Romeo si Julieta – Teatrul Alexandru Davila din Pitesti

Romeo si Julieta
Regia: Bogdan Cioaba
Distributie: Sorin Dobrin
Ada Dumitru
Constantin Cotimanis
Paula Chirilă
Adrian Păduraru
Dan Ivanesei
Gabriel Gheorghe
Adrian Duta
Iulia Dumitru
Robert Tudor
Dan Andrei
Mirela Dinu
Mirela Popescu
Daniela Butusina
Puiu Margescu
Elena Mengheşi
Scenografia: Cristina Ciucu.
Solist vocal: Marius Balan
Muzica originala: Dan Byron; alte compozitii Jean Michel Rousseau
Coregrafia: Andreea Novac si corpul de balet al teatrului ”Alexandru Davila” Pitesti: Andreea Drugulescu, Daniel Maricescu, Loredana Prioteasa, Valentin Dobrita, Andreea Dragnea, Dragos Ionescu.

Romeo si Julieta – Opinie LaTeatru.EU

Desi Romeo si Julieta este cea mai celebra piesa din istoria dramaturgiei mondiale, personal am vazut doar cateva adaptari. Bune, foarte bune, dar nimic memorabil. Pe multe le-am evitat, plecand de la premisa ca nicio adaptare nu ma mai poate surprinde. Ceea ce, sincer, e fals. Caci, de fapt, strict teatral, fix adaptarile dupa textele clasice te pot surprinde. Poti fi surprins cu o abordare noua, cu costume noi, cu scenografie noua. Cu o interpretare noua, care sa iasa din tipare.

Ultima adaptare dupa Romeo si Julieta a fost vazuta la Teatrul Alexandru Davila din Pitesti. Despre aceasta am 5 observatii de facut, pe care trebuie, insa, sa le pun in context. Fiecare detaliu conteaza, unele offtopic in aparenta.

Am fost pentru prima oara la Teatrul Alexandru Davila din Pitesti

Este important de precizat asta. Dupa mine, fiecare teatru are specificul sau, fiecare sala are vibe-ul sau, fiecare oras are publicul sau.

Legat de cele 2 aspecte, am un lucru pozitiv de subliniat si unul negativ.

Primul lucru: sala are un vibe foarte misto. De cum am intrat in ea am simtit ceva pozitiv. Am simtit ca acolo se aude bine, acolo ma simt bine vizual. Sala clasica, scena clasica. Avea, insa, ceva ce-mi placea. Ceva inexplicabil. Prima impresie era, deci pozitiva.

Publicul, insa, m-a dezamagit profund. Continea absolut toate specimenele pe care le urasti intr-o sala de teatru: cei care vorbesc in timpul spectacolului, copii neastamparati, care vorbesc, deranjeaza si se agita, persoane care butoneaza telefonul, persoane care pozeaza cu blitzul, persoane care pozeaza cu sunet (sa se auda si clinchetul, caci fara el esti nesimtit degeaba).

Datorita publicului, insa, am apreciat mai mult actorii. Ii consider, la modul sincer, eroi. Cativa dintre ei mi-au marturisit la final ca la cat de concentrati erau chiar nu si-au dat seama de blitzuri. Ceea ce mi se pare uluitor, dar fix pentru asta ii apreciez mai mult. Pe toti!

Costumele sunt foarte moderne, regia este (aproape) clasica

Personajele sunt imbracate ca-n secolul 21. Sau hai, 20. Blugi si piele cei tineri, costume (colorate diferit, conform familiei din care fac parte) cei batrani. Te simti in secolul actual dupa imbracaminte, desi absenta tehnologiei te face sa crezi ca esti cam acum 10-15 ani. Serios: intr-un loc fara tehnologie, fara telefoane mobile, tablete si alte device-uri, nu pot simti in zilele noastre. Ma simt macar acum 10 ani.

Legat de telefoanele mobile, trebuie sa va povestesc o scena. La un moment dat, unul dintre personaje scoate din sacou … un spray de gura. Modul cum a bagat mana in sacou si cum a scos-o ma facuse sa cred ca va scoate un telefon mobil. Am fost cumva dezamagit ca n-a facut-o.

Regia este, insa, una clasica, normala, fara briz-briz-uri. Unii ar folosi termenul CURATA. Ca la scoala. Didactica. Corect facuta, ca la carte. Nimic gresit, nimic care sa iasa in evidenta.

Constantin Cotimanis este cel mai bun Lorenzo vazut

Dintotdeauna am fost de parere ca personajul cheie al spectacolului este Parintele Lorenzo. Popa Lori, cum il alinta un amic prin liceu, atunci cand aceasta opera fusese pusa, dintr-un motiv care-mi scapa, in manualul de limba ROMANA.

Problema, pana acum, la toate adaptarile vazute, era ca parintele Lorenzo era interpretat de un actor sters. Imi parea ca cele mai bune roluri erau date lui Romeo si Julietei, cumva ostentativ, restul personajelor doar gravitau in jurul lor.

Acum, insa, parintele este CEL MAI PROEMINENT personaj. Nu doar ca rolul i-a fost dat unui actor de calibru, Constantin Cotimanis, dar acestuia i s-a mai dat un rol: cel de povestitor. Vedeti in clipul de mai sus, caci cu asta incepe. Inca din inceputul spectacolului ni se arata care este personajul cheie, ni se spune la ce personaj sa ne uitam cu precadere.

Iar Constantin Cotimanis joaca PERFECT. Pare facut pentru acest rol. Care, altfel, nu prea e preot, ci mai mult vraci. Sau, ma rog, ceva intre. Ceea ce-l face cu atat mai misto ca personaj.

Si apropo de Lorenzo, pentru prima oara am intalnit un Lorenzo care sa regrete ceea ce a facut. Care sa se simta vinovat. Da, din textul piesei reiese vinovatia lui, dar pana acum nu am intalnit un Lorenzo care sa si regrete. Care sa-si constientizeze vina.

Julieta este foarte expresiva; Lorenzo pare lipsit de sentimente

O amica bloggerita, dupa spectacol, era extrem de nemultumita de Romeo. Il considera un Romeo robotic, inert. In contrast, bineinteles, cu o Julieta extrem de sensibila si expresiva (mi s-a facut pielea de gaina cand am vazut-o plangand; EXTREM de convingatoare in acea scena).

Acum, sincer sa fiu, mi-a placut usoara discrepanta dintre cei 2. Multa lume este obisnuita cu un Romeo sensibil, care eventual sa planga, sa te emotioneze. Toata lumea vrea, de fapt, ca cei 2 sa fie unul singur, sa se comporte la fel (“gandim la fel, iubim la fel”). In acest caz, de fapt, cei 2 sunt cat se poate de diferiti, ceea ce nu-i impiedica sa se iubeasca. Dimpotriva. In fond, extremele se atrag, nu?

Nu-mi dau seama daca diferenta asta evidenta este intentionat gandita ori este una intamplatoare. Nu-mi dau seama daca intr-o adaptare de Romeo si Julieta trebuie musai puse pe scena cupluri, adica niste oameni care si-n viata reala sa se iubeasca, multi sustin ca asa ar sta lucrurile, ca asa functioneaza cel mai bine.

Are cateva inserturi muzicale bune

Daca ati citit cu atentie detaliile tehnice de la inceput, veti observa cate ceva legat de muzica si interpretare. O parere scurta, succinta despre ele: sunt foarte scurte, bine interpretate, bine tintite. E drept, eu regret ca n-au fost mai multe, inca astept un musical ori semi-musical Romeo si Julieta care sa ma dea pe spate cu adevarat. Unul in genul Hamletului timisorean. Ce am vazut la Pitesti e un inceput.

Concluzii Romeo si Julieta

Adaptarea teatrului din Pitesti a celebrei piese Romeo si Julieta este una de buna calitate. Imbina regia clasica cu costumele moderne, imbina sensibilitatea Julietei cu raceala lui Romeo si cu expansivitatea parintelui Lorenzo. Reuseste sa multumeasca publicul si criticii printr-o abordare corecta, curata, fara a da pe spate prin ceva iesit din comun. Merita vazut, la fel cum merita vizitat Teatrul din Pitesti, un loc unde mi-am propus sa merg mai des.

Dupa O scrisoare pierduta, acum mi-a placut si Romeo si Julieta. O fi semn ca incepe sa ma atraga din ce in ce mai mult teatrul clasic? (pozele cu Ada Dumitru – Julieta si Constantin Cotimanis – Parintele Lorenzo sunt facute de Irina Baragoi)