Punk Rock
de Simon Stephens
traducerea Bogdan Budes
Distributia:
William Carlisle – Dan Pughineanu
Bennett Francis – Matei Arvunescu
Chadwick Meade – Alex Popa
Lilly Cahill – Ioana Niculae
Cissy Franks – Ana Udroiu
Nicholas Chatman – Alex Calin
Tanya Gleason – Teo Dinca
Dr. Richard Harvey – Oliver Toderita / Robert Radoveneanu
Regia: Vlad Cristache
Scenografia: Andreea Tecla
Lighting design: Cristian Simon
Asistent lighting design: Nicoleta Ivan
Sound design: Andrei Dobos
Preparator muzical percutie: Lucian Maxim
Preparator muzical chitara si bas: Adi Coman
Grafică covor scenă: Karla-Maria Brosteanu
Producator delegat: Vasea Blohat
Video și grafică afiș: Iustin Surpănelu
Credite: ©Andrei Gîndac
Recomandat: 15+
Durata: 2h 45′ (fara pauza)
Punk Rock – Opinie LaTeatru.EU
Incep cu sfarsitul si spun din start 2 chestii. Fac 2 clarificari.
- Spectacolul nu este musical. Unii i-ar zice semi-musical. Pentru ca nu le am cu incadrarile oficiale, va voi spune exact ce se intampla: la finalul fiecarei scena este un insert muzical. Deci actorii vorbesc, nu joaca exclusiv cantand. Spun asta pentru ca-s persoane care evita musicalurile fix din motivul acesta: le displace sa vada actorii jucand si cantand. Li se pare absurd. Nu zic ca e absurd sau nu, spun doar ca Punk Rock nu e asa.
- Ca o continuare a punctului anterior, puteti merge la spectacolul Punk Rock chiar daca nu sunteti fan al acestui gen muzical. Puteti ignora insterturile muzicale. Puteti considera ca nu fac parte din poveste. Sau, evident, va puteti gandi la muzica, la ce reprezinta ea, la cum sunt punk-erii, ca poate ati cunoscut de-a lungul timpului. Regizorul Vlad Cristache spune despre spectacol ca este, in egala masura, atat punk, cat si anti-punk. Excelenta caracterizare. De altfel, va recomand intregul interviul dat de regizor pentru Zile si Nopti.
Despre ce este, totusi, acest Punk Rock? Este despre adolescenta. Despre cativa liceeni aflati in pragul examenului de absolvire, care au cu totul alte griji decat examenele in sine. Fiecare dintre ei reprezinta un personaj tip, aproape stereotipic, mixul dintre ei putand fi intalnit in cam orice liceu din lume. Si din Romania cu siguranta. Evident, exista anumite particularitati ale sistemului educational britanic, pe care e bine sa le aveti in vedere pentru a intelege mai bine povestea. Eu ma voi referi in continuare la 5 dintre personaje, cele cheie.
Bennett Francis este baiatul rau, responsabilul cu bullying-ul, cel pe care majoritatea spectatorilor il vor dispretui. Si eu l-am urat, este exact tipul de coleg pe care NU iti doresti sa il ai in scoala. Dar care EXISTA in fiecare grup, in fiecare scoala, in fiecare liceu. Cumva, grupul genereaza un astfel de elev, un astfel de personaj. Aici, din pacate, nu ni se ofera un backround, nu stim exact de ce el era asa, ce familie avea. Putem ghici, ne putem da cu parerea, dar nu exista o “varianta oficiala”.
Ca de obicei, baiatul rau, Ben, este cuplat cu “tocilara” liceului, Cissy Franks. Cea mai desteapta fata din liceu trebuie sa se cupleze cu baiatul rau pentru o viata mai usoara, pentru a nu fi considerata tocilara. Ca de obicei, tocilara este si cea mai obsedata de note, pentru ea o nota de 8 fiind o adevarata nenorocire. Un dezastru. Chiar si atunci cand este obtinuta la simulare.
Urmeaza inca 3 personaje masculine pe care le voi analiza impreuna (stiu, am zis 5, insa desi am facut realul, cifrele CHIAR nu ma pasioneaza; de fapt, poate tocmai din acest motiv). Cele 3 sunt:
- William Carlisle, un psihopat mitoman, cu o sensibilitate bolnavicioasa. Nimeni nu-i observa, nu-i baga in seama simptomele. Este apreciat pentru inteligenta lui, pentru memoria sa, chiar daca inteligenta poate fi folosita si in scopuri distructive.
- Nicholas Chatman este adolescentul aproape barbat, Masculul Alfa, cel care practica rugby. Un barbat totusi sensibil, un personaj parca prea matur pentru cei din jurul tau. Cel putin in aparenta.
- Chadwick Meade este ciuca batailor, “cel mai prost din curtea scolii”, personajul pe care Ben se racoreste cel mai des. Il umileste constant, in cele mai diferite forme, toti ceilalti nefacand altceva decat sa se uite consternati. In sinea lor zic mersi ca nu sunt ei tinta. Uneori chiar il ajuta pe Ben sa-si puna in aplicare ideile malefice.
Lilly Cahill este eleva cea noua, elementul disturbator, cel/cea din cauza caruia/careia se intampla totul. Stereotipic, ea se cupleaza cu masculul alfa, calculul fiind tot unul “cinic”: este in siguranta daca este cuplata cu el. Nu vrea sa riste, integrarea este mai usoara daca se cupleaza cu el.
Las la urma personajul care joaca foarte putin, dar care mi-a placut cel mai mult: doctorul, psihologul/psihiatrul, cel care pare a juca exact rolul pe care-l au toti spectatorii. Da, ati citit bine, si el in spectacol, ca si noi in public, incercam sa intelegem tot ce s-a intamplat, incercam sa scuzam, macar partial, acele comportamente. Oare cum s-a ajuns acolo, oare cine e de vina, oare ce am putea face sa prevenim?
Fix din acest motiv, eu am reusit sa ma pun cel mai usor in pielea doctorului Richard Harvey. Excelent personaj, chiar daca pare ca a inteles la fel de putine cate am inteles si noi, ca spectatori. De fapt, exact cum ziceam la inceputul paragrafului, EXACT din acest motiv il apreciez atat de mult. Empatizez cu el. Cu el mai mult decat cu ORICARE dintre celelalte personaje.
Ma rog, mai este si diferenta de varsta, simt ca sunt din ce in ce mai departe de varsta adolescentei, ca-i inteleg din ce in ce mai putin. Ceea ce, de fapt, este firesc. Varsta nu iarta pe nimeni.
Per total, Punk Rock este un spectacol excelent, care este mult mai bine inteles de catre parintii de adolescenti. Il recomand tuturor, pentru ca tinerii si adolescentii ar trebui intelesi de toata lumea, chiar si de catre cei care, teoretic, nu au in fisa postului intelegerea lor.
Pentru ca articolul meu este, ca de obicei, atipic, va recomand 3 recenzii online despre Punk Rock: Gabriela Hurezean, Alina Epingeac si TeenPress. La o simpla cautare pe Google veti gasi mai multe recenzii, eu v-am dat doar cele mai reprezentative 3 recenzii, fiecare in felul ei. Va las sa descoperiti singuri in ce fel este fiecare dintre ele reprezentativa. Nu vreau sa va fac spoiler nici macar la recenzii.
ps: Nu confundati acest Punk Rock cu spectacolul aproape omonim de la Teatrul In Culise: Punk Rock mama. Ma rog, intre timp, cei de la Teatrul In Culise i-au schimbat numele, acum se numeste Eu, mama si … pisica.