Priveste inapoi cu manie
dupa John Osborne
Regia: Alex Vlad
Distributie:
Alex Vlad
Ioana Nichita
Aurelian Culea
Diana Danila
Vazut la Teatrul InCulise (Str Alecu Russo 12)
Priveste inapoi cu manie – Opinie LaTeatru.EU
In multe momente m-am bazat pe sintagma “de morti numai de bine”. Chiar mi se parea gretos ca fix in ziua mortii unui om, detractorii sai sa inceapa sa arunce cu invective in el, sa ii aduca acuze mai noi si mai vechi. Problema, in aceste cazuri, este ca acesti oameni NU se pot apara. Ii acuzi, dar ei nu se pot apara, nu pot explica.
O situatie asemanatoare intalnim in spectacolul Priveste inapoi cu manie, unde o fiica se intoarce in casa parinteasca pentru a-si inmormanta tatal. Acesta nu fusese nicidecum un parinte model, iar fiica lui il ura chiar si dupa moartea acestuia.
La inmormantare, insa, vine si o foarte buna prietena a mamei ei, a sotiei raposatului, candva cea mai buna prietena a acesteia. Ea ii spune fiicei indurerate o poveste total diferita de ce stia ea, o perspectiva radical diferita de ceea ce stia aceasta.
Nu voi vorbi despre fiica, despre prezent, ci voi vorbi despre trecut. In trecut, avem o familie complet disfunctionala formata din sot, sotie si … cel mai bun prieten al sotului. Si al sotiei. Pe bune: o a treia persoana, un barbat, locuia in acelasi apartament cu acel cuplu.
Lucrurile devin dubioase, deraiaza, atunci cand vine sa stea la ei o a patra persoana, in speta cea mai buna prietena a ei. Ce se intampla acolo, de ce aceasta prietena schimba radical totul si cum se termina veti descoperi singuri.
Evident, aceasta cea mai buna prietena din trecut este cea care in prezent povesteste.
Revenind la capul familiei, la raposat, acesta este de departe cel mai interesant personaj al povestii. Este interpretat de Alex Vlad, care in acest caz are si rolul de regizor. El este regizor in afara scenei, iar pe scena este … de-a dreptul dictator (probabil stiti gluma cu Dumnezeu si Regizorul: diferenta dintre cei 2 este ca Dumnezeu nu se crede regizor).
In acest spectacol, Alex Vlad are, din punctul meu de vedere, cel mai puternic rol din cate spectacole cu el am vazut pana acum. Un rol de forta, un rol pe care putini actori l-ar fi putut duce pana la capat la un nivel inalt.
Un personaj pe care deopotriva il iubesti si il urasti, pe care deopotriva il invidiezi si il compatimesti. Un personaj pe care ai impresia ca l-ai mai vazut in viata de zi cu zi, un personaj atat de realist interpretat incat ai impresia ca acela este #pebune Alex Vlad.
La finalul spectacolului o singura intrebare mi-a ramas in cap: cat de vinovati sunt cei din jur pentru modul in care se comporta acel personaj? Un sot violent (verbal si fizic; mai ales verbal), un prieten agresiv, un tata vesnic nemultumit – toate acestea sunt exclusiv din vina lui sau este si vina celorlalti? Poate alta sotie l-ar fi temperat, l-ar fi impiedicat sa ajunga asa. Sau poate el intentionat a cautat o sotie moale, maleabila, pe care s-o modeleze dupa bunul plac. O femeie supusa, care nu a iesit din cuvantul lui.
Nu pot sa inchei fara sa va vorbesc despre acel al treilea personaj, acel prieten care traieste cumva in umbra lor. Stereotipic, in multe culturi se vorbea ca un om singur (barbat sau femeie) va sfarsi prin a gravita in jurul unui cuplu, ca prieten apropiat al lor. Situatia nu este in favoarea lui, dar la un moment intra intr-un cerc vicios, gasind mai multe avantaje decat dezavantaje. In acest caz, un singur lucru semnalez (pe restul le descoperiti singuri): un barbat singur gaseste convenabil sa traiasca intr-o casa unde exista o femeie. Aici, el ii da ei camasile sa le calce. Acest lucru parea natural, deseori ea este cea care se ofera (i se pare FIRESC sa faca asta).
Despre acest personaj ma intreb daca el era asa calm si pacifist pentru ca era felul sau de a fi sau pentru ca pur si simplu constientiza ca altfel ar fi fost dat afara din acea casa. Era “om bun” de nevoie sau in mod natural?
Stiti, eu sunt unul dintre cei care nu cred ca exista oameni eminamente buni ori eminamente rai. Ok, sa zicem ca exista cazuri de psihopati, de oameni eminamente rai. Insa oameni eminamente BUNI pe bune ca nu exista.
Mergeti sa vedeti Priveste inapoi cu manie la Teatrul InCulise. MERITA! Textul original a primit si 2 ecranizari, una in 1959 si o alta in 1989. Nu am vazut pe niciuna dintre ele, asa ca nu pot face vreo comparatie. Dupa distributie, cea din 1959 pare mai atractiva. Insa dati-mi voie sa cred ca povestea spusa IN FATA VOASTRA, pe o scena de teatru, este mult mai intensa. Cel putin asa vad eu lucrurile.