Siciliana
de Aurel Baranga
Regie: Toma Enache
Scenografia: Maria Dore
Asistent scenografie: Ada-Maria Zaharia
Distributie:
Tatal, Tache Valsamache – Adrian Paduraru / Tomi Cristin
Mama, Jeni Valsamache – Corina Danila
Bebe, fiul amandurora – Vlad Vilciu
Fifi Androne – Ana Monica Vilcu / Iulia Bibu
Muki – Georgiana Ionescu / Teodora Daiana Pacuraru
Nichi – Dani Ionescu
Tiberiu Cezar Sicosan – Emanuel Varga
Spectacol vazut pe data de 29 ianuarie 202; pe rolurile dublate au jucat, in acea seara, Adrian Paduraru, Ana Monica Vilcu si Teodora Daiana Pacuraru
Siciliana – Opinie LaTeatru.EU
Cand vedeti titlul Siciliana, la ce va ganditi? Eu m-am gandit la ceva italienesc. La ceva cu mafie poate. La o tipa din Sicilia care ajunge, cumva, in alta parte. In Romania poate. E drept, afisul cu piesele de sah ma intriga: ce legatura are MAFIA cu jocul de sah? Pana sa cititi mai departe acest articol, puteti sa va opriti un pic si sa va ganditi strict la titlu. Ce va sugereaza el? La ce va zboara mintea cand il vedeti? Asta, bineinteles, daca nu cumva stiti deja textul. Ma rog, tot paragraful acesta este un mod un pic mai amuzant de a-mi pune cenusa in cap ca nu auzisem pana acum de acest text.
Acum sa vorbesc despre sah. Despre acest subiect as putea scrie pagini intregi. Am scris pana acum 2 articole, Viata ca un joc de sah, respectiv Sahul in viata de zi cu zi. Ambele sunt scrise pe blogul personal generalist, ambele au fost scrise provocat fiind de 2 evenimente. Nu intru in detalii, intrati pe cele 2 articole sa vedeti despre ce-i vorba.
Aici va voi spune, pe scurt, relatia mea cu sahul. Pentru mine, sahul la nivel amator este foarte util. Iti dezmorteste mintea, te face sa gandesti. Nu am fost niciodata adeptul memorarii diverselor mutari (asta fac profesionistii), deschiderilor clasice, chiar am fost dezamagit sa constat ca marii jucatori de sah sunt, printre altele, oameni cu o memorie foarte buna. Reformulez: sunt INTAI SI INTAI niste foarte buni memoratori.
Adica nu e rusinos sa ai o memorie buna, ci pur si simplu aveam eu o alta imagine in cap. Ii credeam oameni geniali. Oamenii cu memorie buna nu sunt neaparat geniali. Genialitatea inseamna altceva, cel putin pentru mine.
Am discutat la un moment dat cu cineva care facuse mai multi ani sah. Acea persoana, pe de-o parte, m-a laudat, dar pe de alta parte m-a criticat. In aceeasi fraza, ca sa zic asa. Spunea ca eu nu stiu nicio deschidere clasica, dar intuitiv raspund fix cum ar trebui sa raspund. Eu gandesc jocul foarte bine, il “vad bine”, chiar daca se simte de la o posta ca n-am facut niciodata sah profesionist. Pe de alta parte, zicea acea persoana, eu nu gandesc cu foarte multe mutari inainte. Eu sunt setat pe propriile mele planuri, propriile mele ganduri. Daca mutarea adversarului nu ma impiedica (aparent) sa imi urmez planul, atunci nici nu mai stau pe ganduri si merg inainte. Nu-mi pun niciodata intrebarea “oare de ce adversarul a facut aceasta mutare?”. Eu mor pe mana mea #cumarveni.
Cumva, joc sah exact cum actionez si in viata reala. Fix din acest motiv, ca nu vreau sa intru in detalii, eu cred ca sahul ar trebuie predat in scoli nu pentru a produce mari campioni la sah, ci pentru a-i educa pe cei mici. Daca fiecare situatie din viata este privita din punct de vedere sahist, daca am gandi macar cu 3 mutari inainte, poate am fi mai rationali. Si aceasta este doar o mica parte a discutiei despre sah.
Ce este Siciliana? Pai este … o deschidere la sah. Se cheama de fapt Apararea Siciliana. Puteti cauta pe Google sa vedeti ce inseamna. Eu va dau linkul de Wikipedia, dar cei care nu stiu macar regulile de baza ale sahului nu vor intelege mare lucru.
Povestea se petrece candva in anii 80, in Romania comunista. Tache Valsamache este ceva director in ministerul agriculturii, iar fiul lui, Bebe, tocmai a terminat agronomia. Cum era pe atunci, fiul primeste repartitie undeva la sat, in Mierlesti. “Isi va face meseria acolo”. Jeni, sotia lui Tache si mama lui Bebe, insista pe langa sotul ei sa intervina pentru a-l muta in Bucuresti.
Solutia gasita este … casatoria. Asa ca “micutul” Bebe se casatoreste cu tanara Fifi, absolventa de medicina, care la randul ei fusese repartizata la Mierlesti. Fiecare dintre ei, Bebe si cu Fifi, era cuplat: el cu o artista (o cantareata), ea cu un … sahist. Ideea era simpla: un barbat insurat avea sanse mai mari sa se transfere. Apoi, pentru reintregirea familiei, el urma sa o cheme pe ea la Bucuresti. Acesta era planul.
Insa pana sa vina transferul ei trebuiau sa locuiasca impreuna in acea localitate, Mierlesti. Ce anume se intampla acolo si cum se termina totul ramane sa descoperiti singuri.
Nu, povestea nu este despre sah, deci poate fi inteleasa si daca nu stiti regulile sahului. Insa avand in vedere faptul ca sahul ma intriga, ma intereseaza, chiar daca mai mult filosofic decat sportiv, trebuie sa recunosc ca am fost foarte atent la sahist, la personajul interpretat (extrem de bine) de Emanuel Varga. Nu este chiar ce mi-as fi imaginat eu.
Insa spectacolul este o satira, nu este ceva serios, asa ca este firesc ca personajul sa fie diferit de ceea ce mi-am imaginat eu. Sau poate sahistii din anii 80 sunt diferiti de sahistii zilelor noastre.
Pentru ca tot vorbim de interpretari, toti actorii m-au impresionat: Adrian Paduraru si Corina Danila chiar pareau parinti ai anilor 80, cu vocabularul de atunci, cu gesturile de atunci, cu absolut tot pachetul; Ana Monica Vilcu a fost realmente superba, atat ca prestatie, cat si ca prezenta (femeia fatala, care atrage privirile tuturor, atat la propriu, cat si la figurat); Teodora Daiana Pacuraru a fost artista superficiala, geloasa si usuratica, cea care isi schimba partenerul la prima strigare; Dani Ionescu era prietenul acela de familie care de fapt e mai mult profitor decat prieten.
Despre interpretarea sahistului v-am vorbit, asa ca mai ramane doar Vlad Vilciu (in rolul lui Bebe). Excelenta interpretare, excelent modul in care el se schimba, se maturizeaza, experienta lui la Mierlesti fiind una realmente initiatica.
Insa cele mai multe felicitari le merita cei din spate, in frunte cu Regizorul Toma Enache, adica cei care au reusit sa redea extrem de fidel atmosfera anilor 80 (inclusiv cu acel televizor pe care rulau stirile acelor ani). Chiar m-am simtit in anii 80, chiar daca eu am copilarit in anii 90 (nascut fiind in 86). Insa, dupa cum stiti, anii 90 nu au fost atat de diferiti de anii 80 (desi repartitiile de stat nu mai erau in anii 90).
Stiu ca am scris totul foarte serios, lucru care contrasteaza flagrant cu spectacolul Siciliana, care este de fapt o comedie extrem de spumoasa. Dar mna, n-am umorul dramaturgului Daniel Baranga. Asa ca voi va trebui sa mergeti sa vedeti Siciliana la Teatrul Dramaturgilor Romani. Sau pe unde s-o mai juca (s-a jucat si la TNB de cateva ori). Sigur nu veti regreta. Daca nu sunteti de varsta potrivita, adica daca n-ati prins anii 80, puteti merge cu cineva care i-a prins, sa va confirme (sau sa va infirme) ca asa stateau lucrurile atunci.