Omul Perna de Martin Mcdonagh
DISTRIBUTIE:
KATURIAN: Rares Andrici
TUPOLSKI: Cosmin Dominte
ARIEL: George Lepadatu
MICHAL: Tudor Andronic
REGIE: Florin Ion Grigoras
TRADUCERE: Ionut Grama
SCENOGRAFIE: Catalin Manea
LIGHT DESIGN: Andrei Raicu
SOUND DESIGN/AFIS: Alexandru Badelita
FOTO/VIDEO: Florina Dumitrache
Locatie: Godot Cafe-Teatru
Omul Perna – Opinie LaTeatru.EU
Tocmai am (re)vazut spectacolul Omul Perna (va explic la final de ce spun REvazut) si mi-au venit in minte trei intrebari. Fix trei, dar fundamentale. Bineinteles, cele 3 intrebari PRINCIPALE sunt insotite de alte cateva intrebari secundare. Le luam pe rand:
Ce este acela happy-end?
Intai si intai, trebuie intrebat de ce o poveste trebuie sa aiba musai happy-end. Viata are happy-end? In viata toate sunt roz si frumoase? Viata oricui nu se termina tot timpul la fel, cu moarte?
Deci, moartea de ce ar fi un final trist? Sau, mai ales, care ar trebui sa fie finalul acela fericit? In plus, de ce apreciem o poveste doar in functie de finalul ei? Nu este absurd? O poveste nu poate fi buna chiar si fara happy-end?
Ce raspundere are un scriitor?
Sa presupunem ca un criminal in serie urmareste sa reproduca niste crime descrise intr-o carte, intr-un film ori intr-o piesa de teatru. Face asta, omorand cateva persoane. Cat de vinovat este, in acest caz, scriitorul? Poate fi considerat el vinovat? Ce ar trebui sa se intample cu aceste scrieri dupa ce cineva le pune in aplicare? Ar trebui sa ramana pe piata, sa poata fi citite in continuare, ori ar trebui distruse definitiv?
Tot aici, o intrebare la fel de importanta. Poate ar fi trebuit s-o pun separat, dar o pun aici: un scriitor adevarat este cel care inventeaza, isi imagineaza povesti sau cel care isi povesteste propriile intamplari?
Cat de mult isi apara un scriitor opera?
Daca un scriitor are de ales intre a fi el omorat si a-i fi distrusa opera, ce alege? Si de ce? De la ce punct incolo opera lui este mai importanta decat el? Si de ce? Care este explicatia?
Povestea spectacolului este urmatoarea: un scriitor, cu 400 de povesti la activ (dintre care doar una publicata, intr-un ziar), este anchetat de politie. Doua dintre crimele petrecute in oras corespundeau intocmai povestilor sale. Povestile sale erau sangeroase, aproape toate avand final trist. Problema este ca exceptand acea poveste publicata, restul nu fusesera citite de nimeni. Singurul care le stia era fratele sau (un pic … inapoiat), caruia ii citise cateva povesti. Nu pe toate, cateva.
Fara sa intru in alte detalii legate de povestea spectacolului, trebuie sa va mai spun faza cu REvazutul. Ideea este asa: in Bucuresti se mai joaca o alta adaptare a aceleiasi piese, la Teatrul Act. Acum, intre cele 2 vizionari a trecut ceva timp: noiembrie 2015 vs aprilie 2017. Un an si jumatate. Actiunea o stiam, deznodamantul mai precis, deci nu am trait chiar cum am trait prima oara spectacolul.
Legat de povesti, nu-mi mai aduc aminte ce povesti fusesera spuse, insa mi-am adus aminte povestea porcusorului verde (cea pe care am invocat-o in articolul citat). O poveste deloc sangeroasa, o poveste care pe mine m-a uns pe suflet. Este despre NEVOIA de a fi diferit. Dorinta celui diferit de a ramane asa, in ciuda tuturor.
Acum, diferentele efective dintre ele nu vi le pot spune. Ce regie e mai buna, ce distributie. Singurul lucru pe care-l pot critica la adaptarea de la Godot este interpretarea “fratelui retardat”, una (parca) putin convingatoare. La spectacolul de la Act Dan Radulescu era extrem de convingator. E un rol EXTREM de greu, extrem de solicitant, Dan Radulescu atunci chiar m-a impresionat (simplul fapt ca e singurul care mi-a ramas in minte spune ceva).
Altfel, un text genial, pe care vi-l recomand in orice distributie. Omul Perna este o poveste care o sa va cutremure, dar care o sa va placa la nebunie. Veti pleca din sala de spectacol cu foarte multe intrebari. Singura intrebare nepusa (de mine) este, insa, urmatoarea (va rog sa-mi raspundeti DUPA ce vedeti spectacolul): cat de rea este dictatura cu pricina, cea in care se desfasoara actiunea? Daca stau sa ma gandesc mai bine, nu e deloc o dictatura pe care s-o detest, judecand strict prin prisma acestui caz 🙂 Salutari TEATRALE tuturor!