Puslamaua
Distributia:
Vlad Popescu
Ancuta Vochin
Georgiana Vratiu
Gabriela Enescu
Regia – Ancuta Vochin
Scenografia – Stage Bucharest
Regia tehnica – Cristian Dunareanu
Spectacol vazut la Teatru Infinit
Puslamaua – Opinie LaTeatru.EU
Spun din start: Puslamaua s-a jucat in mai multe locuri. Eu l-am vazut la Teatru Infinit, dar s-a jucat si la Sala Luceafarul. Poate si prin alte locuri. Nu mai zic de provincie. Puslamaua nu-si gaseste locul, umbla din floare in floare. Isi merita numele, deci.
Raman la titlul spectacolului si spun ca Puslamaua este un fel de Don Juan autohton si contemporan. Ca sa intelegeti diferenta, ganditi-va la Don Juan si la conotatia sa pozitiva, de invidiat, si la Puslamaua, si a sa conotatie negativa.
Cum ar zice un clasic in viata: “Cum suna Don Juan si cum suna Puslamaua?”. Cam asta este diferenta de mentalitate dintre epoci, caci obiectiv vorbind, fara sa va dezvalui mai multe, Puslamaua autohtona este mult mai morala si mai sincera decat Don Juan-ul original.
Puslamaua (Marcel Popa) apare foarte putin in spectacol, in rest el este portretizat de 3 dintre femeile sale: fosta sotie, actuala sotie si amanta. Fiecare reprezinta, de fapt, o parte din el. O parte a vietii sale. Nu va spun ce au in comun cele 3 femei, va trebui sa descoperiti singuri acest lucru.
Ce vreau sa subliniez este alt lucru: modul foarte putin conflictual in care cele 3 comunica. Ganditi-va asa: sotia actuala L-A FURAT unei alte femei, drept urmare nu se mira atunci cand afla ca el are o amanta. Ea pateste exact ce a facut ea altei femei. Probabil ca asta a calculat din start.
Povestea este exemplificarea vorbei “unele femei sunt inselate din cauza lor”. Evident ca nu TOATE femeile se afla in aceasta categorie. La fel de evident este ca inselatul nu este nicidecum ceva moral, ceva ce as vrea sa incurajez. Nu incurajez in niciun sens.
Insa mai este o vorba la care eu tin foarte mult: nu poti avea incredere in tradatori, caci vor trada din nou. Tradus un pic mai vulgar ar suna in felul urmator: cel mai grav lucru care ti se poate intampla atunci cand furi femeia cuiva este sa ramai cu ea. Evident, este valabil si atunci cand este vorba de barbatul cuiva.
In momentul in care ai incredere intr-un tradator, problema devine a ta. El face doar ceea ce stii deja ca face. Take it or leave it.
Revenind la spectacolul Puslamaua si la montarea sa, in mod cert cel mai interesant personaj este Marcel. Eu unul as fi preferat ca el sa nu apara deloc. Ori sa apara doar pentru scena finala. Un personaj pe care-l cunoastem doar din descrierile altora mi se pare mult mai interesant, mai ofertant, insa chiar si asa mi se pare un personaj misto.
Iar finalul, cu al sau twist, mi s-a parut excelent: spectaculos, memorabil, amuzant, care te face sa regandesti intreaga poveste. Cat de puslama este Puslamaua? Sau este asa doar pentru ca asa-l vad femeile din viata lui?
Mergeti sa vedeti Puslamaua si incercati sa va puneti in pielea lui. Desi unii cititori se vor mira (mai ales unele), eu am empatizat cu el. Ma rog, nu-l pot intelege la partea cu casatoria, de ce ai vrea sa te casatoresti ca principiu, insa chiar empatizez cu el. Ceea ce cred ca se intampla in cazul majoritatii spectatorilor, chiar daca multi nu vor avea puterea sa recunoasca asta. Nici public, nici macar in oglinda, in fata propriei constinte.
ps: Ancuta Vochin este deopotriva amanta, dar si regizoarea spectacolului Puslamaua. Chiar daca nu as fi stiut a doua informatie, ca este si regizoare, inca din start mi s-a parut evident ca ea este cheia, ea este femeia cea mai importanta din acel triunghi feminin. Daca vreti sa urmariti un singur personaj, asa cum fac eu in cazul multor spectacole, pe ea trebuie sa va “focusati”. La final imi veti da dreptate.