No Man’s Land – Teatrul National din Bucuresti

No Man’s Land de Danis Tanović
Traducere: Andrei Marinescu
Regia: Alexander Morfov
Adaptare: Alexander Morfov
Asistent regie: Claudia Machedon
Ilustrație muzicala: Alexander Morfov
Decor: Nikola Toromanov
Asistent decor: Ioana Iliescu
Costume: Andrada Chiriac
Light design: Chris Jaeger
Lupte scenice: Attila Nemes
Translator repetitii: Iulia Bahovski
Regia tehnica: Silviu Negulete
Video: Andrei Florea
Lumini: Ionel Docan
Operator orga lumini: Cristian Simion
Sunet: Aurel Sima, Florin Necsoiu
Distributie:
Cera: Mihai Calin
Ciki: Richard Bovnoczki
Nino: Ciprian Nicula
Rambo / Generalul Schwartz: Marcelo-S Cobzariu
Sergentul Marchand: Rares Florin Stoica
Capitanul Dubois:Mihai Muntenita
Pierre, soldat Unprofor: Ionut Toader
Georges, soldat Unprofor: Andrei Atabay
Mile, ofiter sarb:Denis Hanganu
Bosko, soldat sarb: Bichir
Celo, ofițer bosniac: Eduard Adam
Emir, soldat bosniac: Madalin Mandin
Mirza, soldat bosniac: Adrian Iosif Pop
Sergentul Müller, genist: George Pistereanu
Jane Livingstone , reporter CNN: Alexandra Salceanu /Aylin Cadîr
Martha: Fulvia Folosea
Soldați / Reporteri: Nicolae Dumitru
Ionuț Niculae
Aurel Ungureanu
Silviu Negulete
Locatie: Sala studio a Teatrului National din Bucuresti

No Man’s Land – Opinie LaTeatru.EU

1992, razboiul din Yugoslavia. Intre transeele sarbe si cele bosniace este un petec de pamant. Al nimanui. Doar ca ai nimanui sunt si combatantii. Al nimanui este si razboiul.

No Man’s Land este esenta razboiului din acea tara si de peste tot. Voi ati inceput razboiul? De ce voi? Pentru ca eu am o arma in mana si tu nu ai.

Replica asta mi-a ramas intiparita in minte. Cel cu arma, cel mai puternic, isi va impune intotdeauna punctul de vedere. Celalalt fie va spune, cu arma la tampla, ce vrea primul sa auda, fie va spune ca nu conteaza cine l-a inceput. Suntem cu totii in acelasi rahat.

Cand doi se cearta/se bat, ceilalti profita. Trupele ONU sunt acolo … doar ca sa fie, doar pentru a arata ca nu stau degeaba; jurnalistii sunt pentru audienta, o audienta seaca, bazata doar pe cifre. Nici unii, nici altii nu vor sa rezolve probleme. Sunt acolo din obligatie.

No Man’s Land este pamantul nimanui din toate punctele de vedere. Oamenii care sunt acolo sunt ai nimanui, nu intereseaza pe nimeni, decat poate statistic.

No Man’s Land este un film din 2001, castigator al premiului Oscar pentru cel mai bun film strain in 2002, dar si un spectacol de teatru, montat la TNB, incepand cu anul 2016. Incercam sa-mi dau seama de diferentele dintre ele. Una fundamentala este umorul: daca filmul este trist, spectacolul de teatru este viu, plin de umor. Surprinde, prin umor, toata absurditatea razboiului. Contine unele exagerari evidente, ca de exemplu faptul ca sefii comandamentelor sarbe si bosniace comunicau intre ei si erau chiar prieteni, dar acestea nu sunt de domeniul SF-ului. Pur si simplu fostii frati, fostii vecini, fostii prieteni au devenit acum dusmani. Sunt acum nevoiti sa se urasca din cauza unor ordine primite de sus.

Mai sunt si alte diferente, minore. Durata este o alta diferenta majora, spectacolul de teatru dureaza mai mult, este filmul un pic inflorit. Personajele, decorul, limba (aici fiind vorba de gusturi: preferati sa auziti limba locala, pentru a va simti in mijlocul evenimentelor, ori preferati sa auziti limba voastra?), elementele vizuale, coloana sonora, toate pot fi comparate, putand da bile albe, pe rand, atat spectacolului, cat si filmului.

De un singur lucru trebuie, insa, sa tineti cont: CAND a fost facut filmul si CAND a fost scrisa piesa. In 99-2000, cand a fost turnat filmul, ororile razboiului erau inca in mintea oamenilor. De fapt, in zona aia era inca razboi, in provincia Kosovo. La mai bine de 20 de ani dupa, iti permiti, ca regizor, ca scenarist, ca dramaturg, sa presari umor. Iti permiti sa privesti cu umor tot absurdul situatiei.

Si inca ceva, pentru cei care nu s-au prins, neavand legatura cu fotbalul: in spectacol se face referire la Campionatul European de Fotbal din 1992. La sediul trupelor ONU se viziona o partida (finala chiar) in care juca Danemarca. Pentru cine nu stie, Danemarca nu se calificase la turneul final, insa din cauza razboiului, Yugoslavia a fost exclusa, asa ca jucatorii danezi au fost luati de pe plaja si dusi la turneul final. Ulterior, l-au castigat 🙂 Mai jos este rezumatul finalei:

O intrebare pe care si-o pun multi: daca Yugoslavia ar fi participat la Euro si ulterior la celelalte competitii, in formula unita, ar fi castigat?

Recomand, cu caldura, atat filmul No Man’s Land, cat si spectacolul omonim. Filmul este de Oscar, spectacolul este mai comercial. Ambele, insa, merita vazute. Si merita tinuta minte si povestea Danemarcei de la Euro 92. In fond, este o un efect neasteptat al razboiului. Salutari TEATRALE tuturor!