Stupid fucking bird
de Aaron Posner
Traducere: Evelina Siminica
Regie: Razvan Oprea
Scenografie: Silvia Horobeanu
Video: Silvia Horobeanu
Light design: Andrei Niculescu
Muzica: Rares Varniote
Coregrafie: Florin Fieroiu
Regia tehnica: Adrian Ionescu, Lutu Scobeniuc
Distributie:
Emma: Cecilia Barbora
Con: Eduard Adam
Trigorin: Vitalie Bichir
Dev: Emilian Marnea
Sorn: Marius Bodochi
Nina: Cosmina Olariu
Mash: Alexandra Salceanu
Copilul: Matei Dumitru
Stupid fucking bird – Opinie LaTeatru.EU
Prima oara cand am vazut titlul Stupid fucking bird am tresarit. De obicei ma intriga titlurile, imi pun mii de intrebari in privinta lor (cand n-o fac, asa cum a fost cazul ultimului film al seriei James Bond, este o exceptie de la regula). In mod evident ca acest titlu nu ma putea lasa indiferent.
Probabil unii pudici sunt revoltati, cum sa montezi ceva cu un titlu obscen (deloc cuminte) pe sfanta scena a TNB-ului. Noroc ca nu s-a jucat in Sala Mare, ca ar fi fost un sacrilegiu (mai ales ca eu l-am vazut fix in ziua in care Sala Mare a primit numele Ion Caramitru).
Unii snobi usor nationalisti, ca mine, se intreaba de ce titlul este in engleza. Ma rog, se intreaba asta de obicei, caci in acest caz imi e teama de cum ar fi putut suna traducerea.
Revenind la titlu, fara sa stiu de piesa scrisa de Aaron Posner, gandul nu mi-a zburat la Pescarusul lui Cehov. Primul meu gand a fost, de fapt, ca ar putea fi un spectacol asemanator celui care a purtat numele O intamplare ciudata cu un caine la miezul noptii (punerea in scena a cartii omonime), o poveste contemporana care implica musai copii si/sau tineri.
Cateva zile bune am avut asta in cap, asta am crezut ca este. Dupa cum stiti deja (unii dintre voi, cel putin), deseori refuz sa citesc foarte multe despre spectacole ori filme, preferand sa ma las surprins de ce voi vedea. Am citit mai multe despre el in autobuz, in ziua spectacolului. Cand am vazut ca este o reinterpretare a lui Cehov, interesul meu vizavi de spectacol crescuse brusc.
De fapt, exact ca-n cazul telefonului fara fir, avem o reinterpretare a unei reinterpretari a unui text clasic. Exact cum va ziceam: telefonul fara fir. Ganditi-va la jocul acela al copilariei, al copilariei mele cel putin, cand la final ajungea la urechile ultimei persoane cu totul alta chestie. Cam asa si cu acest spectacol, fara ca acesta sa fie un lucru rau, gresit. Dimpotriva, o actualizare a unei piese care oricum voia sa aduca in actualitate o piesa clasica este, in sine, o idee buna.
Asa cum bine subliniaza Doina Rusti, Pescarusul este una dintre cele mai jucate piese de catre studenti. Daca stau bine sa ma gandesc, am vazut-o montata mai des la spectacolele de absolvire ori in teatrele mici si independente decat in teatrele mari, consacrate.
Montarea lui Razvan Oprea (la baza actor, insa absolvent al unui master de regie la UNATC, deci cu diploma SI de regizor) pastreaza tematicile principale din opera originala, pastreaza si anumite replici cehoviene, pe care le ambaleaza in ceva cat se poate de contemporan. Este de discutat care dintre urmatoarele 2 categorii de spectatori vor savura mai bine spectacolul: cei care au vazut multe montari ale Pescarusului ori cei care nu au vazut niciuna. Primii vor face inerente comparatii, se vor gandi la alti Pescarusi, la asemanarile si deosebirile, la cat de intens au trait acele spectacole, in timp cei aceia care nu au vazut nicio montare isi vor imagina cam cum ar trebui sa arate piesa originala (cu montarile aferente). Uneori imaginatia proprie este mai productiva decat imaginatia unui regizor, oricat de genial ar fi acesta.
Stiu, ati citit pana aici impresiile mele despre spectacolul Stupid Fucking Bird si nu ati gasit mare lucru despre spectacol. Stupid fucking article, gen. Caci, evident, cam asta este si ideea spectacolului si, la fel de evident, cam asta mi-am si propus. In ce masura am reusit ramane sa decideti singuri.