O scrisoare pierduta - Teatrul Metropolis

O scrisoare pierduta de Ion Luca Caragiale
Directia de scena: Victor Ioan Frunza
Pregatirea muzicala: CSIBI ANDREEA
Decorul si costumele: ADRIANA GRAND
Distributie (in ordinea indicata de autor):
Stefan Tipatescu, prefect: ANDREI HUTULEAC
Agamemnon Dandanache, candidat: ALEXANDRU PAVEL
Zaharia Trahanache, sef de partid: ALIN FLOREA
Tache Farfuridi, avocat: ADRIAN NICOLAE
Iordache Branzovenescu, avocat: DAN RADULESCU
Nae Catavencu, avocat: GEORGE COSTIN
Ionescu, invatator si ziarist: CAROL IONESCU / ANDREI REDINCIUC
Popescu, invatator si ziarist: VOICU AANIȚEI
Ghita Pristanda, politist: LUCIAN IFTIME / CAROL IONESCU
Un Cetatean turmentat: SORIN MIRON
Zoe Trahanache, sotia lui Trahanache: NICOLETA HANCU
Sotia lui Pristanda: ARIANA PRESAN
Tachita: ANDREI REDINCIUC
Petcus: CODRIN BOLDEA
Zapisescu: SORIN FLUTUR
Canita: MATEI ARVUNESCU
Un negustor: ANDREI BIBIRE
Alt negustor: PAUL RADU
Nae: EDUARD CARLAN
Un tejghetar: STEFAN MOHOR
Un angrosist: FLAVIUS CALIN
Fiul lui Pristanda: ALEXANDRU GRĂDINARU
durata: 2h 30min (cu pauza)

O scrisoare pierduta – Opinie LaTeatru.EU

Ca sa intelegi cu adevarat o opera, cu precadere un roman sau o nuvela, trebuie sa-i citesti critica. Sa vezi cum au vazut-o altii, sa intelegi punctele altora de vedere.

In cazul dramaturgiei, pentru a intelege o piesa trebuie sa vezi cat mai multe montari de-ale ei. E drept, montarile sunt influentate si de perioada in care-s facute, fiecare regizor incercand, intr-o masura mai mica sau mai mare, s-o aduca la zi. Sa-i arate valabilitatea si-n ziua montarii.

Personal, tin minte ca prima oara cand am citit textul, eram in liceu si era vorba de o lectura obligatorie, intelesesem lucrurile destul de diferit. Eu din text intelesesem ca Nae Catavencu chiar falsificase scrisoarea, dar ca, asa falsa cum era ea, ar fi afectat-o pe Zoie. Cumva, vrusesem sa-mi simplific lucrurile in cap, sa am multe personaje bune si cateva personaje rele. Cateva, adica doua eminamente rele: Catavencu si Dandanache. Restul, ca-s prosti sau nu, erau baieti buni.

I-am citit apoi comentariul, m-am apuct sa si scriu o tema, si m-a intrigat maxim acel comentariu. Parea ca eu citisem alta piesa. Nu era nimic adevarat din ce-mi imaginasem eu. Imaginasem, da, imaginasem, caci lucrurile stateau cu totul altfel.

Totusi, o intrebare foarte corecta mi-am pus-o mult timp: care este PERSONAJUL PRINCIPAL din poveste? Nu-mi raspundeti ca toate-s personaje principale (ma rog, aproape, exceptand scenele de final, cu balul si alte alea), ca nu e adevarat. Nici Adamita Dandanache nu poate fi principal, caci apare mai tarziu. Nici betivul, numit atat de dragalas Cetateanul Turmentat, nu poate fi principal. Si, prin excludere, am mai putea da la o parte cateva personaje.

Atunci, cine sa fie? Cine mai ramane? Si, in fond, ce inseamna personajul principal? Caci personajul principal poate fi cel care, statistic, apare in cele mai multe scene. Putem calcula cu exactitate fiecare cat apare. Am avea, din acest punct de vedere, o lupta intre fix 3 personaje: Zoie Trahanache, Zaharia Trahanache si prefectul Tipatescu. La o distanta mica de ei, il putem invoca si pe politistul Pristanda.

Asadar, dintre cei 3, cine este PRINCIPALUL? O intrebare corecta, la care piesa in sine nu-ti ofera un raspuns cert. Initial am zis ca Zoie, sotie si amanta in acelasi timp, cea din cauza careia se intampla toata nebunia. In liceu, cu mintea mea de atunci, asta as fi raspuns. Fara sa-mi contrazic pe deplin logica de atunci, acum spun doar ca nu-s atat de convins.

Iar montarea de la Teatrul Metropolis, facuta de Victor Ioan Frunza, ne da un alt raspuns. In viziunea sa, PERSONAJUL principal este Zaharia Trahanache. El pare tot timpul stapan pe situatie (cu a sa celebra replica Ai/aveti putintica rabdare), pare tot timpul ca stie mai multe decat spune. Ori decat este lasat sa spuna.

Vazand spectacolul, am concluzionat ca el este personajul principal in viziunea autorului. Doar ca, si aici vine surpriza, pe site-ul Teatrului Metropolis, la distributie, figureaza primul Stefan Ipatescu. Conform sursei in cauza, ordinea este cea indicata de autor, ordine pe care am pus-o si eu mai sus.

Ce observam aici? Ca dupa Ipatescu urmeaza Agamita Dandanache, astfel incat personajul principal, cel pe care l-am considerat eu asa in urma spectacolului, este abia al treilea. Sa nu mai zic de Zoia Trahanache, personaj ce se regaseste undeva la coada, dupa Farfuridi, Branzovenescu, Cetateanul Turmentat si cei 2 invatatori, Ionescu si Popescu… Care sa fie motivele? Pur si simplu regizorul a hotarat sa se joace un pic cu mintea noastra, dorind doar sa ne induca in eroare?

Personal, nu am raspuns la aceasta intrebare, daca vreodata il voi intalni pe regizor, ii voi pune negresit aceasta intrebare. Insa sunt curios de raspunsurile voastre, mai ales daca ati vazut spectacolul 🙂

Altfel, dintre alegerile regizorale, 3 ies in evidenta:

1. Victor Ioan Frunza obisnuieste sa adauge un pic de muzica. Va las pe voi sa descoperiti cu exactitate melodiile, va spun doar ca ele sunt deosebit de romanesti, de patriotice. Se potrivesc perfect in peisaj.

2. Costumele sunt de neuitat. Sunt de-un colorit extrem, predominand, bineinteles, tricolorul. Insa nu numai. Vedem, deopotriva, pantofi galbeni, pantofi verzi, pantofi tricolori (ai lui Nae Catavencu), vedem o geanta tricolora a Zoiei Trahanache. Ma rog, va las pe voi sa descoperiti care cum era imbracat, spun, insa, ca aceste costume fac spectacolul de neuitat SI din punct de vedere vizual.

3. In piesa lui Caragiale, cel putin in textul de baza, lesina o singura persoana: Zoie Trahanache. In spectacolul Teatrului Metropolis, mai lesina inca doua personaje: Farfuridi si Nae Catavencu. Daca ultimul dintre ei mi se pare unul dintre cele mai bine interpretate personaje ale spectacolului, si in general unul dintre cele mai bine interpretate personaje vazute in ultima vreme, Farfuridi mi se pare exagerat. Dupa discursul sau de la celebra adunare ramane fara aer, fara voce. Nici nu-mi dadeam seama, sincer sa fiu, cat este real si cat este teatru, cat mimeaza el, ca asa ii este rolul, cat se preface, ca asa ii este rolul, ori poate, pentru ca s-a fortat prea mult, chiar a ramas fara voce, fara sa fie asta programat. Oricum, desi Farfuridi, in sine, este o caricatura de personaj, in spectacol mi s-a parut mult prea exagerat. In comparatie cu el, Catavencu parea un politician inteligent, un personaj chiar carismatic (desi cu discurs la fel de penibil si de lipsit de continut).

Altfel, aceasta montare a celebrei piese O scrisoare pierduta ar putea ramane una de referinta. Depinde de cat de mult se va juca, prin cate festivaluri se va plimba si cat de apreciata va fi de public. Si pentru ca tot vedeam la domnul Morariu o referinta, depinde foarte mult daca acest spectacol va fi televizat. Caci televizarea lui il va face cu adevarat neumuritor si accesibil si generatiilor viitoare.

Mergeti sa vedeti O scrisoare pierduta la Teatrul Metropolis. Este un spectacol MEMORABIL, ar putea ajunge o montare de referinta. Ah, si inca ceva: Andrei Hutuleac este genial in rolul prefectului Tipatescu. Un prefect perfect #casazicasa Salutari TEATRALE tuturor!