Regina Mama
de Manlio Santanelli
Regia: Ingrid Anamaria Bonta
Distributie: Olga Delia Mateescu si Gabriel Costan
Multumiri speciale: Liana Dumitru si Andrei Lepadatu
Vazut la Teatrul Coqeutte
Regina Mama – Opinie LaTeatru.EU
Povestea spectacolului Regina Mama este una aparent simpla: Alfredo, un jurnalist cu putine realizari, aflat intr-un moment de cumpana al vietii sale, se intoarce in casa mamei sale, Regina, pretextand ca doreste sa o ingrijeasca. De fapt, el doreste sa scrie o carte despre ultimele clipe din viata ei, crezand ca acea carte-reportaj ii va relansa cariera, il va aduce in prim-plan.
Relatia dintre ei este dificila, basculand constant intre agresivitate, ura, iubire si nostalgie. Finalul este unul complet neasteptat si tragic, pe care va invit sa-l descoperiti singuri.
De fapt, asa cum deja v-ati dat seama, al treilea scop al sau era acela de a se regasi, de a se redescoperi, acest lucru putand fi facut doar in casa unde s-a nascut. Nu poti sa te redescoperi, regasesti, daca nu te impaci cu trecutul. Singura legatura cu trecutul era mama Regina, impacarea cu ea putand avea loc doar cat timp ea traia.
Acum ar trebui sa va vorbesc despre cele 4 personaje. Stiu, pe hartie sunt 2, caci atatea apar, dar mai sunt inca 2 personaje, sora lui Alfredo si sotul Reginei, care nu apar, dar despre care se vorbeste foarte mult. Pe ei doar ni-i imaginam, incercam sa construim un portret al lor dupa descrierile celor 2 prezenti. Exercitiile de imaginatie care rezulta de aici sunt ofertante. Eu am tot incercat sa mi-o imaginez pe sora lui Alfredo, atat fizic, cat si psihologic. Incercam intai si intai sa stabilesc daca ea era la fel de “fucked up” precum era el. Speram ca nu, dar credeam ca da.
Regina Mama este o maniaca a controlului, o mama manipulatoare, care vrea sa-si domine fiul chiar si la varsta asta. Nu concepe nici ca e bolnava, nici ca ar avea nevoie de ajutor, asa ca pare a se bucura de necazul fiului. Il iubeste in felul ei pe Alfredo, insa iubirea este bolnava, nociva. Ea nu-si da seama ca-i face rau. Nu e clar daca asa s-a comportat dintotdeauna sau comportamentul ei este cauzat de boala, de “pierderea mintilor”. Probabil putin din fiecare.
Alfredo, fiul, este un barbat de 40 de ani inca imatur, intimidat, care este intr-o continua cautare a dragostei materne. A validarii acesteia. Este intr-o continua cautare de sine, pare a fi intr-o cumpana importanta a vietii din toate punctele de vedere.
Mi-a placut tensiunea care pluteste in aer, mi-a placut duelul pentru intaietate al celor 2, am apreciat sentimentul ambivalent de iubire-ura (love-hate) pe care fiecare dintre ei il nutreste pentru celalalt. Probabil daca il voi revedea, ceea ce am de gand s-o fac, voi gasi multe detalii ascunse care la prima vizionare mi-au scapat. Tensiunea a fost mult prea mare, mult prea intensa, ca sa pot fi atent la alte detalii. Eu eram pur si simplu nerabdator sa aflu cum se termina, eram acolo, in poveste, pe care o traiam intens.
Inteleg ca acest text a avut parte de o montare celebra in 1997, la TNB, cu Gelu Colceag la timona. Nu l-am vazut, dar din ce am gasit pe Google, in rolul baiatului a jucat Marius Bodochi (inteleg ca nu din prima, caci initial era un alt actor). Un Bodochi mai tanar, un Bodochi pe care eu nu am apucat sa-l vad. Nu pot face nicio comparatie cu acea montare, sper doar ca acest spectacol sa fie la fel de longeviv precum a fost acea montare. Eu chiar imi doresc asta.
Revenind la duelul celor 2 actori, Olga Delia Mateescu pare a-si eclipsa colegul ei de scena. Nu stiu daca acesta este scopul, daca aceasta a fost intentia regizorala, sau daca nu cumva ar fi fost mai nimerit un actor mai puternic, mai de forta, in locul tanarului Gabriel Costan. Plec de la premisa ca aceasta a fost intentia regizorala si ca piesa (textul) a fost gandit/a pentru a scoate-n evidenta rolul feminin. Ea trebuie sa dicteze tonul, ea trebuie sa fie in prim-plan.
Mergeti sa vedeti Regina Mama la Teatrul Coquette, un spectacol excelent, pe care eu intentionez sa-l revad cat de curand. Nu stiu in ce masura “vi se potriveste” personal, insa cu siguranta ati intalnit astfel de parinti, astfel de mame dominatoare. Personajele par credibile, eu am reusit sa ma transpun foarte usor in poveste. Ma simteam acolo, simteam ca le suflu in ceafa, ca trag cu urechea la “vesnicul” lor duel (conflict).