O haita de sfinti
de Neil La Bute
Regia: Vlad Zamfirescu
Scenografia: Stefan Caragiu
Distributie:
Tanarul – Serban Gomoi
John – Dan Bordeianu/ Rares Andrici
Sue – Laura Vasiliu/ Diana Roman
Femeia – Cerasela Iosifescu/ Luminita Erga
O haita de sfinti – Opinie LaTeatru.EU
Despre regimurile comuniste se spune ca sunt cladite pe victime, pe sange. Multi considera ca nu poti lauda un regim politic care are la baza foarte multi morti. Nu este vorba, evident, doar de regimul politic de la noi, ci la modul general.
Ce ne facem, insa, cu vietile care se cladesc pe sange? Un barbat isi ucide fetita, un cuplu isi cladeste relatia pe o crima, iar o tipa omoara din razbunare. Putem avea incredere intr-o astfel de persoana? Poate fi o astfel de persoana judecata altfel decat prin prisma crimei?
Am avut norocul, de-a lungul acestei vieti, sa nu dau de astfel de persoane. Sau, ma rog, daca viata mea s-a intersectat candva cu vreo astfel de persoana, drumurile noastre cu siguranta s-au separat.
In sens invers, insa, nu am cunoscut pe nimeni care sa fi ucis pe cineva. Chiar nu ma pot pune in pielea unei persoane care considera crima ca fiind unica optiune. Nici macar in pielea unui prieten de-al unei astfel de persoane. Nu stiu cum as reactiona, nu vreau niciodata sa aflu.
Ca gen teatral, este acel tip de teatru povestit: niste oameni se pun la o masa si incep sa spuna. Desi initial as zice ca nu e genul meu de teatru, ca e doar un pic mai mult decat teatrul radiofonic, ca la teatru as vrea sa vad altceva, pot spune ca in acest caz a fost solutia potrivita, corecta. Efectiv ma imaginam intr-un bar unde un prieten de-al meu imi facea o astfel de destainuire. Nu imi imaginez ce prieten dintre ai mei ar putea sa-mi faca o astfel de destainuire, eventual prietenul unui prieten, cineva mai indepartat, dar senzatia a fost oricum una ciudata.
Eram in sala mica a Teatrului Nottara, sala oricum nu prea plina din cauza restrictiilor pandemice, si simteam ca acele dezvaluiri sunt doar pentru cateva persoane. Chiar am avut impresia ca sunt special, ca mi se spune un secret, ca cineva isi deschide sufletul in fata mea.
De altfel, in timpul reprezentatiei o persoana a si plecat din sala, enervat de ce vede. Omul venise la teatru si voia sa vada … teatru. Nu reusise sa se transpuna in spectacol, nu s-a putut imagina intr-un bar unde cineva se destainuie. Ceea ce nu este chiar de condamnat, evident daca omitem proasta crestere, modul in care acea persoana s-a manifestat.
Revenind la spectacolul O haita de sfinti, imi place enorm titlul, traducerea lui. Chiar cred ca este mai bun decat titlul original (Bash). Haita te duce cu gandul la caini, la lupi, la niste fiinte care urmeaza sa atace, sa sfasie, iar sfintii sunt ceva pozitiv, ceva cu care ti-ai dori sa ai de-a face. Fix asa sunt personajele spectacolului. Nu exista vreun alt termen care sa reliefeze mai bine personajele.