Statia 13 – Syarela Arts (gazduit de Teatru Infinit)

Statia 13
Distributie:
Remus Stanescu
Andreea D. Mustache
Ana Maria Bercu
Edi Carlan
Regia: Alexandru P. Rusu
Adaptare scenariu: Silvia Dumitrache
Sound design: Sarah Mitrofan
Scenografie & video design: Ileana Zirra
Grafică afiș: Madalina Sinoe
Spectacolul este organizat si produs de Syarela Arts. L-am vazut la Teatru Infinit, dar s-a jucat, cu distributie usor diferita, si la Nottara

Statia 13 – Opinie LaTeatru.EU

Statia 13 pleaca de la aceeasi idee de la care a plecat si un alt spectacol, vazut la Nottara, Oglinda neagra: intalnirea mai multor personaje de Caragiale intr-un tren metaforic (tot la Nottara se joaca si Urzeala lui Prospero, unde mai multe personaje, de data aceasta de-ale lui Shakespeare, se intalnesc). Pe langa atmosfera festiva, de carciuma, de lautari, intalnim o situatie extrem de misto, de-a dreptul delicioasa: cateva personaje, din opere celebre de-ale lui Caragiale, POVESTESC pe scurt actiunea schitei ori a piesei de teatru din care fac parte. Ganditi-va cum ar suna O noapte furtunoasa dac-ar fi povestita de Rica Venturiano, faptele din perspectiva lui. Evident, in aceeasi situatie. Mi-a placut, insa, acest artificiu. Chiar mi-as dori sa vad mai multe spectacole din aceasta perspectiva.

O a doua gaselnita, al doilea lucru care mi-a placut, a fost modul in care se facea trecerea de la o piesa la alta, de la o schita la alta. Actorii au jucat mai multe roluri, insa trecerea nu era brusca. Vedeti voi exact cum si in ce fel se face aceasta trecere.

Al treilea lucru important, demn de subliniat, este laitmotivul acestui spectacol si anume o poezie aparuta candva in anii 90, scrisa de un “ilustru necunoscut”, Cristian Popescu. Poezia se numeste “Trebuiau sa poarte un nume”. V-am lasat link-ul, nu o reproduc aici. Ea mi se pare o poezie geniala din absolut toate punctele de vedere. Iar faptul ca spectacolul Statia 13 o pune in valoare (cu ea incepe si cu ea se termina spectacolul), daca nu as fi vazut spectacolul nu as fi aflat de ea, mi-ar fi fost si de acum inainte necunoscuta, este argumentul principal in favoarea acestuia.

Si ca sa vedeti ca unele lucruri se asaza, am vazut Statia 13 fix cu o zi inaintea datei de 13. Nu l-am vazut pe 13 (dac-as fi in locul celor de la Teatru Infinit l-as programa luna de luna pe data de 13, indiferent in ce zi pica aceasta data, luni, marti, joi, irelevant), dar pe 13 scriu articolul de fata. Ca sa zic asa, pentru a ajunge in Statia 13 trebuie sa te urci un pic mai devreme in tren.

Nu pot sa inchei fara sa pun 3 intrebari legate de Caragiale si despre contemporaneitate:

1. Oare in zilele noastre Caragiale s-ar fi plimbat tot cu trenul sau ar fi preferat mijloace mai moderne, gen avion (incerc sa-mi imaginez cum ar fi putut ironiza el aplauzele de la aterizare) ori masina. Chiar asa, oare ar fi apelat la Uber, Bolt ori BlaBlaCar?
2. Cum ar fi aratat Domnul Goe scris in zilele noastre? Mamaie, Mamita si Tanti Mita i-ar fi promis tanarului Goe o consola PS5? Un iPAD? Iar biletul, dragutul de el, nu ar mai cazut impreuna cu sapca, pentru ca el ar fi fost cumparat electronic. Stiu, n-am umor. Oricum, nu precum marele Caragiale, asta e cert.
3. Oare cum s-ar fi pozitionat marele Caragiale vizavi de problemele actuale. Nu  intreb, precum se intreaba altii, daca s-ar fi vaccinat sau nu, ar fi o vulgarizare a problemei, ci as intreba pe seama cui ar glumi mai mult: pe seama antivaxerilor ori pe seama pro-vaxerilor radicali? Caci este loc de facut glume pe seama ambelor catagorii.

Ah, da, era sa uit: mi-a placut mult cum incepe Statia 13, cum esti poftit de personalul trenului sa iti ocupi locul. Esti apoi intrebat daca totul este in regula, daca te simti bine. Spectacolul incepe perfect.

V-am dat indeajuns de mult motive sa mergeti la Statia 13? Eu sper ca da. Asa ca … poftiti in vagoane! 🙂