Nora
de Henrik Ibsen
Traducere: Radu Polizu-Micsunesti, Florin Murgescu si Chris Simion – Mercurian
Regie: Chris Simion – Mercurian
Adaptare: Chris Simion – Mercurian
Scenografie: Maria Miu
Coregrafie: Ioana Marchidan
Muzica originala: Calin Țopa
Lighting design: Alin Popa
Video design: Constantin Șimon
Regia tehnica: Silviu Negulete, Iulian Balan
Sufleor:Camelia Moise
Distributie:
Nora: Irina Movila
Torvald Helmer: Ioan Andrei Ionescu
Avocatul Krogstad: Serban Pavlu
Christine Linde: Amalia Ciolan
Doctorul Rank: Mihai Muntenita
Copii / Doctori: Bianca Marinescu, Geo Visan, Robert Herea
Spectacolul se joaca la Sala Atelier a TNB
Nora – Opinie LaTeatru.EU
Nora este un text care are aproape 150 de ani, dar care isi pastreaza actualitatea. Montarea lui Chris Simion de la TNB (Sala Atelier, o sala in care ea a debutat ca regizoare) nu este nicidecum prima adaptare scenica a acestui text pe care o vad, sper ca nici ultima, insa pare, cel putin pentru mine, cea mai intensa, se poate dovedi in timp una memorabila, un reper.
Deja a trecut partial testul timpului, caci desi am vazut-o acum aproape o luna, spectacolul pare inca proaspat in minte. Inchid ochii si o vad pe Nora, o vad santajata (si ma gandesc la atatea si atatea familii care stau impreuna pentru … aparente!), ii vad pe copiii-doctori (vedeti voi exact ce e cu ei), il vad pe santajist cum vine senin in casa Norei, il vad pe Pavlu, unul dintre actorii mei preferati (si, zic eu, subevaluati!) pentru ca presteaza excelent atat pe scena de teatru, cat si in filme.
Trebuie sa va marturisesc, desi nu-mi face cinste o astfel de marturisire, ca am sters vreo 3 forme ale acestui articol. Niciuna nu imi placea, fiecare din alt motiv: prima oara batusem campii cu gratie pe langa subiect, a doua oara dadusem prea multe spoilere, iar a treia oara scrisesem un articol in 3 etape, astfel incat articolul ajunsese de neinteles. Aceasta este a patra lui forma si sunt decis sa o postez pe aceasta cu orice risc. Sper totusi sa nu ma santajeze nimeni in incercarea de a ma impiedica sa postez.
Ideea acestor stergeri succesive ale articolelor este simpla: am simtit si simt chiar si acum ca nu ma pot ridica nicicum la nivelul spectacolului. La nivelului genialului text scris acum aproape 150 de ani, la nivelul montarii realizate de Chris Simion. Simt ca mai mult stric, ca fac mai mult rau.
Nora este un spectacol feminist, chiar daca text original a fost scris inaintea inventarii termenului de feminism. Este un spectacol pe care o femeie il intelege altfel, il resimte altfel.
Este un spectacol atat de actual in 2024 (ma rog, vazut in 2023!), un spectacol care acum 150 de ani a parut mult prea indraznet, modern. Aproape absurd.
Apropo, v-am zis vreodata cat de mult urasc casele cu pereti albi? Ma deprima, n-as putea locui in asa ceva. Ma duc cu gandul fie la puscarie, fie la spital. Desi, nu doar de la pandemie incoace, spitalele sunt tot un fel de puscarii, inchisori unde ajungi pentru ca nu ai fost cuminte, fie pentru ca nu ai fost cuminte o singura data, o betie crunta, fie pentru ca n-ai fost cuminte perioade indelungate. Ori, exact ca-n cazul inchisorilor, poti ajunge acolo complet nevinovat. Unica diferenta este ca in inchisoarea numita spital te duci de buna-voie, sperand ca vei iesi de acolo intreg. Lucru care nu se intampla in majoritatea cazurilor.
In plus, in spital mai urasc un lucru din suflet: usile care se tot deschid si se inchid. Cand esti internat in spital, nu-ti dai seama ce e mai bine si ce mai periculos: o usa care se deschide sau una care se inchide? Imaginati-va ca aceste usi care se inchid si se deschid non-stop, intr-un decor cu pereti albi, m-a speriat de-a dreptul. Nu sunt feminist, nu ar trebui sa ma impresioneze o montare dupa Nora, insa sunt lucruri care chiar ma impresioneaza. Tind sa cred ca m-ar fi speriat si as fi tremurat indiferent ce se intampla acolo. Doar vederea acelor decoruri si a usilor avea un efect tranchilizant asupra mea. Imediat dupa, am rasuflat usurat cand am putut sa ies din sala. Daca de obicei mai stau, mai astept, mai discut, de aceasta data m-am dus glont afara, in foaier. Simteam nevoia sa ies, sa respir. Sa parasesc incinta.
Si uitati cum Chris Simion a reusit sa ma impresioneze, dintr-un mic artificiu, cu un text pe care altfel n-as fi pariat ca ma va impresiona. Ma rog, Chris Simion alaturi de Maria Miu (scenografa). Meritul este, ca de obicei, al intregii echipe.
Mergeti sa vedeti Nora lui Chris Simion, un spectacol care parca se potriveste perfect in peisaj la Sala Atelier. Parca Sala Mare a TNB-ului ar fi fost prea mare pentru un spectacol altfel destul de claustrofobic.