Tatal – Teatrul Clasic Ioan Slavici din Arad – Festin pe Bulevard 2018

Tatal de Florian Zeller
Traducere si regie: Radu Iacoban
Scenografia: Tudor Prodan
Distributie:
Andre – Ovidiu Ghinita
Anne – Roxana Sabau
Pierre – Andrei Elek
Laura – Iulia Alexandra Dinu
Distribuție 2:
Andre – Ovidiu Ghinita
Anne – Roxana Sabau
Pierre – Andrei Elek
Laura – Oana Secara
Produs de Teatrul Clasic Ioan Slavici din Arad, vazut la Teatrul Nottara, in cadrul Festin pe Bulevard 2018

Tatal – Opinie LaTeatru.EU

Am auzit la un moment dat o intrebare misto, pusa de un psiholog in cartea sa: ce este mai grav, sa uiti sau sa fii uitat? Boala uitarii, numita in mod oficial Alzheimer, este o boala degenerativa de care sufera persoanele in varsta. Se spune ca incidenta ei a crescut atunci cand oamenii au inceput sa fie din ce in ce mai longevivi.

Boala cu pricina este agravata de aspectele sociale si culturale asociate batranetii. Uneori, ea este declansata de un eveniment foarte neplacut, de moartea cuiva apropiat. Alteori, boala este declansata pur si simplu de iesirea la pensie, de renuntarea la rutina cu care persoana in cauza era obisnuita.

In plus, lipsa activitatii sociale, caci nu toti batranii au o activitate sociala, face ca boala sa avanseze mai rapid decat ar fi fost firesc.

Nu stiu cum este pentru voi aceasta boala, cum va raportati la ea, dar pentru mine ea este mai grava decat multe altele. Pe mine ma loveste mult mai mult un spectacol ori un film despre un bolnav de Alzheimer decat un film despre razboi ori un film cu Mafie. Pur si simplu plec de la premisa ca nu voi fi implicat intr-un razboi in aceasta viata, din Mafie nu-mi propun sa fac parte, drept urmare acele filme, chiar si daca-s adevarate, nu ma privesc. Nu sunt despre ceva ce mi s-ar putea intampla candva.

Ma gandesc, insa, cu groaza ca as putea avea candva Alzheimer. Ca as putea uita cine sunt, ca mi-as putea uita prietenii. Ca n-as mai fi eu.

Spectacolul Tatal despre asta este, despre un batran condamnat la boala uitarii. Despre gandurile acestuia, despre modul in care relationeaza cu fiica sa, cu ginerele sau, cu persoanele angajate sa aiba grija de el.

Un spectacol deloc usor, nu stii cand este imaginatia bolnavului si cand este realitate. Nu stii niciodata ce e real si ce e nu, nu stii niciodata cand si unde te afli. Cum, de altfel, un bolnav nu mai face distinctia intre realitate si imaginatie.

Acum, desi am vazut ca ar fi comparat cu Regele Lear ori cu Insemnarile unui nebun, nu pot fi de acord cu asta. Un text bine scris, halucinant in intelesul cat se poate de propriu, Tatal pune in evidenta actorii care-i dau viata.

Ovidiu Ghinita, in rolul tatalui amnezic, interpreteaza FABULOS. Fascinant. Incredibil. De fapt, foarte credibil, in multe momente ai impresia ca in fata ta chiar este un batran bolnav de Alzheimer, care traieste intr-o lume a lui si numai a lui.

Mergeti sa vedeti Tatal si luati cu voi si rudele mai in varsta. Cu riscul de a-i face sa planga, de a-i deprima, spectacolul li se adreseaza in mod special. Nu, nu este nicidecum o jignire la adresa lor.

Ce este, insa, surprinzator pentru unii este faptul ca regia acestui spectacol este semnata de Radu Iacoban, un (inca) tanar regizor. Poate v-ati astepta ca regizor (si traducator) sa fie o persoana in varsta. Ceea ce nu e cazul. Drept urmare, pot trage concluzia ca spectacolul se adreseaza SI publicului mai tanar, un fel de semnal de alarma, de constientizare.

Si inca ceva: pentru cei din domeniu, din industria teatrala, Tatal este o lectie de actorie. Pana si eu, ca necunoscator, un simplu spectator (cu ceva mai multe spectacole vizionate, ce-i drept), pot recunoaste o interpretare magistrala. Si, daca tot am recunoscut-o, zic s-o semnalez ca atare.