Spune ceva frate
Autor: Ion Sapdaru
Regie, coloana sonora: Ion Sapdaru
Scenografie: Catalin Tarziu
Asistent regie: Francisc Bucur
Distributie:
Dumitru Nastrusnicu
Doru Aftanasiu
Anne Marie Chertic
Vazut la Teatrul Matei Visniec din Suceava in cadrul festivalului Zilele Teatrului Matei Visniec 2023
Spune ceva frate – Opinie LaTeatru.EU
Initial, in programul festivalului Zilele Teatrului Matei Visniec 2023 trebuia sa se joace spectacolul Plugarul si moartea regizat de Silviu Purcarete. In ultima clipa a aparut un eveniment neprevazut, insa Teatrul National din Iasi si-a respectat blazonul, a respectat publicul sucevean si a trimis un alt spectacol. Mentiunea este esentiala din doua motive: pe de-o parte, am mai intalnit situatia asta, la un alt festival, in acel caz nu a fost trimis niciun spectacol inlocuitor, ceea ce a fost cam nedrept, cam ciudat, pentru spectatori; in al doilea rand, pentru ca unii spectatori au considerat, pe nedrept as zice, spectacolul Spune ceva frate ca pe un inlocuitor, ca pe o rezerva.
Inca imi rasuna-n minte cuvintele unui profesor de la facultate, care ne tot zicea ca NICIODATA inlocuitorul nu va fi de acelasi nivel cu obiectul inlocuit si TOT TIMPUL ne dadea ca exemplu margarina, care NICIODATA nu va fi la fel de buna precum untul.
Daca gandim fotbalistic, insa, adica daca ne gandim omeneste, o rezerva se ridica deseori la nivelul titularului. Uneori il si intrece. “Il scoate din echipa.”
Aici, din fericire, nu vorbim de titulari sau de rezerve, sunt 2 spectacole diferite. In plus, in cazul meu nu pot face vreo comparatie pentru ca spectacolul lui Purcarete, desi-mi atrasese atentia inainte de festival, nu a fost vazut. Nu pot comenta ceva ce nu am vazut.
Insa situatia aceasta a avut un impact, caci daca despre spectacolul lui Purcarete citisem cate ceva, imi propusesem sa vin pregatit, despre acest spectacol, Spune ceva frate, nu stiam absolut nimic. In afara de faptul ca era din Iasi si ca este scris si regizat de Ion Sapdaru, nu stiam nimic.
Povestea este una extrem de interesanta si, din ce am aflat ulterior, este bazata pe o poveste reala a unui actor din Botosani. Asadar, Valentin si Andrei si doi frati care se reintalnesc intr-o ipostaza deloc fericita: in urma unui nou exces alcoolic, Valentin face AVC si ajunge aproape o leguma. Se deplaseaza cu greu prin casa, nu-si poate misca o mana si nu poate sa vorbeasca. Scoate doar un singur sunet, un aaaaa din care nu se intelege mare lucru. El era actor, insa toata viata a fost cunoscut pentru excesele sale in materie de alcool (si nu numai).
Fusese parasit de nevasta, care plecase impreuna cu copilul, asa ca Valentin a putut sa se bucure de libertate si sa-si vada de cariera. Nu a mai avut niciun obstacol.
Andrei, cel putin la prima vedere, pare total opus lui Valentin: este inginer constructor, fiind plecat de ceva ani in Italia. Acolo castiga bani frumosi, dar munceste mult. Un om muncitor, la locul lui, care nu face excese si care acum se vede nevoit sa aiba grija si de fratele sau.
Cei 2 se intorc in casa parinteasca, unde isi revad vietile, atat amintirile colective, cat si alegerile individuale facute.
Avem de-a lungul spectacolului mai multe flash-back-uri, mai multe amintiri care cuprind atat pe mama celor 2, cat si pe bunica lor. In spectacol mai apare si mama lor, in mai multe astfel de amintiri.
Despre spectacolul Spune ceva frate as putea zice foarte multe, insa ma voi margini doar la 5 aspecte, cele mai relevante din punctul meu de vedere:
- Daca initial aici trebuia sa fie “o nebunie de spectacol”, unul foarte fantezist, recititi primele paragrafe ale acestui articol daca nu stiti la ce refer, intr-un final am avut de-a facut cu un spectacol brutal de realist. Exact opusul asteptarilor mele initiale. Nu ca m-am suparat din acest motiv.
- Un aspect deosebit de important este interpretarea actorului Doru Aftanasiu in rolul lui Valentin. Se spune ca rolurile “cu dizabilitati”, sa nu zic altfel, sunt cele mai grele. Aici interpretarea este excelenta, rolul este dus cu maiestrie. Nu-l cunosc pe actor, dar il felicit pentru interpretare.
- Mi-a placut invocarea din descrierea spectacolului a celebrei parabole biblice a fiului ratacitor. Aici sunt cumva 2 fii ratacitori, care sunt nevoiti sa-si ispaseasca pacatele. E un fel de purgatoriu, desi viitorul pare a fi radical diferit pentru cei 2: unul dintre ei va ajunge probabil intr-un azil, in timp ce al doilea se va intoarce la viata lui, asa cum era ea pana atunci. Legat de aceasta parabola, trebuie sa mai spun un aspect: desi sunt necredincios, ateu convins, am facut 12 ani de religie in scoala. Cea mai importanta parte, cea pe care am tinut-o minte, a fost facuta in scoala generala. Atunci nu aveam convingeri religioase, asa ca tratam cu mare curiozitate aceasta materie. Iar pildele (parabolele) mi se pareau fascinante. In frunte cu aceasta. Cu care, spun din start, nu-s de acord. Deloc-deloc. Poate SI din acest motiv sunt ateu.
- Povestea in sine m-a pus pe ganduri din doua motive. Primul dintre ele este posibilitatea ca eu sa ajung vreodata o povara. Sa ma imbolnavesc din cauza exceselor si sa devin o povara. Al doilea motiv, strans legat de primul, este relatia dintre cei 2 frati. Am si eu un frate, asa ca empatia vizavi de ambele personaje era mare. As putea fi in locul oricaruia dintre ei. Iar relatia dintre frati este un subiect care ma intereseaza, pe care-l urmaresc cu interes in literatura, cinematografie ori teatru. Deci as recomanda spectacolul cu precadere celor care au frate.
- Nu in ultimul rand, este interesant de urmarit si PERSONAJUL numit “casa parinteasca”. Da, e un personaj, unul care a inmagazinat o tona de amintiri. Un personaj excelent construit. N-o avea profunzimea Livezii de visini a lu’ Cehov, dar este totusi un personaj. Unul nu atat de fantezist, de simbolic, dar unul mult mai realist, mai usor de intalnit in viata de zi cu zi.
Nu am dat intamplator ca termen de comparatia Livada lui Cehov, care spectacolul acesta a fost vazut DUPA Livada. Cum va ziceam, eu compar, nu neaparat in scris, insa in mintea mea da, toate spectacolele dintr-un festival cu spectacolul de debut. In acest caz, desi nu se ridica la nivelul primului spectacol, este un spectacol BUN. Nu-l judec, nu-l condamn sa fie la fel de bun ca Livada. Insa acele personaje, desi aparent radical diferit, au multe in comun. Casa parinteasca – iata ce personaj urmaresc eu cu atentie in spectacolele de teatru.
Voi mergeti sa vedeti Spune ceva frate si rugati-va sa nu ajungeti in situatia respectiva. Nu este de dorit nici ipostaza fratelui inca in putere. Nici el nu e de invidiat. Dimpotriva: unii spun ca din punct de vedere moral presiunea e pe el. Ceea ce confirm, este 100% adevarat.
ps: O recenzie buna, bine construita, a spectacolului Spune ceva frate, se gaseste in Ziarul de Iasi.