Si cerul va fi alb
dupa texte de Tennessee Williams
Regie: Mihai Manolescu
Scenografie: Mihai Manolescu
Distributie:
Ioan Andrei Ionescu
Ruxandra Balasu
Spectacol vazut la Teatrul Coquette
Si cerul va fi alb – Opinie LaTeatru.EU
Tom Wingfield este personajul central al piesei Mesajeria de sticla. Nu stiu daca acum se mai joaca prin Bucuresti, la un moment dat se juca in 2 locuri in acelasi timp.
Proprietatea condamnata este o piesa mai putin cunoscuta a aceluiasi autor american. Ea a fost facuta celebra de ecranizarea sa cinematografica din 1966, una unde-l regasim ca scenarist pe marele Francis Ford Coppola. Este al doilea film al SCENARISTULUI Coppola.
Orfeu in infern este o piesa de teatru scrisa de Tennesee Williams in 1937. Este si mai putin cunoscuta, fiind o poveste mult prea americana. Deci mult prea putin interesanta publicului non-american. Inteleg ca in tara noastra a devenit celebra fiind pusa in scena audio, ca spectacol al teatrului radiofonic. Mai jos este link-ul de YouTube al acestui spectacol radiofonic (daca aveti rabdare).
Mihai Manolescu reuseste sa faca o poveste din aceste 3 piese: preia un personaj din prima, unul din a doua, ia niste condimente din a treia piesa (va las pe voi sa le descoperiti) si creaza o piesa noua, cu viata proprie.
In aceasta noua poveste, Tom Wingfield se intoarce si incearca sa-si inteleaga tatal. Incearca sa-i inteleaga plecarea. Despre sarutul platit, dar niciodata primit, despre vesnicul adolescent care refuza sa se maturizeze, care inca traieste in trecut pentru simplul fapt ca nu l-a putut intelege, nu va voi spune nimic. Va trebui sa descoperiti totul singuri.
Eu va voi spune insa un singur lucru: nu o veti vedea pe Alva, asa cum probabil va asteptati, asa cum cei care stiu despre cine-i vorba si-ar fi dorit, ci o veti vedea pe sora ei (interpretata excelent de Ruxandra Balasu). Pe Alva o veti descoperi din ceea ce va vor spune despre ea sora ei si Tom.
De fapt, la acest spectacol vin 2 tipuri de spectatori: cei care cunosc deja personajele si care vor sa-si dea seama cat sunt de apropiate de personajele pe care si le inchipuisera ei, si cei care nu au avut tangente cu ele, care incearca sa le descopere in sens invers, incearca sa-si imagineze, pe baza piesei scrise si puse in scena de Mihai Manolescu, cum sunt ele de fapt in scrierile originale.
Culmea este ca eu sunt undeva la mijloc, caci il stiu pe Tom din Menajeria de sticla, desi partial, vag, asa ca pentru mine el a fost personajul principal, la el am fost atent pe parcursul spectacolului. Pe el m-am focusat, ca sa folosesc un termen la moda.
Daca maine as vedea o montare dupa Menajeria de sticla, m-as raporta la personajul vazut pe micuta scena a Teatrului Coquette. Fara sa vreau, acest Tom a devenit reperul meu, acest spectacol, foarte mic si dragut, jucat intr-un spatiu intim (unde am avut placerea sa stau chiar in primul rand, totul desfasurandu-se la maximum 1 metru de mine, uneori, in cateva scene, chiar mai aproape), a devenit emblematic. Stiti deja, pe mine ma atrag mai mult spectacolele independente, jucate in teatre mici, pe scene de dimensiuni reduse. Spectacolele mari, ample, desi le apreciez, nu-mi raman la fel de mult in memorie. Parca nu ma simt atat de bine, atat de natural, acolo. Parca nu ma simt atat de mult in miezul actiunii.
Legat de Teatrul Coquette, spectacolul Si cerul va fi alb a insemnat revenirea mea la acest teatru, in acest sediu, dupa o pauza de cativa ani. Fusesem aici undeva demult, inainte de pandemie. Mai vazusem un spectacol de-al lor, Valsul hazardului, in Amfiteatrul Masca. Deci spectacolul a fost mai mult decat un simplu spectacol.
Din toate aceste motive, eu va sfatuiesc sa mergeti sa vedeti Si cerul va fi alb. Daca nu am reusit sa va conving, va mai dau un ultim argument: priviti poza de mai sus. Imaginati-va ca titlul acestui spectacol m-a facut sa-mi iau pe mine UNICA MEA CAMASA ALBA. Am zis sa ma asortez cu cerul. Metaforic vorbind, evident. 🙂