Schneider & Schuster de JOSHUA SOBOL

Schneider & Schuster de JOSHUA SOBOL
Autor: JOSHUA SOBOL
Traducător: ADA MARIA ICHIM
Actori: MIHAI CĂLIN
RICHARD BOVNOCZKI
Regie, ilustrație muzicală: LUCIAN PAVEL
Scenografie:  MIHAI PĂCURAR
Grafica afis: MIHAI PĂCURAR

Coregrafia: SILVIA CĂLIN

Durata spectacolului: 75 minute
Locatie: Arcub – Hanul Gabroveni

Nu cred in Dumnezeu, nu ma rog, deci, nimanui, insa undeva acolo sus exista o entitate, divinitate, destin, cum vreti sa-i spuneti, care aranjeaza lucrurile si le face sa fie asa cum trebuie sa fie. Generatia tanara are o expresie, Karma is a bitch, care ar trebui sa inlocuiasca atat divinitatea credinciosilor, cat si conceptul economic al liberalismului numit Mana Invizibila.

Pentru ca vorbim despre divinitate si Dumnezeu, mai trebuie sa invoc ceva: expresia Dumnezeu are umor. Eu nu cred in El, asa ca nu pot afirma cu certitudine asta, insa fie ca-i El, fie ca-s inlocuitorii Sai, entitatea d-acolo are cu siguranta umor.

Sa va explic cum sta treaba in cazul meu. Asadar, in ultima vreme am tot asociat spectacole de teatru ori filme cu bancuri. In fata mea imi veneau, parca pe tava, explicatiile unor glume celebre. Ultimele 2 articole de pe acest blog sunt un exemplu elocvent (aici si aici).

Ce credeti ca a urmat? Pai un spectacol care se incheie cu o intrebare: Daca viata ta ar fi un banc, care ar fi acela? Care este bancul tau reprezentativ?

Nu am o experienta de viata foarte vasta, am 30 de ani, nu sunt la finalul vietii (ma rog, nu pot baga mana-n foc, dar asa zic si sper eu), insa intrebarea asta m-a lovit direct.

La cei 30 de ani ai mei, care este bancul reprezentativ? Stiu atatea bancuri, asociez multe evenimente si intamplari cu bancuri, pot spune un banc cam la fiecare povestioara a cuiva. Si, totusi, care este bancul meu?

Sau, reformuland: pot rezumva viata mea printr-un singur banc?

Daca stau sa ma gandesc, e destul de nasol. Toata viata mea, toti cei 30 de ani, care cuprind pruncia, copilaria, adolescenta, tineretea, toti sa poata fi cuprinsi intr-un singur banc?

Nu ma deranjeaza ca-i vorba despre un banc, nu ma deranjeaza ca viata, oricat de trista ar parea, poate fi redusa la ceva vesel. Dimpotriva, asta-mi convine, ma avantajeaza. Bancurile chiar ma reprezinta.

Doar ca am o problema cu acel unul, acel unic banc. De ce doar unul? Iar acel banc CINEMIL alege? Ok, aleg eu bancul, fac eu alegerea asta, dar cum il aleg? Ce inseamna ca ma reprezinta?

Eu as alege bancul ala scurt si cuprinzator despre olteni.

L-am ales, e bun, ati ras, cei care sunteti olteni v-ati umplut de mandrie, dar e reprezentativ? Cat de simplu sunt? (ca perfect cred ca acceptati cu totii c-as fi :D)

As zice, totodata, si bancul spus intr-un articol precedent:

Daca stau sa ma gandesc, e aproape motto de viata. In unele locuri fie nu intri deloc, fie daca ai intrat, joci hora pana la capat. Si fix asa sunt eu. Deci ma reprezinta, dar pana la ce punct?

As putea invoca si bancul din articolul precedent, cu batranica aia care, capoasa, nu voia sa treaca strada. Sa va zic cati oameni am ajutat aproape impotriva vointei lor?

V-as mai zic inca vreo 10 bancuri. Alte 20 cu siguranta ma reprezinta, dar nu-mi vin in minte. Alte 50 sunt reprezentative din punctul altora de vedere. Asadar, cum aleg bancul reprezentativ? Bine, m-as putea intreba si de ce sa-l aleg eu? De ce eu si nu ceilalti (care ceilalti?)?

Mergeti sa vedeti Schneider & Schuster. Eu v-am zis finalul, v-am zis ultima replica, dar sa stiti ca nu v-am facut deloc spoiler. Dimpotriva: eu zic sa va ganditi la banc, sa-l aveti in minte si sa vedeti spectacolul. Apoi sa spuneti daca spectacolul v-a schimbat bancul 🙂 Serios, sunt sanse mari sa se intample asta. Salutari TEATRALE tuturor!