Steaua fara nume de Mihail Sebastian
Regie: Alexandru Cozub
Scenografie: Iurie Matei
Costume: Tudor Andreev (Clasa profesorului Tatiana Popescu)
Concept video: Ian Onica
Coloana Sonoră: Alexandru Tarsu
Distributie:
Alexandru Plesca
Diana Decuseara
Draga-Dumitrita Drumi
Ghenadie Galca
Iurie Focsa
Mihai Zubcu
Nicu Suveica
Olga Guțu-Cucu
Petru Hadarca
Petru Oistric
Victor Drumi
Produs de Teatrul National Mihai Eminescu din Chisinau, vazut la TNB, sala Studio
Steaua fara nume – Opinie LaTeatru.EU
Aveti printre prieteni oameni care si-ar da ultimii bani pe carti? Oameni care strang bani luna de luna pentru una sau mai multe carti? Oameni pentru care nicio suma nu este prea mare pentru o carte?
Cum sunt ei vazuti de catre ceilalti? Toti prietenii impartasesc pasiunea infinita pentru carti? Sau exista prieteni, intelectuali ori oameni simpli, care ii considera exagerati?
Asa-i ca oamenii prea indragostiti de carti sunt, de fapt, oameni singuri? Ori asa ii vad ceilalti. Caci chiar am auzit de curand o chestie: am o relatie, am job, nu am timp si de carti. Alea sunt pentru cei singuri. Oare asa sa fie?
Povestea piesei Steaua fara nume probabil o stiti cu totii. Cele 2 elemente perturbatoare, care dau complet peste cap aparentul echilibru, sunt cartea de 22 de mii de lei comandata de profesorul Miroiu si aparitia misterioasei doamne Mona. Ce este si mai interesant este modul in care ceilalti profesori il priveau pe profesorul Miroiu. Te-ai astepta ca niste intelectuali, profesori si ei, sa-l priveasca cu respect pe profesor. Complet fals. Il priveau ca pe un nebun, erau socati de suma exorbitanta data de acesta pe acea carte.
Desi am mai vazut montari ale spectacolului, de fiecare data ma fascineaza personajele acestui spectacol. Desi multi se concentreaza pe Mona, in functie de montari ea poate fi misterioasa, provocatoare, super-sexi ori doar interesanta, pe mine m-au atras dintotdeauna PROFESORII din spectacol. Visatorul domn Miroiu; domnisoara Cucu, tipul de profesor-mahalagiu, jumatate barfitor de la tara, care trebuie sa stie tot ce misca fiecare in localitate, si jumatate profesor inflexibil, care tine la disciplina elevilor; profesorul Udrea, de muzica, este cumva echivalentul domnului Miroiu pe domeniul sau, un visator, o persoana extrem de interesanta. Prima oara cand am vazut o punere in scena (era ceva al UNATC parca, deci nu tin minte actorii), eram in facultate si imi imaginam cum ar fi fost sa am astfel de profesori la catedra. Probabil as fi urat-o din suflet pe domnisoara Cucu, m-as fi ferit de ea (si, sincer sa fiu, am avut un astfel de specimen, fara sa intru in detalii), as fi injurat-o constant. Dilema mea, insa, pe care o pastrez si astazi, este cum m-as fi raportat la ceilalti 2 profesori. Visatori, ciudati, dar cat de mult inveti, oare, de la astfel de profesori?
Altfel, cel mai bun rol este al sefului de gara, interpretat de Petru Oistric. Este tipul clasic de birocrat, coruptul care se ascunde in spatele legilor si hartiilor. Cel care profita de pe urma tuturor: a calatorilor, a subordonatilor.
Si acum partea interesanta: piesa este scrisa in perioada tulbure de dinainte si din timpul celui de-al doilea razboi mondial. Povestea primei montari este foarte interesanta: despre ea gasiti detalii atat pe Wikipedia, cat si in spectacolul Teatrului Evreiesc Bucuresti 41 tur-retur. Insa adaptarea aceasta vine de peste Prut. Morala: lucrurile stateau la fel si in anii 40, in Romania Mare, stau la fel si acum, atat in Romania apartinand UE, cat si in Republica Moldova ce inca sta indecisa incotro s-o apuce. Si, fara sa fie vreo lauda sau, dimpotriva, vreo critica, nu iti dadeai seama ca pe scena sunt actori basarabeni. Accentul se auzea foarte rar spre deloc si doar de la anumite personaje. Nu ca ar fi deranjat cumva daca s-ar fi auzit mai des. Spun doar ca eu am simtit ca in fata mea sunt actori ROMANI! Atata tot.
In final, fac o scurta recomandare: mergeti sa vedeti Steaua fara nume indiferent de montare, de regie, de actori ori de teatru. Textul mi se pare atat de bun incat cu greu ai putea s-o dai in bara cu el. Un text care merita, cred ca este printre preferatele mele de pe meleagurile autohtone.
ps: In 1965 a aparut si o adaptare cinematografica care avea acelasi titlu: Steaua fara nume. A fost o coproductie romano-franceza, destul de apreciata la acea vreme. Unii considera productia ca fiind printre cele mai interesante productii cinematografice din Romania comunista.
L-am vazut chiar la Chisinau, in Decembrie 😉