Oleanna de David Mamet
Regie: Vlad Cristache
Cu: Cristi Naum, Irina Naum
Produs de Teatrul Jean Bart din Tulcea, vazut la FITO 2017
Oleanna – Opinie LaTeatru.EU
Foarte rar urasc un personaj, il dispretuiesc. Deseori, filmele incearca sa-i gaseasca parti bune personajului negativ. Ni se spune de ce a ajuns asa, ca a avut o copilarie nefericita, ca vrea sa se razbune, ca a avut un moment de slabiciune.
Din acest motiv, dar nu numai, rareori urasc un personaj. Mi-e teama de un personaj negativ, daca e bine conturat cam asta e ideea, sa te temi de el, dar de urat deloc. Nu urasc nici pedofilii, nici criminalii in serie, nici violatorii. Ma bucur pentru ce patesc, fiind film imi dau seama ca asa se va termina, dar, cumva, nu sfarsesc prin a-i uri. A-i dispretui profund.
Si, totusi, uneori urasc un personaj. Trebuie, insa, sa fie cumulate trei conditii pentru a-l uri. Pentru a-mi fie greata/oroare de el:
– Sa fie bine interpretat. Poate fi un personaj oribil, daca nu e bine interpretat, daca actrita aia nu e convingatoare, nu crede in rolul ala, degeaba. Da, sa interpreteze perfect un rol negativ. Dupa mine, un actor mare este unul care a jucat cel putin un rol negativ la viata lui. Si a facut-o bine. E valabil si la actrite, nu fac discriminari. Si, tot fara discriminare, e valabil si-n teatru, si-n film.
– Sa sfarseasca bine sau aproape bine in spectacol/film. Nu pot uri un personaj care sfarseste ucis ori incarcerat pe viata. Isi merita soarta, isi ispaseste pedeapsa, de ce mi-as mai investi sentimente, fie ele si negative, in el?
– Sa fie apreciat, fie si putin, de altii. Plec de la premisa ca nimeni nu apreciaza un violator. Drept urmare, exact ca la punctul anterior, de ce mi-as investi sentimentele negative in el?
Personajul feminin din Oleanna, pentru care actrita Irina Naum tocmai a fost premiata la FITO 2017, are toate elementele pentru a-l dispretui profund. O ura din aceea sincera si infinita, pe care n-am mai simtit-o de la spectacolul Diamante si Narcotice. Acolo, insa, parca nu era atat de intensa.
Sa vedem ce are personajul nostru si de ce il urasc eu. Il dispretuiesc din tot sufletul meu.
Pai avem asa (scuze pentru eventualele spoilere): una bucata profesor universitar in pragul unei avansari, cu o familie frumoasa si fericita, si o studenta deloc mobilata la mansarda, care nu scrisese aproape nimic la un test si care venise in biroul cadrului didactic din motive aparent necunoscute. Ulterior constatam ca ea venise acolo cu scop precis: sa-l infunde pe profesor. Nu facuse nimic omul, poate doar marea eroare de a dori s-o ajute, de a o trece fara ca ea sa invete doar pentru ca i se facuse mila de ea si pentru ca intuise un mic potential. A vrut sa fie uman. MARE GRESEALA! Si mai facuse ceva, ceva ce nu se face (sa tina minte cei care ar dori sa faca asta): acceptase sa discute cu ea, din nou, dupa ce fusese reclamat. Caci in spectacol vedem 3 intalniri intre cei 2, trei acte (cu acelasi decor, biroul profesorului). Dupa primul act aflam ca ea, in loc sa-i fie recunoscatoare ca a vrut s-o ajute, l-a reclamat. A vrut sa se razbune.
Si, din spectacol, din pacate, nici nu se intelege de ce face toate astea: dintr-o ura pura si inutila? Ori dorea sa se razbune pentru ca picase? Ori poate feminismul ei extrem, caci da, despre corectitudine politica extrema, feminism si alte alea este vorba aici, a impins-o sa faca acest gest. Ori poate toate acestea la un loc.
Recititi acum punctul 3 de mai sus. Vedeti de ce am eu boala pe astfel de specimene? Pe astfel de personaje. Nu, nu zic ca n-ar trebui aratate in teatru, ci dimpotriva: MA BUCUR ca se joaca astfel de spectacole. Ca ele sunt aratate. Poate in sfarsit inteleg unii si altii unde duce corectitudinea politica extrema. Unde ajungi daca dai nas unora de genul.
Caci piesa vine din SUA, mama corectitudinii politica. Fix de acolo de unde vine tembelitatea extrema de a sanctiona un profesor doar pe baza declaratiilor unei studente. Fix de acolo de unde vin cele mai multe studente picate, batute-n cap, care s-au trezit ca, de fapt, erau nedreptatite.
Am tot respectul pentru actrita care a dat viata acelui personaj, dar dispretuiesc profund personajul interpretat de ea. Iar faptul ca spectacolul se joaca cu spectatorii pe scena, foarte aproape de actori (am stat pe randul 1), m-a facut sa fiu si mai implicat. Ma simteam acolo, simteam ca ala ar fi putut sa-mi fie profesorul meu. Un om care a muncit la viata lui, care a invatat si care A VRUT SA AJUTE urma sa-si rateze intreaga cariera din cauza uneia ca ea. Din cauza ca ea asa dorea. Si dorea nu doar sa-i distruga cariera profesionala, ci si familia. Caci, nu-i asa, altfel razbunarea nu-i completa. Nu-i deplina. Unui om cazut mai trebuie sa-i dai un ultim sut. Un ultim pumn. Si o flegma intre ochi. Ca asa-i frumos.
Mergeti sa vedeti Oleanna, oriunde s-ar juca acest spectacol. Merita. Un spectacol dedicat tuturor feministelor si, mai ales, tuturor celor care, din N motive, sprijina dezinteresat (sau nu) aceasta miscare. Salutari ANTIfeministe tuturor!