Presul de Ion Baiesu
Regie: Mircea Cornisteanu
Ilustratie muzicala: Mircea Cornisteanu
Decor: Puiu Antemir
Asistent decor: Cosmin Stancu
Costume: Liliana Cenean
Regia tehnica: Adrian Ionescu, Dumitru Scobeniuc
Pamfil: Marius Rizea
Filofteia: Emilia Popescu / Raluca Petra
Avocatul: Alexandru Bindea
Fotograful: Ovidiu Cuncea
George: Alexandru Barbu
Ana: Irina Antonie
Gigel: Tomi Cristin
Getuta: Tatiana Constantin
Gicu: Eduard Adam
Gica: Monica Davidescu
Italianul: Dragos Ionescu
Popescu: Erika Băieşu
Se joaca la Sala Studio a TNB
Presul – Opinie LaTeatru.EU
Sunt prea tanar, drept urmare nu am prins cea mai celebra montare a piesei Presul, cea care, se spune, au facut-o celebra pe Stela Popescu. S-a jucat timp de 18 ani cu casa inchisa (sold-out, cum ar zice in zilele noastre), atat la Sala Palatului, cat si la Sala Polivalenta.
Nu am citit in prealabil textul, chiar daca este unul celebru, unii ar zice c-ar fi chiar clasic (ori ca ar merita sa ajunga astfel), drept urmare tot ce voi zice in continuare va fi strict pe baza a ceea ce am vazut. Pe baza punerii in scena.
Prima observatie care merita facuta este ca dupa 40 de ani, Presul este inca foarte actual. Si, fara sa-mi dau seama daca ar trebui sa ma bucure sau nu, tind sa cred ca va fi la fel de actual/a si peste 40 de ani, si peste 80 de ani.
Subiectul este unul cu care ne lovim zi de zi (ma rog, majoritatea dintre noi): viata la bloc. Blocul, acea forma dubioasa de proprietate unde desi toti sunt proprietari, sunt egali, unii sunt mai egali decat altii. Unii considera ca blocul, pe de-a-ntregul, le apartine. Blocul nostru, o formulare care pentru unii suna extrem de dubios, este des folosita de catre majoritatea romanilor (de peste 40 de ani) ce locuiesc la bloc. Unul ca mine, mai individualist (dar nu anti-social), prefera sintagma blocul in care locuiesc. Suna un pic diferit, asa-i?
A doua observatie care merita facuta pleaca de la cuvintele autorului: Am scris aceasta piesa ca sa-i fac pe oameni sa rada. Orice adaptare a acestei piese trebuie sa tina cont de aceasta premisa. Iar adaptarea lui Mircea Cornisteanu de la TNB respecta cu sfintenie dorinta autorului: este un spectacol la care razi de la un capat la celalalt. Este tipul de spectacol fara personaje bune sau rele, tipul de spectacol in care fiecare personaj este amuzant in felul sau.
Iar personajele, dragutele de ele, sunt interpretare de niste actori extrem de sugestivi. Va dau doar 3 exemple: Alexandru Bindea este un (pseudo) avocat extrem de convingator; Tomi Cristin este un GIGEL autentic, iar Marius Rizea are rolul principal, memorabilul domn Pamfil.
A treia observatie: decorul m-a dat pe spate. Nu vi-l descriu, nu va dezvalui nimic, va spun doar ca a reusit sa ma faca sa ma simt exact ca … in fata blocului.
Unii oameni vor fi, poate, nemultumiti de durata spectacolului Presul. Acestia pleaca de la premisa, gresita zic eu, valabila (la fel de gresit) si-n cinematografie, cum ca spectacolele (ori filmele) de comedie ar trebui sa fie scurte, in timp ce o durata mai mare ar trebui sa aiba montarile (teatrale ori cinematografice) mai profunde. Eu, unul, nu am simtit c-ar avea secvente la care se putea renunta, ca povestea ar fi putut fi spusa in mai putin timp. Presul, deci, dureaza exact cat ar trebui sa dureze.
Pentru ca asociez de fiecare data spectacolele cu intamplarile petrecute la reprezentatia respectiva, trebuie sa va povestesc ceva. Asadar, in timpul primului act, se aude din spatele salii un urlet de copil. Pentru ca eram concentrat si eram in transa, in atmosfera spectacolului, initial nu am luat in seama urletul. Ulterior, dupa cateva secunde bune, ma intorc, impreuna cu toata sala, si imi dau seama ca era ceva ce nu facea parte din spectacol si nici nu era vorba de vreun comportament necioplit. Nu, din pacate unui spectator (nu mi-am dat seama ce varsta avea) lesinase (se pare ca facuse preinfarct). Spectacolul s-a oprit, in sala a ajuns repede o asistenta, nu imi dau seama daca teatrele au cate o asistenta pregatita, daca doar TNB-ul are ori daca era, intamplator, prin zona (era imbracata in halat). Intre timp, cu spectacolul oprit, a fost chemata si o ambulanta. Primul mare semn de intrebat vizavi de ambulanta a fost pus atunci cand persoana de la telefon intreba Care este adresa exacta a Teatrului National. Eu, unul, eram socat: cum adica, nu se stie unde se afla Teatrul National? Pai, s-a dovedit ca nu, caci initial salvarea a venit la … Teatrul Nottara. Nu, nu glumesc. Absolut deloc. Abia ulterior a ajuns unde trebuia.
Spectatorul in cauza a fost dus in ambulanta (nu arata prea bine la fata, dar mergea pe picioarele lui) si, probabil, la spital, iar spectacolul s-a reluat de unde ramasese (ma rog, cu vreo 2 minute inainte, de la inceputul scenei). Partea importanta, relevanta, este ca actorii au putut reintra in roluri si au jucat in continuare exemplar. Cele 2 minute (sau cate or fi fost) care mai fusesera jucate inainte de intrerupere au fost elocvente pentru mine: ele au fost IDENTICE. Da, fix identice. M-am simtit ca la film, cand cineva pur si simplu a derulat in spate si acum revad aceeasi scena. IDENTICA.
Iar spectatorii au avut si ei un comportament interesant (studiul comportamentului spectatorilor mi se pare fascinant): in timpul intreruperii (cam jumatate de ora a durat) nimeni nu a parut nici deranjat, nici revoltat, nimeni (cel putin in jurul meu) nu a glumit, nu a ras (nici macar atunci cand s-a aflat ca ambulanta a ajuns la Nottara), toti vorbeau, dar cumva incet, in soapta, nedorind, parca, sa deranjeze.
Cand s-a reluat spectacolul, parca reveniti in transa, spectatorii au reinceput sa rada zgomotos la poantele spuse de personaje.
Acum intelegeti de ce spectacolul Presul va fi de neuitat pentru mine? Astfel de experiente, unele placute, altele mai putin placute, reusesc sa-ti ramana in minte si, asociate cu spectacolul in sine, fac experienta mersului la teatru una dintre cele mai misto. Si, daca-mi este permisa exprimarea, una dintre cele mai memorabile.
Credeti-ma, nu va duc cu … Presul. Spectacolul Presul chiar este bun, chiar merita vazut, chiar veti rade. Si chiar veti descoperi personaje din viata reala (daca locuiti la bloc). Daca NU locuiti la bloc, veti putea merge la spectacolul Presul pentru a rade de cei care locuiesc ca acum 40 de ani 🙂