sa aiba un discurs mult mai “profesional”. Nu ea este de vina, ci textul, care s-a concentrat mai mult pe poezie, ideea textului a fost sa fie un pretext pentru interpretarea unor poezii (altfel superb interpretate de pustiul Rares Prisacariu, jos palaria pentru prestatia lui). Eu mi-as fi dorit ca doamna psiholog sa aprofundeze tema, sa aiba o discutie si cu unchiul copilului, si cu copilul, si cu asistenta Anda (apropo, o actrita tanara care iarasi mi-a atras atentia; o voi urmari cu atentie pe viitor). Este un spectacol bun, plin de poezie (la propriu), amuzant in multe momente, care insa ar fi putut fi mult mai profund, mult mai psihologic. Incearca multe, reuseste sa atraga publicul cu acele interpretari superbe (acompaniate excelent de pianistul Petru Cioaca), dar trece parca prea repede peste anumite lucruri, peste anumite teme.
Strict legat de poezie, cred ca-mi trebuie si mie o astfel de cura, o astfel de terapie. Ori mi-ar fi trebuit acum 15-20 de ani, daca nu chiar 25. Eu mult timp am evitat poezia, ma rog, si poezia m-a evitat pe mine, motivele fiind diverse. Am redescoperit-o tarziu, de obicei in contexte teatrale. Ma rog, mie-mi si displace poezia contemporana, cu vers alb. Mi se pare pur si simplu ca … nu e poezie.
Ar fi trebuit sa intalnesc si eu un Rares, ori poate un echivalent feminin al sau, persoana care sa reuseasca sa ma introduca in atmosfera de poezie. Sa introduca poezia in mine. Ma rog, si eu sa permit poeziei sa intre in mine. Evident, nu e timpul pierdut, dar poate am ratat atat de multe in anii acestia …
Pentru ca spectacolul Nepotul meu se crede poet este pe jumatate recital de poezie, el poate fi vazut si revazut de cate ori doriti. De cate ori simtiti. Ceea ce chiar va recomand. De fapt, va recomand sa duceti la acest spectacol persoanele cunoscute care refuza poezia. Poate terapia va functiona SI in cazul lor. Ceea ce chiar va doresc. Stiu, in randurile acestea este o semi-contradictie. Sau un spoiler. Sau ambele. Dar, credeti-ma pe cuvant, la acest spectacol nu mergeti pentru suspans.