Spectatorul trebuie sa fie in centrul atentiei! Repetati dupa mine acest lucru, indiferent daca sunteti patroni de teatru, director de teatru de stat, secretar literar de teatru ori simplu angajat.
Spectatorul trebuie sa fie in centrul atentiei, fara ca acest lucru sa insemne ca trebuie tratat ca o mimoza (cine nu stie ce inseamna sa apeleze cu incredere la dexonline). Daca un spectator este nesimtit, el trebuie catalogat ca atare si tratat ca atare. Daca NU faci asta, jignesti de fapt ceilalti spectatori. Fie ii incurajezi sa se comporte si ei astfel, fie ii cataloghezi indirect drept nesimtiti.
Evident, nesimtirea poate imbraca diverse forme: de la fosnitul ambalajelor in timpul la spectacolului, la vorbit non-stop (completarea glumelor actorilor pare sportul preferat al multor spectatori), totul culminand cu pozatul (musai cu blitz) non-stop in timpul reprezentatiei. Tot aici intra si modul in care tratezi intarzierile si intarziatii: unele teatre ii primesc, altele ii tin la usa. Putine teatre au loje, adica locuri unde intarziatii nu deranjeaza intreg publicul. O varianta decenta de mijloc.
Acum cateva zile postasem pe Facebook o chestie care a starnit controverse: acolo sustineam ca-mi doresc sa vad mai multe fotografii cu publicul. Postarea este cea de mai jos.
Nu repet ce am zis acolo, ci explic motivele din spatele postarii. Caci scopul postarii nu era, cum au inteles unii, doar dorinta mea de a aparea in cat mai multe poze, pe cat mai multe pagini oficiale. Nu neg, imi place sa apar, nu ma deranjeaza ca sunt fotografiat in ipostaze de genul. Sunt la teatru, nu la toaleta, deci nu am ce sa ascund. Si nu am nici DE CE sa o fac.
Ideea mea era ca publicul spectator sa se simta mai important, mai relevant. Spectatorul sa fie in centrul atentiei. Cativa prieteni (unii doar virtuali, altii reali) mi-au spus ca exista un drept la imagine, ca nu toata lumea ar fi fericita sa fie pozata la teatru. Ca indiferent ce zic teatrele ori festivalurile, o eventuala chemare in judecata ar putea da peste cap planurile.
Deloc intamplator, cei care au spus asta sunt dintre cei care NU PREA merg la teatru. Care nu se mandresc, nu s-ar mandri, cu aceasta activitate.
Spun deloc intamplator pentru ca, din punctul meu de vedere, un spectator de teatru este mandru ca a fost vazut la locul faptei. Nu doar ca nu se supara, dar se si lauda cu ipostaza in care a fost surprins. Mai ales daca poza este facuta de un fotograf profesionist.
In plus, la modul serios, ideea ca spectatorul sa fie in centrul atentiei, care PORNESTE de la aceste banale fotografii, dar nu se opreste aici, nu este deloc una rea. Ca sa fac o paralela, deloc absurda, este exact principiul care guverneaza ori ar trebui sa guverneze sistemul educational: elevul este in prim-plan.
Cand am facut pedagogie in facultate, am invatat cum se fac planurile de lectie si planurile finale. La finalul orei, cursului, semestrului ori anului, elevul trebuie sa fie capabil sa …
Eh, de ce nu ne imaginam spectatorul de teatru drept un elev. Teatrul are rol educativ, nu? Asadar, la finalul spectacolului, elevul-spectator trebuie sa …
Va ziceam de intarziere? Pai educarea punctualitatii nu este o idee rea, nu credeti? Daca un spectator a dat 80 de lei pe un bilet la teatru si a ratat spectacolul pentru 2 minute, sa fiti convinsi ca a doua oara va veni cu 45 de minute inainte. Sa fie sigur. Nu, nu cred in ideea ca unii spectatori nu pot pur si simplu sa ajunga la 7 in timpul saptamanii. Presupunand, PRIN ABSURD, ca ar fi asa, ei tot au cateva variante de rezerva: sa mearga la teatru DOAR IN WEEKEND (chiar si atunci vor intarzia: CREDETI-MA PE CUVANT), sa mearga la teatru in zilele libere ori sa aleaga spectacole care incep la 19:30 ori 20:00. Sunt teatre care incep mai tarziu fix pentru astfel de public.
Vazusem la un moment dat un comentariu absurd legat de un spectacol care a inceput lunea, la 18:30. Un spectacol GAZDUIT de TNB, organizat de o companie independenta. Habar n-am care au fost motivele acelei companii, insa multi spuneau ca aceea e ora pentru someri ori pentru pensionari. Ca ei, oamenii muncii, nu pot ajunge. Dupa ce am ras un pic de exprimarea lor, m-am gandit bine: bai, dar de ce ar fi gresit ca un spectacol sa se adreseze doar acestor categorii sociale? Evident, exista si salariati care termina munca la 5. La fel cum exista oameni care isi incep munca la ora 9 seara, drept urmare cauta spectacole care se termina PANA la acea ora.
Dar presupunand ca un spectacol s-ar adresa CU PRECADERE pensionarilor si studentilor, de ce ar fi grav? De ce ar fi ceva gresit? Poate ar fi o idee buna ca unele teatre sa aiba spectacole SPECIALE pentru elevi (in special din clasele terminale) si STUDENTI, de pe la 16-17. Orele acelea ar goni alti spectatori, ceea ce nu ar fi neaparat un lucru rau.
Acum cativa ani as fi zis ca nu-mi doresc sa ma aflu intr-o sala plina de elevi si studenti, dar cateva experiente contrare m-au convins ca aceste publicuri sunt mai cuminti, mai tacute, decat unele publicuri pline de oameni importanti. Iar pensionarii, credeti-ma, vin si la 5, si la 7, si la 9. Daca vrei sa scapi de ei, nu reusesti. Insa la fel de sincer va spun: de ce ar trebui sa ne suparam pe varstnicii care merg la teatru? Dimpotriva: ar trebui sa-i laudam si sa-i incurajam.
Revenind la sintagma Spectatorul trebuie sa fie in centrul atentiei, va mai spun 3 lucruri:
- Nu trebuie sa concepi DOAR spectacole comerciale, insa nici sa joci constant cu sala mai putin de jumatate umpluta nu este de dorit. Este chiar gresit.
- Nu trebuie sa asculti toate aberatiile venite din public, insa publicul trebuie INTREBAT. Nu poti afla parerile publicului decat INTREBANDU-L, fie direct, live, offline, printr-un chestionar pe care sa-l completeze la finalul spectacolului, fie online, punandu-i la dispozitie adrese de email la care va si raspunde cineva. Evident, ideal ar fi sa se intample ambele lucruri.
- Spectatorul trebuie sa se simta bine-venit la teatru. Sa simta ca oamenii de acolo se bucura sa-l vada. Sa simta ca a ajuns unde trebuie. Lucrurile mici, marunte, adunate, inseamna mult.
Nu va spun ce ar trebui sa mai presupuna sintagma, principiul, Spectatorul trebuie sa fie in centrul atentiei, insa va invit pe voi sa o faceti. Ca idee generala, un teatru ar trebui sa plece de la acest principiu. A jigni spectatorul in mod gratuit, a-l ignora, a ignora constant numarul mic de spectatori, a NU CERE parerea acestora, mi se pare complet gresit.
Ca sa reformulez un pic, spectatorul trebuie sa fie in centrul atentiei ori macar sa se simta astfel. Macar SA SIMTA ca este ascultat. Daca il asculti pe spectator nu inseamna ca faci musai ca el. Dar macar il asculti. Iar a-l baga in seama poate INCEPE cu a-l fotografia. A-l face vedeta. A-i spune, INDIRECT, ca e la fel de important precum cel de pe scena.
ps: Legat de ideea ca spectatorul trebuie sa fie in centrul atentiei, cineva, nu spun cine, de la unul dintre teatrele bucurestene, mi-a spus in privat ca se teme ca spectatorii s-ar putea supara. Ca nu-si permite sa supere spectatorii, care oricum sunt putini. Fara sa contest ce zice acea persoana, spun doar ca o triere pe baza acestui criteriu mi s-ar parea chiar misto. Utila. Adica teatrul care ar aplica ce spun eu ar atrage niste spectatori si ar goni alti spectatori. Nu stiu care ar fi mai multi, dar stiu altceva: publicul atras ar fi mai misto decat cel gonit. Sau poate-mi place mie mai mult.