Poveste din patria noastra – Teatrul MIC

Poveste din patria noastra de Emanuel Parvu si Bogdan Adrian Toma
Master An I – UNATC – Arta Actorului; Prof. Univ. Dr. Tania Filip
Coordonator proiect: lect univ dr. Emanuel Parvu
Costume: Ana Maria Condruz/Sarah Gitlan
Master An I – UNATC – Scenografie: Conf. Univ. Dr. Stefan Caragiu
Distributie:
Cenzorul: Vlad Brumaru/ Mihai Mititescu
Scriitoarea: Monica Odagiu/ Ana Guran
Regizorul: Vlad Linta/ Dorin Enache
Actrita: Bianca Anastasiu/ Oana Mosneagu
Actorul: Ciprian Chiriches/ Alexandru Moldovan
Se joaca la Sala Studio (Gabroveni 57) a Teatrului Mic

Poveste din patria noastra – Opinie LaTeatru.EU

O amica, acum cativa ani, sa fie vreo 4, imi reliefa o diferenta extrem de interesanta dintre teatrul romanesc si filmul romanesc: filmul romanesc este prea orientat spre comunism. Ea era exasperata de numarul filmelor ce au legatura cu comunismul: fie actiunea se petrece in perioada comunista, fie imediat dupa, cu fosti activisti ori securisti ajunsi acum in functii inalte.

Pe de alta parte, insa, daca intrebi anumiti critici de teatru iti vor spune ca subiectul comunismului este prea PUTIN tratat in teatru. Motivul este, cumva, evident: in teatru se monteaza foarte mult text strain, american, britanic, francez, se monteaza destul text rusesc, clasic cu precadere, textele romanesti avand o proportie foarte mica. Si, oricum, printre aceste texte se regasesc foarte multe texte clasice.

Drept urmare, ceea ce in film parea anii trecuti regula, in teatru pare o picatura intr-un ocean: un text romanesc despre perioada comunista. Un text despre compromisurile pe care trebuiau sa le faca artistii, deopotriva actori, regizori ori dramaturgi, pentru a rezista.

In cazul de fata, in spectacolul Poveste din patria noastra, avem 5 personaje extrem de interesante: 2 actori, care in acest caz par a fi, contrar a ceea ce se zice in teatru, personajele cele mai putin importante (macar in aparenta), 1 regizor, un dramaturg (de sex feminin) si un cenzor/comisar pe cultura. Ce este important de precizat: toti actorii sunt tineri, masteranzi la UNATC. Tineri toti, deci. As indrazni sa spun ca niciunul dintre cei de pe scena nu era nascut la revolutie. Niciunul dintre ei nu a prins nici macar o secunda de comunism.

De ce este relevant acest aspect? Pai din doua motive, ambele la fel de importante:

1. Deseori, in cazul filmelor, atunci cand vedeam un actor batran ca interpreteaza excelent un rol de securist ori de fost comunist devenit capitalist, ne intrebam cat de AUTENTIC este rolul. Ne puneam intrebarea, pe buna dreptate ori nu, cu ce s-o fi ocupat actorul X inainte de 89 in afara de actorie? In acest caz, uimirea mea este cu atat mai mare: niste tineri care nu au trait acele vremuri interpreteaza atat de autentic niste roluri de genul. Convingator, intens, natural.
2. In afara de varsta personajelor, nimic nu ne dadea de inteles ca avem de a face cu masteranzi si nu cu actori experimentati? Intepretari MATURE din partea tuturor. Nu s-a vazut lipsa de experienta a celor de pe scena. Absolut deloc.

E drept, intr-o alta distributie, as vedea in rolul revizorului (cenzorului) un actor ceva mai in varsta, poate mai masiv, cu o voce mai puternica.

Legat de numele actorilor, din pacate l-am recunoscut doar pe Vlad Linta (pe care l-am mai vazut la Teatrelli si la Arte Dell’Anima). Mi-ar placea si nu doar in cazul acestui spectacol, ci ca regula generala, sa se anunte, macar online, distributia de la fiecare reprezentatie. In cazul unor actori mari iti dai seama imediat, ii recunosti. Dar ce te faci atunci cand nu cunosti actorii? As fi scris cu italic numele celor pe care i-am vazut. Daca i-as fi stiut.

Nu stiu, deci, cine l-a interpretat pe cenzor, a facut-o foarte bine, nu am nimic de reprosat, insa parca am simtit ca in acel rol era nevoie de o prezenta scenica mai puternica. Un actor mai inalt, mai masiv, cu un timbru vocal mai puternic, care sa acapareze toate privirile atunci cand intra in scena. Care sa UMPLE scena, la propriu si la figurat.

Altfel, fiind teatru despre teatru, multe chestiuni de interior mi-au scapat. E clar ca un om din interiorul fenomenului va savura intr-o masura mult mai mare spectacolul, mai ales unul care a trait si vremurile celelalte.

Fara sa intru prea mult in detalii, trebuie sa fac doua precizari hai sa zicem relevante, chiar daca de natura subiectiva. Pe de-o parte, inainte de spectacol am tinut un moment de reculegere in memoria regizorului Radu Penciulescu, fondatorul Teatrului Mic. Pe de alta parte, pentru mine a fost prima vizita in noua sala studio a teatrului, situata in Centrul Istoric. O prima vizita care se suprapune cu un eveniment nefericit, dar fix aceste doua lucrui, combinate, ma fac sa spun ca ar trebui sa vizitez Teatrul Mic mai des. Nu mai fusesem la acest teatru de mai bine de 1 an. Daca nu 2. Trebuie sa merg mai des.

Poveste din patria noastra se joaca la Teatrul Mic si este recomandata tuturor iubitorilor de teatru, indiferent de varsta. Totodata, placandu-mi atat de mult textul imi doresc sa-l vad montat si in alte distributii.