Parinti – Teatrul Metropolis Bucuresti – FEST-FDR 2024

Parinti
Regie: Cristian Ban
Scenariu dramatic: Cristian Ban & Diana Badica (cu contributia actorilor)
Scenografie: Andreea Sandulescu
Asistenta regie: Nora Zamfir
Lighting design: Vlad Lazarescu
Foto: Andrei Gindac, Iustin Surpanelu
Distributie:
Teo Dinca
Marius Florea Vizante
Silvana Negrutiu
David Drugaru
Vlad Panzaru
Maria Alexievici
Spectacolul Parinti este produs de Teatrul Metropolis Bucuresti, fiind vazut in Sala Mare a Teatrului National din Timisoara in cadrul Fest-FDR 2024

Parinti – Opinie LaTeatru.EU

Actiunea spectacolului Parinti (punerea in scena a romanului omonim scris de Diana Badica) se petrece in Slatina anilor 90. Ioana Negrila, personajul principal, este nascuta in anii 80, insa copilaria si adolescenta se desfasoara in anii 90. Partea cu Slatina ma vizeaza in mod direct, perioada de timp iarasi ma vizeaza, asa ca indirect este un spectacol despre copilaria mea. Despre adolescenta mea. Despre ce am trait eu. Despre generatia tranzitiei, generatia pe care s-au facut atatea si atatea reforme, educationale si nu numai.

Mentionez din start: nu am citit cartea, nu stiam de existenta ei pana la aparitia spectacolului, insa promit sa o citesc cat de curand. Candva anul acesta sper. Cartea Parinti poate fi comandata de pe Libris, Carturesti sau Cartepedia.

Acum sa spun cateva cuvinte despre Slatina. Este orasul meu natal, insa l-am parasit cand aveam 7 ani. Scoala am facut-o de la zero in Bucuresti (ma rog, NU de la clasa 0 cum e acum), insa multi ani mergeam in vacante la bunici la Slatina. Stiu orasul, acum il privesc cu alti ochi. Si ochi de sociolog, caci atat eu, cat si Diana Badica (autoarea cartii), suntem absolventi de sociologie.

Asadar, orasul Slatina are cateva caracteristici importante. Este intai si intai un oras resedinta de judet, insa nu este nicidecum centru regional. Este intre 2 centre regionale mai relevante, mai importante: Craiova si Pitesti.

NU este oras universitar, ceea ce pentru generatia tanara si foarte tanara e grav. Ca sa vorbesc pe limba tinerilor: este plictisitor. Ma rog, nu stiu exact cand s-a infiintat universitatea pitesteana si cand a fost extinsa cea din Craiova, care pana-n 89 avea mult mai putine sectii decat pana acum, dar cert este ca din punct de vedere sociologic, din orasul Slatina lipseste generatia 19-25 de ani. Lipsesc studentii, adica cei mai buni consumatori.

Este oras industrial, neavand nimic turistic care sa atraga. Nu ca Pitestiul ar avea. Craiova inteleg ca are Targul de Craciun, insa acum. In anii 90 nici Craiova nu avea nimic turistic (poate doar echipa de fotbal).

O chestie interesanta, relevanta sau nu pentru povestea din spectacol: Slatina este una dintre putinele resedinte de judet care NU detine teatru. Exista teatru in Caracal, insa nici acela nu e chiar autentic: e cladirea, dar nu are trupa proprie. Dar este teatru. Ceea ce Slatina nu are (are 2 case de cultura, unde vin spectacole comerciale, de teatru si nu numai).

Evident ca nu este singurul oras cu aceste caracteristici. Cred ca Vasluiul le bifeaza cam pe toate, chiar daca situatia acolo este mult mai rea din punct de vedere economic. Slatina are o industrie care aduce o relativa prosperitate.

Fara sa am date certe, sa am cercetari in acest sens, mie orasele tip Slatina mi se pare de-a dreptul depresive. Oamenii care nu au nicio modalitate de petrecere a timpului liber, care traiesc in conditii precare, confort scazut, dar care au ceva bani in buzunar, sunt “candidatii ideali” pentru depresie.

Daca mai adaugam si o problema grava in familie, moartea unui copil, suicidul nu mai mira pe nimeni.

De multe ori ma gandesc la toate, ma gandesc ce bine este ca nu mai locuiesc acolo, desi din multe puncte de vedere orasul acela are un loc aparte in sufletul meu.

Povestea din spectacolul Parinti este a Ioanei Negrila. Ea a avut un frate de care parintii ei nu au mai putut avea grija, asa ca l-au trimis la un centru de ingrijiri, unde a si murit. Cei 2 parinti ajung sa o ignore pe Ioana, ea este pur si simplu invizibila pentru ei. Nici macar moartea fratelui ei, Florinel, n-o readuc pe ea in prim-plan.

Nu vreau sa intru in detalii, nu vreau sa spun ce se intampla cu ea si cu familia ei, insa nu suspansul este punctul cheie al spectacolului. Parinti are 2 mari avantaje, puncte tari, care m-au dat realmente pe spate:

1. A reusit sa ma treaca prin absolut toate starile, m-a facut sa rad, m-a facut sa-mi dea lacrimile de cateva ori, este si duios, si nostalgic, de cateva ori m-am si enervat pe cateva personaje (nu vi le dezvalui), alteori am empatizat cu ele si m-am intrebat cum as fi actionat eu in situatia data. Cert este ca per total, Parinti este o DRAMA COMPLETA.
2. Spectacolul Parinti NU JUDECA. Nici macar Ioana nu-si judeca parintii. Ne arata realitatea asa cum este ea, concluziile urmand a le trage noi. Acest lucru mi-a amintit de un slogan celebru al Stirilor ProTV, la moda in anii 90 (oare inca mai exista sloganul): Stirile ProTV – stirile care-ti dezvalui lumea fara sa o judece! Regizorul Cristian Ban nu-si propune sa dea verdicte, ci isi propune sa ne puna pe ganduri. Raspunsurile, dupa cum ziceam, le vom da singuri.

Toti actorii mi-au placut, chiar daca Marius Florea Vizante pare a fi cu o clasa peste toti ceilalti. El mare tartorul, dirijorul, el pare a fi “soarele” in jurul caruia se invart ceilalti. In cazul meu, el are avantajul ca-l asociez cu televiziunile anilor 90. Deci mintea mea oricum il asociaza cu anii 90. Ca sa intelegeti cum vad eu interpretarile, fiecare scena cu Marius Florea Vizante era una “de top”, celelalte scene fiind cumva ajutatoare, pregatitoare. Mintea mea parca il tot astepta. Pare show-ul lui, chiar daca nu are rolul principal (el este Domnul Negreanu, tatal Ioanei).

Un ultim aspect mai vreau sa subliniez, unul pe care tocmai l-am discutat cu un domn critic de teatru, prezent si el la festival. Nu-i dau numele, dar este irelevant numele. Ideea este ca mi-as dori sa vad mai multe ecranizari de literatura contemporana. Nu spun ca Cehov ori Caragiale ar trebui dati la o parte. Spun insa ca spectacole de genul, povesti autentice, din prezent ori din trecutul foarte apropiat, au utilitatea lor. Mi-as dori sa existe teatre care sa-si propuna asta: macar 1 montare contemporana pe stagiune.

Si inca ceva important, fundamental: nu vedem exact momentul revolutiei, insa vedem ca viata nu s-a schimbat fundamental. Revolutia era undeva departe, la Bucuresti, se discuta despre Cernobil, insa viata de zi cu zi este in mare aceeasi.

Nu este ceva ce sa nu-mi fi placut la Parinti, asa ca vi-l recomand fara rezerve. Daca sunteti generatia 30+, cei care au prins macar scoala generala in anii 90, atunci veti trai altfel spectacolul. Veti RETRAI atmosfera acelor ani. Daca sunteti mai tineri de atat, veti vedea ce vremuri au trait parintii si bunicii vostri. 

Altfel, pentru mine Parinti este un spectacol de referinta pentru ca pune Slatina in centrul atentiei. Si in centrul atentiei MELE, caci ma tot intreb cum ar fi fost daca as fi ramas acolo ori cum ar fi daca m-as intoarce. E un spectacol de suflet pentru mine, pe care cu siguranta il voi revedea in Bucuresti. Imi vine sa spun la el acasa, la Teatrul Metropolis, dar simt ca in acest caz LA EL ACASA ar insemna undeva in Slatina. La una dintre casele de cultura poate.