Parchetul ideal nu exista – Spring Super-Blog 2024

Un articol despre parchetul ideal pare cumva absurd, neavenit, pe un blog de teatru. Fiind participant in cadrul competitiei Spring Super-Blog 2024, optiunea pare un pic, dar doar un pic, mai logica. Totusi, de ce pe blogul de teatru? Ce-are parchetul cu teatrul?

Sa revin la ideea articolului, la parchetul ideal. Spun din start si o repet: nu exista. Nu doar ca nu exista la modul general, ci nu exista nici macar la modul personal. Da, ati citit bine: parchetul ideal nu exista nici macar PENTRU O PERSOANA ANUME. Nu mai spun despre un teatru anume. In continuare vreau sa imi argumenteze cele 2 paragrafe de pana acum.

Sa incep intai cu o experienta personala. Una memorabila de-a dreptul. Asadar, este un teatru in Centrul Vechi al capitalei care are pe jos parchet de lemn. Problema cu acel parchet este ca scartaie. Se aude la cea mai mica schimbare a pozitiei picioarelor. Teoretic e de rau, caci la teatru ar trebui sa fie liniste, ar trebui sa ii auzi doar pe cei de pe scena. Practic insa, tot raul poate fi spre bine, caci acolo am vazut un thriller teatral unde zgomotul salii a contribuit la suspans. Ca sa fiu mai precis, era fix punctul culminant al spectacolului, momentul de maxima tensiune in care trebuia sa aflam numele criminalului. Eh, fix atunci, intr-o liniste perfecta, se aude un scartait. Care scartait chiar a parut dinadins gandit. Ma rog, n-as exclude complet ca zgomotul sa fi fost facut de catre unul dintre organizatori, care se afla undeva-n sala. Asa o fi, nu neg. Cert este ca am tresarit, am trait o experienta UNICA in acea zi, la acel spectacol.

Insa experienta aceasta trebuie sa fie unica si doar la spectacolele de teatru. Altfel spus, nu mi-as dori un  astfel de parchet la mine acasa.

Exista insa oameni, nu neg asta, care chiar vor asa ceva la ei acasa. Sper ca tineti minte stirea de acum cativa ani, cu interlopul din Caracal care-si facuse o casa asemanatoare tribunalului din oras. Ma rog, aici vorbim despre chestii ostentative, sfidatoare, dar credeti-ma pe cuvant: exista oameni care si-ar dori sa doarma intr-o casa-teatru. Ori intr-o casa-cinema.

Revin imediat la parchetul ideal, nu disperati. Mai vreau sa spun un singur lucru, ca sa termin ideea. Sunt o gramada de case mari, extrem de scumpe, care au inclusiv cinematograf propriu. Insa multi dintre cei care au asa ceva in casa recunosc cinstit ca l-au folosit foarte rar. Aproape deloc. Caci oricat de confortabil ar fi un scaun-fotoliu de cinema sigur nu se compara cu o canapea. Mai bine iti faci livingul o mare sala de cinema, unde stai pe canapeaua ta atat de confortabila.

Gata. Sunt inapoi la parchetul ideal dintr-o casa. Oare este IDEAL sa ai in casa un parchet asemanator salii de cinema ori salii de teatru preferate? Eu as zice ca mai degraba nu, desi nu neg ca unii prefera asa ceva.

Cheia este de fapt in alta parte. Oare de ce unii oameni isi doresc asa ceva? De unde vine aceasta dorinta?

Raspunsul este simplu: din experienta placuta pe care ai avut-o intr-un loc.

Unul ca mine nu se pricepe la parchet, tot ce citesc pe diverse site-uri de specialitate este chineza veche. Ma rog, hai sa zicem o chineza mai noua, pe care unii se straduiesc sa o traduca. Fara succes.

Pentru mine, un parchet masiv este asemanator unui parchet dublu stratificat. Citesc de 3 ori si tot nu pricep care mi s-ar potrivi, presupunand ca banii n-ar fi o problema. Asa ca eu as alege dupa experiente.

O experienta placuta poate fi una avuta intr-un loc public (la teatru, la cinema, intr-o sala de concerte ori chiar intr-un restaurant) sau la cineva acasa. Sunt din ala care zice “imi place atat de mult parchetul tau incat vreau si eu unul asemanator”.

Evident, este posibil sa fi trait si experiente negative in casa cuiva. Fara sa stiu exact ce fel de parchet avea, tin minte c-am fost acasa la un amic, intr-o casa complet de lemn, care casa scartaia din toate incheieturile. Se auzea de la etaj fiecare miscare de la parter. E drept, daca esti parinte de adolescent, poate-ti doresti sa auzi cand iese pe furis din casa. Ori cand ajunge acasa, noaptea tarziu.

Ajungem acum la teatre. Pare un subiect tabu, unul pe care nu-l abordeaza nimeni. Toata lumea vorbeste despre scenografie, despre decor (minimalist ori dimpotriva, amplu, extrem de costisitor), insa nimeni nu vorbeste despre … sala. Despre scaune, despre parchet, despre pereti, despre tavan.

In afara de tavanul salii mari de la Teatrul Odeon, care este retractabil (singura sala din Bucuresti cu acoperis retractabil), nimeni nu vorbeste despre aceste detalii. Indiferent daca este sau nu trasa cortina cand spectatorul intra in sala, primul lucru pe care un spectator il vede este sala. Paseste pe un parchet, se aseaza intr-un scaun, se uita la niste pereti. Toate acestea reprezinta un tot unitar, o prima impresie atat de importanta si pentru unii atat de relevanta.

Ce spuneam eu mai sus, cu parchetul care scartaie, s-ar putea dovedi o experienta nefericita, neplacuta, pentru multi altii. Chiar si pentru mine, ceea ce s-a potrivit la un spectacol s-ar putea dovedi complet absurd la un altul.

Fix din acest motiv ziceam mai sus ca parchetul ideal nu exista. In Bucuresti nu avem teatre foarte nisate, asa ca parchetul trebuie sa fie cumva universal.

Si cand zic nisate, nu ma gandesc doar la teatru pentru copii, teatru pentru adulti, teatru muzical si alte asemenea. Ma gandesc, de pilda, ca am putea avea un teatru rural, un teatru care sa monteze doar spectacole rurale, autohtone sau texte straine. Am putea avea un teatru exclusiv contemporan, cu piese scrise doar in secolele XX si XXI.

De ce am dat aceste exemple? Pai simplu: pentru a arata ca nu putem avea o sala monospecializata, o sala ideala.

Legat de propria locuinta, parchetul ideal nu exista pentru ca si noi ne schimbam. Eu nu mai sunt acelasi de la 20 de ani si sper sa nu fiu acelasi care voi fi la 60 de ani. Adica intr-un fel sper, a fi vesnic tanar e un deziderat, dar parca am pretentia de niscaiva experienta de viata la varsta aia.

Ca sa revin la exemplul de mai sus, daca atunci cand ai un fiu adolescent iti convine un parchet zgomotos, atunci cand ai 60 de ani si vrei sa te odihnesti acesta devine enervant. Chiar daunator.

Drept urmare, parchetul ideal nu exista si nici nu trebuie cautat. Trebuie cautat PARCHETUL POTRIVIT pentru nevoile tale actuale. O puteti face la cei de la Alma Parchet.

Totodata, asa cum parchetul ideal nu exista, nici articolul ideal nu exista. Acesta este doar CEL MAI BUN articol de la prima proba din cadrul competitiei Spring Super-Blog 2024. Daca n-am dreptate, sa-mi crape parchetul de sub mine. Jur pe toate blogurile din dotare. Si pe podcast.