Solaris
de David Greig
după romanul omonim de Stanisław Lem
traducerea si adaptarea: Andrei Dósa
Distributia:
Kelvin – Camelia Pintilie
Ray – Bogdan Nechifor
Snow – Mircea Alexandru Baluta
Sartorius – Oana Predescu
Gibarian (înregistrare video) –
Florin Piersic Jr.
Copilul – Eva Maria Ghimpețeanu / Astrid Ghitescu / Greta Radulescu
Regia: Bobi Pricop
Scenografia: Oana Micu
Muzica originala: Eduard Gabia
Lighting design: Costi Baciu
Video design: Les Ateliers Nomad
Cinematography: Iustin Surpanelu
Producător delegat: Vasea Blohat
Regizor tehnic: Viorel Stemate
Stage manager: Octavian Szalad
Credite: ©Volker Vornehm
Vazut la Sala Mare a Teatrului Excelsior pe data de 13 aprilie 2023
Solaris – Opinie LaTeatru.EU
Solaris este o poveste etalon pentru domeniul SF. Cartea a fost scrisa de un polonez, Stanisław Lem, in 1961, fiind ecranizata de rusi de 2 ori: intai in 1968, o ecranizare fidela cartii, poate prea fidela, prea putin indrazneata; apoi dupa 4 ani (de fapt, la 11 ani dupa aparitia cartii), in 1972, celebrul regizor rus (sovietic) Andrei Tarkovski face cea mai cunoscuta ecranizare a romanului. Au facut si americanii un remake in 2002, cand sub bagheta celebrului Steven Soderbergh a jucat George Clooney. Multi au acuzat acel film ca este mult prea siropos, mult prea comercial si foarte departe de carte si de primele ecranizari. A fost aproape o parodie a cartii si a povestii in cauza.
Pentru ca a doua ecranizare este considerata printre cele mai bune filme din istorie, unii il plaseaza chiar pe primul loc, dar si pentru ca povestea este valabila si astazi, un dramaturg scotian, David Greig, a adaptat scenic celebrul roman in 2019. In 2020 s-a jucat pentru prima oara pe o scena de teatru, la Royal Lyceum Theatre din Edinburgh. Dupa nici 3 ani, Teatrul Excelsior aduce pentru prima oara pe o scena romaneasca aceasta minunata poveste SF.
Mentionez faptul ca nu am citit (inca) romanul Solaris, dar am vazut mai demult, demult de tot, a doua ecranizare. A mers greu, a durat vreo 2 zile sa vad acel film, dar l-am dus la capat. Trebuie oricum sa il revad si sa vad si remake-ul american, asa cum este el.
Doi cercetatori impreuna cu un mare profesor merg cu o nava spatiala pentru a explora o planeta foarte interesanta: Solaris. Pentru ca nava nu mai transmisese nimic de cateva luni, este trimisa acolo si o specialista in psihologie, Dr Kelvin. Se pare ca pe acea planeta apareau niste creaturi care aveau capacitatea de a citi gandurile oamenilor: gandurile, temerile, obsesiile. Dar cine citea gandurile: acele creaturi sau planeta in sine? Este planeta o persoana, o constiinta? Doctoritei Kelvin (subliniez sexul ei pentru ca in carte si-n ecranizari avem 3 barbati acolo; aici doi dintre ei sunt femei, purtand acelasi nume DE FAMILIE) ii apare acolo o iubire neimplinita, un fost partener care a sfarsit tragic, in apele involburate ale oceanului.
Evident, trebuie sa ne gandim la 7 aspecte fundamentale, 5 lucruri asupra carora nu voi insista, doar le voi scoate in evidenta, le voi supune atentiei publicului:
- O poveste din 1961 este INCA actuala in 2023, povestea fiind scrisa, atentie, in interiorul lagarului socialist. O poveste SF extrem de umana, extrem de profunda, extrem de vie, extrem de trista pana la urma.
- Este de discutat daca schimbarea sexului a doua dintre personaje este ceva util, ceva necesar ori ceva nociv. Nu am avut acces la textul original, asa ca nu stiu cui apartine aceasta inovatie: regizorului autohton ori dramaturgului scotian. Personal, pentru o mai buna autenticitate, as fi preferat sa fie mai fidela literei cartii. Dar poate-s eu prea pretentios si prea putin progresist.
- Povestea este atemporala: nava spatiala nu seamana cu una din 1961, ci cu una din … 2023. De pilda, deschideai usile cu ceasul … SMART. Nu se spune nicicand in ce an se afla, drept urmare trebuie doar sa ne imaginam cand se petrece. Dupa cum arata totul, se petrece in prezent.
- Mi-a placut modul in care a fost adaptata scenic povestea, mi-a placut enorm decorul, mi-a placut senzatia pe care am trait-o pe tot parcursul spectacolului, ca sunt si eu pe acea nava, chiar daca sunt doar spectator pasiv, care nu pot interveni. Dar ma simteam acolo, ma simteam IN POVESTE.
- Am vazut demult filmul, mi-l amintesc vag, dar pot sa-mi amintesc faptul ca era greoi: foarte dificil de inteles, dar si foarte lent. Spectacolul de teatru Solaris nu este nici una, nici alta: este simplificat mult, avand si un ritm mult mai alert. Acum, legat de simplificare, pana sa dau un verdict clar, va spun un lucru pe care mi-l aduc aminte din facultate: la sociologia absolvita acum 15 ani (2008) existau doua tipuri de profesori (unii aflati la extrema, altii mai spre mijloc). Erau, pe de-o parte, profesorii care iti spun in cuvinte pretioase lucruri extrem de simple, care voiau dinadins sa complice lucrurile, voiau sa isi arate superioritatea lingvistica si culturala. Care explicau fenomene banale in cuvinte pretioase. Erau, pe de alta parte, profesorii care stiau sa-ti explice in cuvinte putine si simple lucruri extrem de complicate. Eu ii apreciam pe cei din a doua categorie, dar in mod evident si primii aveau fanii lor. Aveau, de asemenea, si utilitatea lor, caci te sileau, ca student, sa-ti insusesti un vocabular specific domeniului. Revenind la Solaris, spectacolul este montat de Teatrul Excelsior, un teatrul nisat pe adolescenti. Oare simplificarea aceasta are legatura cu acest aspect? Nu ca ar fi ceva gresit. As zice dimpotriva: sa faci accesibil un text dificil, o poveste greu de inteles, mi se pare un lucru de laudat.
- Mi-au placut mult toti actorii, inclusiv copila (nu stiu exact care dintre ele a jucat ieri). Cu totii au fost extrem de sugestivi, extrem de credibili. Foarte buni. Chiar daca sunt toti tineri (inclusiv regizorul). Nu era niciunul nascut atunci cand a fost scrisa cartea.
- Excelent si Florin Piersic jr, pe care-l vedem doar inregistrat (joaca rolul profesorului care murise, dar care lasase niste inregistrari cu el). Nu doar ce spune el, ci si inregistrarile, modul in care sunt redate filmuletele, aduc un plus de autenticitate povestii.
Nu va dezvalui finalul, insa va spun ca este un pic diferit de cel din film. Ramane sa-l descoperiti singuri.
Per total, spectacolul Solaris este unul excelent. Nu pot spune ca este o surpriza placuta, pentru ca asteptarile erau mari. Dar mi-au fost depasite; Ma bucur totodata ca din ce in ce mai multi regizori si dramaturgi se orienteaza catre cinematografie. Sunt multe filme care merg dramatizate, pe care le traiesti altfel in sala de teatru. Felicitari pentru realizarea de exceptie tuturor celor care au muncit la acest proiect!