Numitorul comun – Teatrul de Comedie

Numitorul comun de Alexandru Popa
Regia: Vlad Zamfirescu
Distributie:
Sofia – Nadiana Salagean
Mike – Alexandru Ion
Eugene – Marius Florea Vizante
Scenografia si costumele: Cristina Florea & Georgiana Stoica
Asistent regie Oana Popescu
Vazuta la Sala Studio a Teatrului de Comedie

Numitorul comun – Opinie LaTeatru.EU

Inca de cand m-am uitat pe site-ul Teatrului de Comedie am descoperit o mica neconcordanta: desi autorul este roman, Alexandru Popa (care nu-mi este deloc strain, spectacolele mele preferate, dupa texte de-ale lui, fiind Efecte colaterale si mai ales Secretul fericirii, ultimul fiind transpus si marile ecrane, avand totodata si o carte sequel-prequel extrem de interesanta), numele personajelor nu sunt deloc romanesti. De ce ar scrie un roman o piesa de teatru cu personaje avand nume americane (ori englezesti)? Eu, unul, imi doresc in sens invers: ca teatrele romanesti sa adapteze piese straine, americane, frantuzesti, spaniole si mai ales rusesti atat de mult incat sa schimbe si numele personajelor. In special cele rusesti sunt problematice: greu de tinut minte, si mai greu de scris din memorie (noroc cu copy-paste-ul, altfel mi-ar fi fost tare greu).

Revenind la Numitorul comun, trebuie sa spun cat de mult m-au influentat spectacolele anterioare ale autorului. Stiam ca toate au un twist, o intorsatura care te da pe spate intr-un mod mai mult sau mai putin intens. Poate in mini-scenetele din Cine iubeste plateste (nu mai tin minte exact noul nume sub care s-a jucat la Nottara) sa fi fost twist-uri mai putin intense (one-man show-ul Gigel e in alta categorie, in exclud din discutie). Drept urmare, am asteptat twist-ul, eram sigur ca de la un moment incolo totul se va schimba radical, fundamental.

Pe scurt, Sofia si Eugene sunt asociati intr-o firma (pare a fi de avocatura pare a fi, dar foarte multe detalii nu avem), iar Mike este un candidat care vine sa se angajeze la aceasta firma (pe post de IT-ist). Initial in birou este doar Sofia, Eugene intarziase (ca de obicei). Toata actiunea spectacolului (ma rog, sa zicem 99%) se desfasoara in acest birou, drept urmare, desi vorbim despre un spectacol viu, tinut din dialoguri, da in multe momente senzatia ca-i static. Unora le-a dat o usoara senzatie de claustrofobie, peretii acelui birou parca se strangeau, parca te apasau.

Nu va dezvalui nici twist-ul, nici finalul, nu va spun nici relatiile dintre personaje, va spun doar ca desi ma asteptam sa fie ceva socant, intens, tot am fost surprins. Alexandru Popa si Vlad Zamfirescu (scenarist si regizor, ca sa imprumut terminologia cinematografica, in teatru vorbind de dramaturg si regizor) au reusit sa ma surprinda din nou. S-au jucat cu mintea mea, m-au indus in eroare, m-au facut sa cred ceva, pentru ca la final sa-mi spuna ca nu m-am uitat la ce trebuie. Nu-mi place sa-mi recunosc slabiciunea, sa ma recunosc invins, insa si de data asta twist-ul m-a dat gata.

La cateva ore dupa spectacol, gandindu-ma un pic la rece, mi-am dat seama ca nasul meu teatral a intuit bine: acea prima neconcordanta, vizibila de la distanta, era doar cel mai mic lucru ciudat al spectacolului. Nu stiu exact motivatia, fie sa arate ca se adreseaza corporatistilor pentru care numele Mike si Eugene suna mai bine decat Mihai si Eugen, fie din dorinta de a fi pus mai usor in scena in strainatate, fie pentru a arata ca actiunea se poate petrece oriunde. Ca problemele nu-s specifice Romaniei, fara a insemna ca NU s-ar putea petrece aici.

In final, cateva cuvinte despre interpretarile actorilor. Fara sa spun ca ceilalti 2 au jucat slab, dimpotriva, interpretari solide, convingatoare, este clar ca este un spectacol in care Marius Florea Vizante acapareaza intreaga atentie. Desi un actor mic de statura, el reuseste sa umple scena la modul figurat. Cand apare el iti dai seama ca pana atunci parca a lipsit ceva. In acest caz, era clar, atat din desfasurarea actiunii, cat si din felul sau de-a fi, ca urmeaza sa schimbe fundamental lucrurile. Ca datorita lui, nimic nu va mai fi la fel.

Desi toti 3 au roluri la fel de importante, sunt cu totii personaje principale (din punct de vedere dramaturgic), el da impresia ca ar fi protagonistul principal, ca ai sai colegi de scena sunt acolo doar pentru a-l scoate pe el in evidenta.

Merita sa mergeti sa vedeti Numitorul Comun fie si numai pentru Marius Florea Vizante. Nu ca n-ati avea si alte motive. E drept, daca sunteti corporatisti si v-ati saturat de munca de birou, nu stiu daca v-ar prinde bine un spectacol care se desfasoara TOT la birou. E drept, voi, care lucrati in bransa, veti gasi alte intelesuri si simboluri, pe care unul ca mine nu are cum sa le priceapa.

Spre norocul multora, spectacolul Numitorul comun s-a plimbat destul si prin provincie. Drept urmare, daca aveti sansa sa-l vedeti, mergeti s-o faceti. Veti fi surprins de multe lucruri, insa in majoritatea cazurilor surprinderea este in sens pozitiv. Cel putin asa a fost in cazul meu. E drept, am fost surprins si negativ in cateva privinte, dar pe acelea le veti descoperi voi. La fel cum va trebui sa descoperiti si de ce spectacolul poarta acest nume. 🙂