Omul cu o singura aripa de Matei Visniec
Regia: Cristian Bajora
Distributie: Dana Roman, Cora Manole, Martina Voicu, Diana Simulescu, Cosmin Ferent, Dana Gherase, Dana Badiu, Dragos Simion, Bianca Durdui, Iulian Babulea, Bogdan Stroe, Natalia Russ, Diana Dumbrava, Sami Al Tawel, Larissa Sandulescu
Locatie: apartine de Teatrul InCulise, se joaca in Teatrul Arca – LaScena.
Omul cu o singura aripa – Opinie LaTeatru.EU
Alexandru Bratescu Voinesti este primul adult pe care l-am urat cu toata fiinta mea. Imi pare rau ca spun asta, dar cand inca aveam codite cu fundite asta am simtit. Stiu sigur ca este adevarat pentru ca a trebuit sa-l caut pe Google ca sa stiu cum sa incep propozitia. Daca nu stiti cine este fie nu am citit acelasi manual (de citire) fie, si voi, l-ati blocat din memoria voastra pentru ca a scris povestea Puiu.
Imi amintesc cum am ajuns acasa, trista toata si aproape plansa si cum am fost intrebata daca m-a batut cineva la scoala sau daca am patit ceva. Le-am spus de povestea cu pricina. Sunt pefect constienta ca mama a vrut doar sa ma consoleze cand mi-a spus ca nu e adevarat, ca autorul doar si-a imaginat, ca e o poveste, ca a vrut sa transmita un mesaj pentru copii neascultatori etc.. Atunci am luat foc… cum adica? Cineva isi imagineaza cum pasarile mor, abandonate? Si mai si scrie despre asta? Si copii trebuie sa invete povestea asta? De ce nu poate sa-si imagineze lucruri frumoase? De ce nu si-a putut imagina ca Puiu traieste? Daca este scriitor poate sa scrie despre orice? Poate sa mai scrie o data? Poate sa schimbe povestea? Nu? De ce? A, pentru ca a murit. Asa-i trebuie. Pentru ca era rau si las. Oamenii mari sunt niste rai si niste lasi..
Uneori inca mai cred asta. In momentele mele de singuratate mi-e ciuda ca am devenit “adult” si ca pot sa citesc romane realiste sau tot felul de stiri macabre. Sunt inca foarte-foarte suspicioasa in legatura cu autorii care scriu despre pasari dar mai las de la mine, din cand in cand..
Am fost la Teatrul La scena sa vad Omul cu o singura aripa initial din inertie. Eram chitita sa il urasc pe autor cel putin 10% pentru ca, nu stiu exact … pe motiv de “Puiu”. Ca sa intru in starea de “lasa ca stiu eu ce tampenii scriu adultii despre pasari” nu mi-a placut nici Feng Shui-ul salii nici scaunele in mod deosebit. Cand am auzit ca piesa va fi jucata de actori (debutanti) de la Teen Media pre-conceptiile au luat-o razna in mintea mea: “O sa fie o dubiosenie, cine stie cine moare, vreau sa plec acasa. Acum”.
Stiu, exact asa se comporta un copil neascultator… Oare se moare in piesa asta?
Da, cu siguranta da! A murit ideea ca scriitorii invata de la pasari doar cum se plateste pentru neascultare. Doua ore am stat lipita in scaun, am uitat de tot tavanul inclinat si m-am transformat intr-un diapazon.
Mi-am ridicat umarul sa vad daca bratul meu vrea si el sa zboare. Mi-am astupat urechile sa nu o mai aud pe “prezentatoarea de circ” laudandu-si marfa. Am vibrat cu tot sufletul la sunetele monologului care insoteste “dansul inaripat”. Am vrut sa simt caldura unei aripe si mangaierea penelor pe umarul meu. Daca vine vreun razboi asa vreau sa treaca si pentru mine: in pas de vals, inaripat. Mi-a fost mila de “conducatorul nazist” care purta ca amintire o pana in buzunarul drept de la tunica. Mi-a fost sila de toti “politicienii” care aveau nevoie de un simbol national. Am plans cand am vazut ca cea mai mare avutie a lui ramasese un cufar plin de pene. Si, pentru prima data de cand il am, m-am simtit mandra de “tatuajul mortii” pe care il port. In sfarsit, s-a trezit “maiastra” de mine.
—
Articolul despre spectacolul Omul cu o singura aripa a fost scris de Monica Costache. Este este pentru a doua oara in vizita LaTeatru (punct eu), prima vizita fiind chiar in ziua de debut a blogului. Salutari TEATRALE tuturor!