Rosmersholm
dupa Henrik Ibsen
Un performance in regia lui Alexandru Nagy
Dramatizare: Dan Boldea
Asistent regie: Iana Oprisa
Distributia:
Rosmer – Raul Pacurar
Helseth – Carmen Ionescu / Cristina Casian
Rebecca – Iulia Dinu / Tamara Roman
Kroll – Dorin enache /Serban Ghilvaci
Beate – Paula Trifu / Georgiana Cotoi
Vazut pe data de 5 februarie 2023 la Teatrul Godot
Rosmersholm – Opinie LaTeatru.EU
Ibsen nu este nici pe departe dramaturgul meu preferat. Nu inseamna ca ii bagatelizez opera, ca nu i-o apreciez. Doar ca nu este neaparat pe placul meu.
I-am spus aceste lucruri unui amic din lumea teatrului. Un om foarte citit, foarte cunoscator. Omul, caruia nu-i dau numele, mi-a spus ca spun asta pentru ca nu am vazut inca vreo montare care sa ma dea pe spate. Ca Ibsen este, de fapt, greu de montat. Pentru un spectator de rand, asa ca mine, este si greu de citit. Eu oricum nu prea citesc dramaturgie, deci e clar ca singurul contact posibil cu opera lui Ibsen sunt montarile teatrelor romanesti.
Pana la Rosmersholm lui Alexandru Nagy (as fi zis de la Teatrul Godot, dar inteleg ca s-a mai jucat si prin alte locuri; din articolul Alinei Epingeac aflu ca s-a jucat si pe undeva pe la Casa Presei, intr-un loc unde, recunosc, nu am avut ocazia sa merg), nu am putut zice niciodata ca vreo montare de Ibsen este memorabila.
Aceasta montare, insa, mai ales intro-ul si outro-ul (introducerea si incheierea, modul in care erai introdus in atmosfera), m-au dat realmente pe spate. Am intrat intr-un Palat Bragadiru foarte intunecat si foarte … linistit. Toata lumea vorbea in soapta, toata lumea era sobra, linstita, asteptand cuminte inceperea spectacolului. Care spectacol incepuse de fapt inca de cand deschideau usa cea mare a Palatului Bragadiru.
Suntem in Norvegia, in anul 1886. Sase persoane sunt blocate la Rosmersholm, iar tu ca spectator pari de asemenea blocat in sala de teatru. Blocat nu neaparat in sensul propriu, juridic, nu esti sechestrat, nu pare asta, insa rar am vazut spectatori care sa stea atat de drepti in sala de teatru. Unii pareau jenati atunci cand comandau, parca se scuzau cand faceau asta.
Spuneam mai sus ca suntem 1886, insa anul este oarecum irelevant. In afara absentei tehnologiei, care teoretic poate fi explicata si altfel, poate fi cauzata de un conservatorism extrem, de pilda, nu ni se sugereaza prin nimic anul desfasurarii actiunii. 1886 poate fi, la limita, chiar si 1950 ori chiar 1980.
La ce asistam de fapt? Este, din punctul meu de vedere, un fel de 3 in 1: o inmormantare/parastas, un purgatoriu si o spovedanie. Cate un pic din fiecare, atmosfera fiind una cu adevarat sinistra. Nu vreau sa va dezvalui nimic, chiar m-as simti vinovat, atat fata de muritori, cat mai ales fata de … cei de dincolo, asa ca ma opresc aici. Cum personajele din Rosmersholm nu le cunosteam in prealabil, nu vazusem o alta montare, senzatia pe care am trait-o a fost una ciudata: simt ca am cunoscut sufletul unor persoane necunoscute. Nu detaliez, prefer s-o las asa, cu siguranta ati inteles la ce m-am referit.
Personal, Rosmersholm mi s-a parut unul dintre cele mai COMPLETE (ca senzatii, ca trairi) spectacole de teatru vazute in ultima vreme. Scriu dupa aproape o luna despre el, dar ma simt de parca l-as fi vazut ieri. Peste 1 an as scrie acelasi lucru. Chiar daca, recunosc, mi-au venit greu cuvintele. Pentru ca SIMT ca ORICE as scrie despre spectacol fie ar strica, ar face spoiler, fie nu s-ar ridica la nivelul acestuia. Este un spectacol pe care-l SIMTI, IL TRAIESTI, fara sa poti explica prea bine ce ai simtit. Traiesc rar acest sentiment, insa in acest caz mai era un sentiment: acela ca TREBUIE sa scriu despre spectacol, ca TREBUIE sa il recomand. Sunt OBLIGAT MORAL s-o fac. As putea chiar sa fiu bantuit in caz contrar …