Secretul familiei Posket
dupa Arthur Wing Pinero
Traducere: Valeriu Moisescu
Regie: Dan Tudor
Adaptare: Dan Tudor
Ilustratie muzicala: Dan Tudor
Muzica originala: Dan Tudor
Scenografie: Andrada Chiriac
Coregrafie: Florin Fieroiu
Regia tehnica: Costi Lupsa
Distributie:
Dl. Posket: Dan Puric
Agatha Posket: Monica Davidescu
Charlotte: Irina Cojar
Cis Farringdon: Ionut Toader
Colonelul Lukyn: Dan Tudor
Capitanul Horace Vale: Marius Rizea
Dl. Bullamy: Dragos Ionescu
Dl. Wormington: Tomi Cristin
Wyke: Mihai Muntenita
Beatie Tomlinson: Fulvia Folosea
Popham: Afrodita Androne
Inspectorul Messiter: Marcelo-S Cobzariu
Achille Blond: Daniel Badale
Isidore: Andrei Duban
Marlene : Oana Constantinescu
Politistul Harris: Axel Moustache
Politistul Bird: Vlad Vilciu
Politistul Fox: Adrian Dima
Politistul Wolf: Ionut Gurgu
Vazut la Sala Mare (Sala Ion Caramitru) a Teatrului National din Bucuresti
Secretul familiei Posket – Opinie LaTeatru.EU
Nu mi-au placut niciodata puritanii, cei care se lauda cu cat de imaculati sunt, apostolii dreptatii absolute. Ii privesc stramb si ma gandesc la secretele pe care acestia le ascund. Monumentele de corectitudine nu sunt de fapt cei mai corecti oameni, nu sunt niste sfinti. Ori, ca sa fiu mai precis, nu sunt sfinti in toate privintele.
Domnul Posket, interpretat excelent de Dan Puric, este un astfel de om. Un judecator integru, care te condamna pentru orice, care nu are mila, respectand la virgula litera legii. Nu te iarta, indiferent de fapta.
Totusi, are si el un secret, chiar daca in ochii tuturor pare un exemplu de moralitate. Si nu doar el are un secret, caci se pare ca fiecare membru al familiei Posket are un secret. Secretul familiei Posket este ca fiecare membru al acesteia are un secret.
Elementul declansator, cel care strica echilibrul familiei, este aparitia cumnatei domnului Posket. De la ea pleaca totul, chiar daca nu se face ea vinovata de toate problemele. De fapt, daca ar fi sa judecam personajele din punct de vedere moral, cumnata ar iesi cel mai bine. Nu va spun mai multe, va trebui sa descoperiti singuri cine-s celelalte personaje, cine-i colonelul Lukyn, de ce este special copilul familiei Posket si cum se termina totul.
Nu vreau sa va vorbesc despre copilul familiei Posket, il veti descoperi singuri, insa vreau sa va spun cateva cuvinte despre colonelul Lukyn, interpretat de REGIZORUL Dan Tudor. Avand in vedere anvergura celor 2 Dani, Tudor si Puric, spectacolul pare un fel de duel indirect intre cei 2. Aparent, Dan Puric castiga prin profunzimea personajului, in timp ce Dan Tudor reuseste sa-si duca personajul foarte mult in zona burlescului. Il duce excelent in acea zona, fara sa il exagereze prea mult.
Ajung la partea importanta: de ce mi-a placut enorm Secretul familiei Posket? Ce are acest spectacol atat de bun?
Pai este simplu: este un spectacol CONSTRUIT cap coada avand un singur scop, acela de a face spectatorul sa rada. Atat textul, scris la finele secolului 19, cat si montarea actuala, au ambele acest scop. Moment in care mi-am readus aminte de declaratiile lui Seinfeld, despre care am scris acum cateva zile. Din pacate, din ce in ce mai putine spectacole ori filme sunt construite in acest scop. A distra publicul pare ceva demodat, din alta epoca, ceva ce un regizor contemporan nu ar trebui sa faca.
La teatru nu se rade. Asa le place unor teatrologi se spuna. Ei chiar sunt convinsi de spusele lor. Chiar cred ca teatrul este un templu unde rasul este doar tolerat. Din pacate, dupa ei se iau multi regizori, care ajung si ei sa creada asemenea tampenii.
Din acest motiv, va indemn din tot sufletul sa mergeti sa vedeti Secretul familiei Posket. Cu siguranta va veti distra. Restul este bonus. Distractia este obiectivul principal al spectacolului, obiectiv pe care si-l atinge cu brio. Cred ca este spectacolul la care am ras cel mai mult din ultimii multi ani. De la TNB cu siguranta!
One thought on “Secretul familiei Posket – TNB”