Rege negeluit
dupa Regele Cerb de Carlo Gozzi
Regie: Ingrid Bonta
Distributie:
Claudia Dionise
Alexandru Fainisi
Mihai Capatina
Cristian Dionise
Rege negeluit – Opinie LaTeatru.EU
Prima oara cand am citit titlul acestui spectacol, Rege negeluit, am crezut ca este o greseala. Credeam ca este NELEGIUIT, care pentru mine avea mai mult sens atunci. Dupa ce am vazut spectacolul mi se pare ca titlul este perfect potrivit in peisaj.
Nu va zic foarte mult din poveste, stiti oroarea mea de spoilere, asa ca va spun pe scurt ideea principala: exista o formula magica pe care o poti zice deasupra unui cadavru daca vrei ca sufletul tau sa intre in acel cadavru. Poti intra intr-un corp de animal, dar poti intra si intr-un corp de om.
Drept urmare, un supus, un ministru, decide sa intre in corpul regelui pentru a fi si el rege. Cum ajunge sa intre in corpul Maiestatii Sale, ce face el in aceasta calitate si cum “se rezolva” totul ramane sa descoperiti singuri.
Evident ca eu, pe langa ceea ce vedeam pe scena, incercam sa-mi imaginez ce as putea face eu cu o atare putere. In corpul cui as intra si de ce?
Evident ca tendinta este de a spune ca trebuie intrat in corpul unuia important, sa traiesti o viata mai buna. Insa poate uneori ti-ai dori sa intri in corpul cuiva care participa la o intalnire importanta (unde esti barfit). Ori poate ai vrea sa-ti iei o saptamana de vacanta, drept urmare ar urma sa intri in corpul unuia lipsit de griji (sa zicem al unui student).
Interesant este ca nu doar sufletul intra, ci si intregul tau creier. Practic, erai tu in alt corp, insa cunostintele erau cele dobandite de tine. Ceea ce, fie vorba-ntre noi, ar putea fi o problema. Sa zicem ca vrei sa iei locul unui afacerist. Apai ai duce-n cap firma, oricat de incompetent ti se pare acel afacerist. Sau cel putin asa as face eu.
Incerc sa ma gandesc la ceva banal: eu sa conduc o masina. Apai eu n-am carnet si nici n-am avut vreodata curiozitatea sa invat (sunt prieteni de-ai mei care au invatat sa conduca, care pe la tara, care prin excursii cu clasa, cu mult inainte sa faca 18 ani). Nu as fi in stare nici macar s-o pornesc. Iar daca D0amne-Fereste as porni-o, nu garantez unde anume m-as opri cu ea.
Desi tot ce zic eu aici este cat se poate de serios, spectacolul este de fapt unul neserios. As zice ca e un pic de Commedia dell’arte, doar ca si aici e relativ: e un fel de parodie a commediei dell’arte. Ceea ce le-a iesit, spectatorii rad, mesajul se intelege totusi, toata lumea iese fericita din sala de teatru.
Foarte bune interpretarile actori, care actori sunt pe rand mai multe personaje. Mi-a placut mult de Claudia Dionise, foarte convingatoare in rolurile ei, fara ca asta sa insemne ca baietii ar fi gresit in vreun fel partitura lor.
Desi este o parodie si pare ceva banal, de fapt Rege negeluit este un spectacol destul de greu de interpretat. Ok, actorii cred ca s-au distrat la repetitii mai mult decat ne-am distrat noi in sala de teatru, insa rolurile nu-s nicidecum usoare. Si chiar daca e un fel de parodie dupa commedia dell’arte, tot trebuie sa laud incercarea. Mi-as dori mai multa commedia dell’arte pe scenele romanesti. Stiu ca e grea, stiu ca nu multi se pricep s-o joace si s-o regizeze, dar fix de asta aceia putini care o stiu ar trebui s-o practice mai des.
Mergeti sa vedeti Rege negeluit la Teatrul Coquette. La prima vedere este o comedie usoara, dar sub primul strat se afla multe altele. Eu zic doar sa fiti un pic, dar doar un pic, atenti. Nu veti regreta.