Rinocerii
de Eugène Ionesco
traducerea Vlad Russo si Vlad Zografi
regia: Vlad Massaci
scenografie, light & video design: Andu Dumitrescu
coregrafie: Florin Fieroiu
sound design: Vlaicu Golcea
grafica afis: Ioana Pirvan
fotografii: Anastasia Atanasoska
asistenta regie: Elena Tudorache
asistenta scenografie: Elena Molosag
Distributie:
Bérenger – Tudor Chirila
Jean – Liviu Pintileasa
Daisy – Andreea Alexandrescu
Dudard, Bacanul – Lucian Ionescu / Alin Florea
Botard, Patronul cafenelei – Sorin Miron
Logicianul – Dragos Huluba
Domnul Batran, Domnul Papillon – Lucian Pavel
Gospodina – Mihaela Macelaru
Bacaneasa, Doamna Boeuf – Simona Stoicescu
Chelnerita – Domnita Iscru
Vazut la Sala Mare a Teatrului de Comedie
Rinocerii – Opinie LaTeatru.EU
Despre Rinocerii nu pot sa vorbesc la trecut. Sunt obligat de situatie sa vorbesc sa prezent, sa vorbesc despre Rinocerii actuali (scriu cu majuscula si bolduit pentru a scoate in evidenta cuvantul, si din motive de intelegere a textului, dar si din motive de SEO). Riniocerii traiesc printre noi, sunt pretutindeni, chiar daca pentru unii nu sunt atat de evidenti. Devin Rinoceri doar in anumite circumstante.
Chiar daca este deja arhicunoscuta, va dau mai jos melodia Rinocerii, scoasa de cei de la TAXI. Nu-mi place ritmul, nu-mi place timbrul vocal al solistului, abia am putut s-o ascult pana la capat, insa pentru intelegerea articolului recomand parcurgerea in intregime a melodiei.
Pentru a pricepe insa ce vreau sa arat, sa demonstrez, va trebui sa ascultati si replica, cea facuta de Mesterul Manele:
Asadar, ne aflam intr-o situatie paradoxala, absurda: avem 2 tabere care considera ca Rinocerii sunt … ceilalti. Daca nu intelegeti de ce, va explic un pic: tabara “pro-europeana” considera ca ceilalti, “extremistii”, s-au rinocerizat, s-au fanatizat. Ceea ce s-a petrecut in Germania interbelica s-ar petrece in Romania actuala. In fond, Eugen Ionesco scrisese aceasta piesa (in 1959) cu referire clara la nazism. Deci, din punctul lor de vedere, nimic nou sub soare.
Insa si tabara cealalta ii considera rinoceri pe ceilalti: s-au anulat alegerile, traim deja intr-o dictatura, asta dupa ce am trecut printr-o pandemie in care toata lumea respecta intocmai regulile din ce in ce mai absurde. In loc sa se revolte, oamenii nu doar ca au acceptat anularea alegerilor, ci au si aplaudat-o. Iar in pandemie nu doar ca nu s-au revoltat, ci chiar au inceput sa-i reclame pe cei care nu se supuneau ordinelor. Nu este aceasta o rinocerizare? Unii au distrus democratia (sau ce intelegeam multi dintre noi prin democratie) in numele democratiei. Ca si cum, in piesa lui Ionescu, cei care nu se rinocerizasera ar fi luptat contra rinocerilor incercand … sa-i omoare. Te aperi de extremism prin masuri extreme.
Am fost tentat sa spun ca situatia este noua, doar ca, ce sa vezi, de fapt istoria se repeta. Citeam in Revista Rinocerul (ce bine se potriveste titlul in acest context) o comparatie intre actuala montare si prima montare a textului, care a avut loc in 1964 tot la Teatrul de Comedie. Va invit sa cititi sa cititi intreaga cronica, insa ce mi-a atras atentia mie a fost “motivatia”: cum de a fost montat un astfel de text intr-un stat totalitar? Incercati sa va ganditi un minut, eu n-as fi gasit raspunsul (din cauza varstei probabil).
Raspunsul este simplu: comunistii au fost “mintiti” ca piesa este de fapt despre nazisti. DOAR despre nazisti si nazism.. Nu este despre dictaturi la modul general, ci despre nazism.
Care este asemanarea cu zilele noastre? Pai este banal de simplu: in zilele noastre se infrunta 2 tabere de rinoceri, unii verzi-rosii-albastri si altii aurii.
Nu stim cat de absurzi, extremisti, sunt unii sau altii pentru ca, asa cum e ea, democratia noastra mai are si niscaiva mecanisme care o protejeaza. Unele mecanisme fac bine, altele fac rau (asa cum anticorpii dintr-un organism pot face bine, pot distruge orice virus care intra, dar pot face si rau, caci exista femei care nu pot ramane insarcinate pentru ca organismul lor respinge efectiv orice sarcina).
Care este de fapt problema? Problema este ca daca duci pe cineva la acest spectacol, el il va vedea din propria perspectiva. Va vedea fix ce-i va conveni sa vada. Ii va considera pe ceilalti rinoceri, el fiind Berenger, cel care rezista eroic in fata valului de rinocerizare. Ceea ce, de fapt, nu va rezolva problema. Sau nu in mod direct.
Nu vreau sa trag vreo concluzie politica, pentru ca pur si simplu nu cred ca exista una, asa ca in continuare voi spune cateva cuvinte despre montarea in sine. Mi-a atras atentia scena “in panta”, care te poate duce cu gandul la multe. La pericolul iminent, fiecare personaj putand “sa cada in gol” oricand. Dar pe mine m-a dus cu gandul si la nesfarsitele urcusuri si coborasuri pe care le ai de-a lungul vietii.
Desi ii inteleg logica, fumul mi s-a parut prea dens. Are legatura si cu faptul ca am nimerit foarte in fata. Sau poate am devenit de la o vreme prea sensibil la fum. As fi preferat sa fie mai putin si doar la inceput. Ce e mult strica.
Despre actori nu ar fi multe de spus. Mi-a placut mult Liviu Pintileasa, aproape perfect in rolul sau, insa Tudor Chirila mi-a ridicat niscaiva semne de intrebare. Interpretarea lui e foarte buna, insa eu am avut tot timpul impresia ca un alt actor ar fi dat mai mult. Parca e o palarie mult prea mare pentru el. Acolo trebuia un actor de forta, impunator. Un George Mihaita, un Mihai Constantin, ca sa dau doar 2 nume.(Mea culpa: aici trebuie un tanar, cei 2 nu corespund ca varsta. Ideea de baza ramane: trebuie un actor de forta, pentru Tudor Chirila a fost o palarie mult prea mare)
Stiu, problema e la mine, de fiecare data imi pun intrebarea “ce alt actor ar fi interpretat mai bine acest rol?”. Insa unii actori reusesc, prin interpretarea lor, sa para ca sunt cei mai indreptatiti, sa para ca NIMENI altcineva nu ar fi interpretat ca ei. Liviu Pintileasa mi-a dat aceasta senzatie, Tudor Chirila nu.
Chiar daca, repet, interpretarea lui nu avea ceva gresit. Nu am ceva de reprosat. Este precum o lucrare de doctorat care nu aduce nimic nou, care e corect realizata, curata, muncita, dar care nu te impresioneaza cu nimic. Nu are nimic original, nu aduce nimic nou. Ca ea mai sunt zeci, daca nu sute. Insa nu are nimic care sa il impiedice pe candidat sa obtina titlul de doctor.
Spectacolul Rinocerii este un spectacol foarte actual, un spectacol necesar, insa el trebuie dublat de DIALOG. Rinocerii si arinocerii de fapt nu dialogheaza, nici in viata reala, nici pe scena.. Ar trebui sa incepem sa vorbim mai mult cu ceilalti, ar trebui sa reincepem sa ascultam. Iar acest lucru ar putea incepe intr-o sala de teatru. Ce bine ar fi. Atunci cand a fost scrisa piesa, scopul era de preventie: sa nu se mai repete experienta traumatizanta a nazismului. Acum insa, intr-un plin proces de dublu-rinocerizare, spectacolul ar trebui sa fie nu vaccin, ci tratamentul. Oare va reusi? Pe vremuri, inainte sa ne vaccinam ni se spunea ca daca suntem bolnavi, chiar si un pic raciti, vaccinul ne va face de fapt rau. Oare cum vor sta lucrurile in cazul vaccinului teatral numit Rinocerii?