O poveste foarte simpla de Maria Lado
Regia: Ljupcho Gyorgievski
Distributia:
Vaca Zorika – Ada Navrot
Iapa Surioara – Victoria Cocias
Purcica – Ioana Calota / Raluca Tita
Cainele Napoleon – Raluca Juganaru Grosu
Cocosul – Filip Ristovski / Vlad Trifas
Stapanul – Sorin Cocis
Stapana – Daniela Minoiu
Dasa – Diana Roman
Vecinul – Ion Grosu
Alexei – Vlad Galatianu
Scenografia: Luana Dragoiescu
Durata: 1h30minute
Locatie: Teatrul Nottara din Bucuresti (sala Horia Lovinescu)
O poveste foarte simpla – Opinie LaTeatru.EU
Spectacolul O poveste foarte simpla este, cumva, inselator. Pe de-o parte, avem animalele, o vacuta gestanta, o purcica, un cocos, un caine si o iapa, fiecare cu universul sau, fiecare gandurile si trairile sale. Pe de alta parte, avem problema religioasa a ingerilor, a vietii de apoi, a puritatii sufletului. Totodata, avem iubirea, iubirea imposibila, omniprezenta in teatru de la Romeo si Julieta incoace, iubirea tatalui pentru fiica sa, iubirea unei viitoare mamici pentru copilul din pantece, iubirea unui tata denaturat, betiv, pentru copilul sau ajuns la maturitate …
De ce zic ca este inselator? Pai, sunt trei motive esentiale:
1. Intai si intai, titlul ne duce cu gandul la ceva banal, desi povestea este departe de a fi simpla ori simplista. Se pun cateva probleme complicate, se vorbeste despre ingeri si viata de apoi, dintr-o perspectiva religioasa, desi pe parcursul spectacolului teoriile multor religii sunt combatute prin insasi prezenta animalelor umanizate.
2. In al doilea rand, animalele sunt in prim-plan, ele par a fi personajele principale, desi, de fapt, toata actiunea se invarte in jurul OMULUI. Oricate de umane ar fi animalele, oricat suflet ar avea, se pare ca pana si ele constientizeaza ca lucreaza in slujba omului. Asta razbate din spectacol, problema putand fi dezbatuta la infinit.
3. Un om/vecin/tata depravat este, de fapt, un om pur. Un om napastuit, un om necajit. Daca auziti de 2 oameni, unul harnic, avand batatura plina, care munceste toata ziua, si unul care sta toata ziua si bea, asa-i ca-l preferati pe primul? Doar ca sufletul celui de-al doilea s-ar putea sa fie mult mai pur, iar bautul mintilor sa aiba o cauza profunda.
Chestia asta mi-a adus aminte de un banc interesant. Cica un tamplar si un betiv ajung la poarta raiului. Sfantul Petru le zice: tamplare, tu du-te la tamplarie, betivule, tu du-te la bar. Tamplarul se revolta:
– Cum adica? Si aici sa muncesc? De ce? Iar el are voie sa bea si aici?
– Pai, uite cum sta treaba: tu, cand iti dadeai peste degete cu ciocanul, ziceai “Dumnezii ma-tii”. El, betivul pe care-l dispretuiai tu, inainte sa bea zicea de fiecare data Doamne-ajuta!
Legat de bancul acesta am avut o discutie ampla cu un amic acum ceva ani. El imi zicea ca nu ar trebui sa judec oamenii fara sa-i cunosc. In fata noastra, la terasa unde eram, aparuse un nene care abia se tinea pe picioare. Acel amic incheie spunand: Diferenta dintre tine si el este ca tu te uiti cu ura la el, ci dispret macar, in timp ce el, uitandu-se la tine, s-ar putea sa se uite cu admiratie. S-ar putea sa te aprecieze. Sufleteste, s-ar putea sa ne fie superior tuturor!
Fix asta reiese si din spectacol. Nu zic ca trebuie sa va duceti sa va beti mintile, zic doar ca ati putea sa nu-i mai judecati prea mult pe cei din jur.
O povestea foarte simpla se joaca la Teatrul Nottara. Merita sa mergeti sa-l vedeti, indiferent daca sunteti religiosi, atei, iubitori sau nu de animale, iubitori de munca ori, dimpotriva, iubitori de pahar. E pentru toata lumea 🙂 Salutari TEATRALE tuturor!