PAM
de Marius von Mayenburg
traducerea: Alexandra Murarus
regia: Alex Bogdan
scenografia: Clara Stefana
muzica & sound design: Adrian Piciorea
light design: Costi Baciu
Distributie:
Ralf – Catalina Mihai
Vicky – Andreea Samson/ Ana Maria Turcu
Dominick – Dan Radulescu
Tom – Eduard Buhac
Dr. Bauer, Veronika, Bosser, Uschi, Gwendolin – Smaranda Caragea
Mechtild, Leon, Reinhold, Schmidel, Kunze – Lucian Ionescu
Vazut la Sala Studio a Teatrului de Comedie
PAM – Opinie LaTeatru.EU
PAM este un spectacol agresiv. Unii spun ca este mult prea agresiv, ca depaseste anumite limite. Ceea ce este adevarat, insa pe mine nu m-a deranjat ideea. Dimpotriva. Ma rog, nu stiu exact cine a stabilit acele limite, dar trecem peste. Spun doar ca mie mi se pare ca e nevoie de astfel de spectacole, chiar daca ele nu sunt pentru toata lumea.
Problema mea cu PAM legata de agresivitate este alta: din cauza acesteia, teatrul a fost nevoita sa puna +16 la acest spectacol, desi dupa mine fix persoanele intre 12 si 16 ani ar trebui sa mearga sa-l vada.
Ca avertismentul sa fie complet: se aud si manele. Asa ca cei sensibili in aceasta privinta, pretiosii, snobii, nu au ce cauta in sala de teatru. Sau dimpotriva: ei ar trebui dusi aici, sa vada PAM si sa inteleaga mai bine lumea in care traiesc. In care traim cu totii.
Spectacolul vorbeste despre copilul ca produs al societatii actuale. (Ralf) PAM este un astfel de copil (interpretat fabulos de Catalina Mihai; desi de obicei nu-mi plac rolurile travesti, aici am fost dat realmente pe spate). Ii vedem si pe parintii lui, avem si un regizor care vrea sa faca un documentar (mucumentar; pare a fi o ironie la adresa termenului de mockumentar, adica o poveste de fictiune prezentata ca documentar, daca ma intrebati pe mine este un gen cinematografic extrem de dificil), celelalte roluri, acoperite de Smaranda Caragea si Lucian Ionescu va trebui sa le descoperiti singuri.
Ce urmarim de fapt? Pai il urmarim pe Ralph PAM la diferite varste. Imi vine sa spun ca-i urmarim MATURIZAREA, insa de fapt copilul insa nu se maturizeaza. Se degradeaza, chiar daca inteligenta lui este evidenta.
PAM este rasist, este misogin, este arogant, este egoist, nu accepta sub nicio forma criticile. Este un contraexemplu perfect. Parintii lui sunt ca multi parinti din prezent: incapabili sa se impuna, incapabili sa-si asume responsabilitatea faptelor lui PAM. Incapabili sa fie parinti, de fapt.
I-as duce sa vada PAM pe toti tinerii care doresc sa fie parinti. Care considera ca orice om trebuie sa devina parinte. Care considera ca “parentingul” se invata pe parcurs, ca nimeni nu s-a nascut invatat. Eu sunt printre cei care considera ca avalansa de depresii din randul generatiilor tinere se datoreaza parintilor care s-au dovedit incapabili sa fie parinti. Parintilor care au invatat pe parcurs sa fie parinti. Ati inteles ideea.
Pentru ca la spectacolul Fragil/e am auzit intrebarea “La Comedie nu ar trebui sa fie doar comedii”, trebuie sa va dau o veste partial buna: PAM e (si) comedie. Unii nu vor avea puterea sa rada, li se va parea un spectacol trist, insa eu am ras. Eu sunt capabil sa rad in cele mai cumplite situatii. Rasul este eliberator, este foarte bine-venita o gluma dupa cateva scene realmente triste, de-a dreptul socante.
PAM se joaca la Sala Studio a Teatrului de Comedie si, daca sunteti sensibili, e bine sa nu stati in randul 1. Sa nu ziceti ca nu v-am avertizat.
Eu va recomand din suflet PAM, am ras, m-am simtit bine, m-a pus pe ganduri, e un spectacol complet. Si e GENUL MEU de spectacol: intrece limitele, te loveste in plin, insa o face in asa fel incat sa intelegi de ce a facut-o. Este ce trebuie, ca sa ma exprim precum tanara generatie!